Facebook likes
Twitter followers
Toată lumea care-mi citeşte blogul, este la curent, sper, cu mica mea “răfuială”, cu PNL-ul lui Pavlicenco, inclusiv aceasta, de-acum mai bine jumătate de an.
Mă rog, după toate “neghiobiile” (a, b, c, d) mele, ajunsesem să cred că în sfârşit am fost lăsat în pace. N-a fost însă să fie (căci dă, mă rog, vin alegerile… locale!).
Aşadar, ieri pe la prânz, primesc eu următorul mesaj pe telefon:
Stimaţi membri, simpatizanţi ai PNL, suntem în alegeri locale, în care este de dorit să vă implicaţi. ... Continuare →
Gata, sper că asta-i ultima dată când scriu despre “personalitatea” în cauză.
Da, da, personalitate mare, cum altfel, cu conotaţii istorice şi de însemnătate internaţională. Cel...
După cum bine cunoaşteţi (sper), am propus acum aproape o lună un sondaj al nesincerităţii, unde, printre altele, rugam cititorii să vină cu noi remarci sau idei. Şi iată că, pasiv...
Am zis că nu mă mai leg de comentariile propriilor postări, dar când acestea vin de la persoane însemnate (a se citi neînsemnate, politic vorbind), e păcat parcă să le ignori.
...
Scriam acum aproape doi ani despre ratatul PNL şi preşedinta acestuia.
Şi cum eram convins atunci, aşa sunt şi acum – nicio şansă pentru acest partid să acceadă în parlament, da...
Liderul Partidului Liberal s-a dat ieri în spectacol de prost gust la ”Fabrika”
Prestația a fost lamentabilă. După ce am aflat că Filat i-a sugerat să-i decerneze lui Formuza...
Recunosc, am așteptat cu mult interes partea treia a articolelor, semnate de Vitalia Pavlicenco, președintele P.N.L., care a demonstrat în instanță că nu a fost, nici că a colabora...
Am citit cu maximă atenție articolele semnate de Vitalia Pavlicenco despre lupta ei de decenii pentru a-și reabilita bunul nume, pentru a demonstra că nu a fost K.G.B.-istă.
În ...
Am citit cu un nedisimulat interes analiza Viatliei Pavlicenco, președinte al PNL, intitulată extrem de modest ”Și despre ce e pe la noi”. Segmentată de un scenarist TV de meserie ...
După cum ştie toată lumea, vicepremierul rus Dmitri Rogozin efectuează o vizită oficială în Republica Moldova. Ieri acesta a avut întrevedere cu premierul Iurie Leancă şi vicepremi...