Scrisoarea Prascoviei Klementieva către tov. STALIN (mărturii ale comunismului real)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Stimaţi prieteni,

Postez mai jos un document reprezentativ al epocii stalinismului matur, datat cu februarie 1940, anul când România, sub presiunea forţei militare incomensurabile a celor două regimuri totalitare ale timpului – URSS stalinistă şi Germania nazistă -, a fost nevoită să cedeze trup din trupul său: Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, insule de la Gurile Dunării.

Postarea se face pentru a avea o imagine cât mai clară, referitoare la „eliberatorii” „poporului moldovenesc”.

Iată ce scria Prascovia Klementieva iubitului conducător bolşevic:

„Dragă Iosif Vissarionovici!

Sunt casnică. În prezent locuiesc în or. Nijnii Taghil, str. Dzerjinski, nr. 45, ap. 10. Prascovia Stepanovna Klementieva. Sunt căsătorită şi am doi feciori, având vârsta de 3,5 ani şi 9 luni. Până la alegerile deputaţilor în Soviete (Consilii) soţul meu a lucrat în calitate de locţiitor al şefului secţiei de cadre. După alegeri, au considerat [aşa e în text, impersonal; este clar: şefii au considerat… – A.P.] că funcţia poate fi redusă – [soţul a fost] disponibilizat. Dar nu-i nimic. În prezent, adică de la 25.1.40 el s-a angajat instructor la Osoaviahim [abreviere de la Obşcestvo sodeistvia oborone, aviaţionnomu i himicescomu stroitelistvu; Societatea de susţinere a apărării, aviaţiei şi chimiei (în scopuri militare, bineînţeles) – A.P.]. Aceasta nu e rău, eu sunt foarte satisfăcută că el [e angajat] la muncă militară. Toată viaţa eu m-am străduit să studiez domeniul militar, însă am o situaţie precară, [am] doi copilaşi, afara de soţ nu am rude apropiate sau depărtate, ceea ce înseamnă că nu pot lăsa copiii absolut cu nimeni. Este adevărat, feciorul mai mare frecventează grădiniţa de copii nr. 4, în care s-a întremat bine şi se dezvoltă bine, cu cel mic, [cu] Borenica [diminutiv de la Boris – A.P.] situaţia este deosebit de serioasă. Nu am absolut nimic cu ce să  hrănesc copilul. Ceva mai devreme, în cadrul consultaţiilor [instituţiilor de consultare medicală – A.P.] funcţiona o bucătărie cu lactate. Acum aceasta e închisă. Nu am din ce pregăti. Toate magazinele sunt pustii, cu excepţia unei mici cantităţi de scrumbie, rar dacă apare salam [se cumpără] cu păruială. Uneori în magazin este o înghesuială atât de mare, încât [oamenii] sunt scoşi fără cunoştinţă.

Iosif Vissarionovici, a pornit ceva cu adevărat de groază. Pâinea, pentru a o căpăta, trebuie să mergi la ora 2 de noapte şi să stai [la coadă] până la ora 6 dimineaţa şi vei primi 2 kg [de pâine] de secară, iar albă este foarte greu să obţii. Nu voi spune din numele altora, dar vă spun despre mine. Am slăbit atât de mult, încât nu ştiu ce va fi cu mine mai departe. Am slăbit, mănânc ziua întreagă sare cu pâine şi apă, iar copilul este hrănit doar cu pieptul, lapte nu poţi găsi nicăieri. Dacă cineva scoate [lapte la vânzare, atunci se formează] o coadă de nu te poţi apropia. Cea mai proastă carne – 15 rub., ceva mai bună – 24 rub. – de la colhoznici. Iată, cum vrei, aşa şi trăieşte. Nu ne ajung resurse pentru existenţă, pentru viaţă. [Situaţia creată] mă împinge la lucruri necugetate. Îmi este foarte greu să mă uit la copilul flămând. În ospătărie nu poţi cumpăra un prânz la pachet, trebuie să-l mănânci doar în ospătărie. Dar [şi ospătăria] funcţionează cu întreruperi – nu are din ce pregăti. Iosif Vissarionovici, aud de la multe mame că vor să-şi omoare copiii. [Unele] spun aşa: voi face focul în sobă, voi închide cahla şi lasă-i să adoarmă şi să nu se mai scoale. Nu avem absolut nimic cu ce-i hrăni. Eu de asemenea meditez despre asta. Dar cum să ies din această situaţie deja nu mai pot gândi. Este foarte straşnic, dar vreau doar să educ doi feciori. Doar la asta aspir – să-i educ, să-i învăţ. Eu împreună cu soţul ne-am pus sarcina – [fiul] mai mare Valerii trebuie să devină aviator, cel mai mic, Borenika – locotenent. Iată,însă, hrana ne sperie foarte serios. Iosif Vissarionovici, de ce a devenit atât de rău cu hrana. Afară de aceasta, astăzi deja au anunţat că colţunaşii cu carne erau 7 rub., de acum încolo vor fi 14 rub., salamul era 7 rub., de acum încolo va fi 14 rub. Cum vom trăi acum? Iosif Vissarionovici, din punctul meu de vedere, aici ceva se ascunde. Ceva timp în urmă era de toate şi dintr-o dată, în câtva timp, n-a rămas nimic, nu avem cu ce supravieţui. Iosif Vissarionovici, ar fi mai bine cu cartele. Deşi primeam puţin, totuşi primeam, dar din cauza speculanţilor nu pot primi. Ei se pierd zile întregi în magazine.

Iosif Vissarionovici, posibil că există încă undeva oameni răi, iată că suntem nevoiţi să suferim în halul acesta. Scrieţi-mi, Iosif Vissarionovici, oare într-adevăr aşa va fi viaţa. Nu avem ce mânca absolut nimic. Iată deja este ora 12, iar eu  nu am mâncat deocamdată nimic, am trecut prin toate magazinele şi am venit cu mâinile goale. Iosif Vissarionovici, aştept răspuns, nu refuzaţi să-mi scrieţi.

Klementieva P.S.

La CC al PC (b) al URSS a ajuns la 2 februarie 1940”[1].

Scurt comentariu:

În URSS, în 1940, cu bani câştigaţi cinstit (soţul, în scrisoarea de mai sus), lumea nu putea cumpăra ABSOLUT NIMIC DE MÂNCARE! Foametea împingea lumea la suicid. Dacă după Marea Teroare din URSS, din 1937-1938, P. Terentieva a găsit în ea curaj să-i scrie personal lui Stalin şi să-i ceară socoteală, asta înseamnă stare de disperare, ajunsă la extremă. N-o mai interesa urmările.

În România, în 1940, cu bani câştigaţi cinstit, lumea putea cumpăra ORICE ce-şi dorea, de la inventar agricol sau meşteşugăresc, la haine de import; alimentarele erau pline cu mărfuri nu doar de producţie autohtonă, ci şi de import. În magazine era nu doar pâine, ci şi măsline din Grecia, bomboane, citrice şi… O, Boje (rus.: O, Dumnezeule!) CAFEA!

Atunci când, în 1939, în Polonia, apoi în 1940, în România, soldatul sovietic a-tot şi a-toate „eliberator”, a văzut realitatea înconjurătoare a rămas cu gura ca la stomatolog, căscată rău de tot.

În imagine: placardă propagandistică sovietică.

Este scris „URSS”, iar cu litere mici, în traducere în limba română:”Căpitanul ţării sovietelor ne duce de la o victorie la alta”.

(reprodus din cartea Leonid Naumov. Stalin i NKVD, Moscova, 2010, p. 11).

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”

22 ianuarie 2013.


[1] Dmitrii Lîskov. Zapretnaia pravda o „stalinschih repressiah”. „Deti Arbata” lgut! [Adevărul interzis despre „represiunile staliniste”. „Copiii Arbatului” mint!], Moscova, Editura „Iauza-Press”, 2012,  p. 135-137.

Comentarii