Neurobiologia stigmatizării şi dezumanizării

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Prin stigmatizare (etichetare peiorativă), unii oameni sunt prezentaţi ca străini, inferiori, mai puţin umani sau potenţial periculoşi. Am explicat parţial acest fenomen psihologic în articolul precedent – „Stigmatizarea care îi transformă pe oameni în „neoameni”. Însă există şi alte nuanţe curioase şi importante pentru înţelegereamanipulărilor politice.

Faptul că stigmatizarea, ca fenomen social, este răspândită în toate culturile şi populaţiile umane, de la o vârstă timpurie, a condus la ipoteza că stigmatizarea ar putea avea rădăcini de ordin evolutiv şi reprezintă un produs al selecţiei naturale. Rostul iniţial al stigmatizării rezidă în o mai bună adaptare a indivizilor în cadrul relaţiilor sociale, inclusiv pentru evitarea celor care sunt purtători ai unor agenţi patogeni transmisibili [Kurzban, Leary, 2001]. Stigmatizarea s-a format ca un mecanism de delimitare a „normalităţii” de „anormalitate”, cea din urmă fiind echivalată cu bolile şi cu diferenţele vădite caracteristice unor indivizi din grup sau mai ales din afara grupului.  Cercetătorii au remarcat şi efectele fiziologice ale acestui fenomen comportamental. În prezenţa străinilor stigmatizaţi, în organism se înregistrează niveluri înalte ale reacţiei fiziologice de frică şi o activitate sporită a amygdalei (structură a creierului responsabilă de emoţii). Aceste efecte demonstrează că există o tendinţă de percepere automatizată a străinilor stigmatizaţi drept sursă de potenţial pericol, şi această percepţie despre pericol stă la originea prejudecăţilor negative şi a atitudinii xenofobe în raport cu ei [Blascovich et al., 2001, apud Schaller, Neuberg, 2008, p. 404]. Impactul invectivelor şi al etichetării negative asupra stimulării agresivităţii a fost confirmat pe cale experimentală şi de cunoscutul psiholog canadian Albert Bandura, care a demonstrat că, sub influenţa unor informaţii denigratoare în adresa reprezentanţilor unui grup, disponibilitatea celor testaţi experimental de a aplica pedepse a sporit semnificativ [Ваndura, 1973].

Pentru a înţelege mai bine cum etichetarea duşmanului duce spre acte de violenţă faţă de acesta, trebuie să luăm cunoştinţă şi de fenomenul cognitiv întitulat reificare – procesul prin care unei idei i se dă caracter material, concret. Mecanismele cognitive în creierul nostru funcţionează astfel, încât ceea ce reprezintă un lucru abstract este perceput ca fiind un lucru real. Reificarea are un rol critic în generarea acţiunilor umane, deoarece simbolurile transmise prin mesajele cu conţinut politic sunt percepute ca fiind parte a realităţii şi au puterea de a mobiliza oamenii spre acţiune; iar stigmele acordate pur simbolic, ca etichete lingvistice, sunt percepute ca fiind anomalii fizice autentice. Datorită acestui fenomen cognitiv, simbolistica şi stigmatele au un impact real şi au stat la originea primelor manifestări, ritualuri şi manipulări politice [Johnson, 1995; Peterson, 1981, apud van der Dennen, 1999]. Reificarea, sau transferul cognitiv de la închipuirile abstracte la percepţiile realiste, explică şi impactul prejudecăţilor asupra comportamentului uman. Gândurile devin emoţii, iar emoţiile duc la acţiune.      

Prejudecata, care este definită ca atitudinea în general negativă faţă de membrii unui grup, întemeiată pe simpla apartenenţă a „subiecţilor-ţintă” la acel grup, este puternic încărcată de afectivitate. Deci, aşa cum susţine cercetătorul român Alin Gavreliuc, prin prejudecată „se mută accentul dinspre evaluarea raţională a „celuilalt” prin intermediul cunoaşterii nemijlocite înspre evaluarea afectivă, întemeiată pe o anumită instinctivitate socială în raportarea la „celălalt”” [Gavreliuc, 2006, p. 86]. De la prejudecată, ca atitudine, la discriminare, ca act, nu e decât un pas. Discriminarea se defineşte ca acel comportament negativ care are ca ţintă obiectul unei prejudecăţi, pe baza unui stereotip social, precum cel impus de statutul etnic, rasial, economic sau confesional al „celuilalt”. Iar perenitatea şi universalitatea manifestării atitudinale negative faţă de celălalt, uşurinţa cu care apar prejudecăţile, se pun stigmatele şi se trece la discriminare, ne vorbeşte o dată în plus despre existenţa unui „tipar” atitudinal şi cognitiv diferenţiator, prin care se încearcă conservarea „lumii noastre” şi delimitarea de „ceilalţi” [ibid., p. 90-91]. Prejudecata se materializează în acte concrete cu atât mai lejer, cu cât există premise socio-economice pentru apariţia conflictelor. Cu alte cuvinte, fiind confruntate cu un acces limitat la resurse, grupurile, distanţate prin stigmatizare şi prejudecată, înclină natural să transforme competiţia în înfruntare, iar conflictul, odată iniţiat, determină mai degrabă o accentuare a prejudecăţilor şi discriminărilor decât o diminuare a lor [ibid., p. 93-94].   

În 1954, psihologul Gordon W. Allport a elaborat aşa numita Scară a Prejudecăţii şi Discriminării (Allport’s Scale of Prejudice and Discrimination), în care semnalează cinci stadii ale discriminării [Allport, 1954]:

  1. Atacul verbal. La această etapă, în adresa indivizilor celuilalt grup sunt operate glume răutăcioase. Frazeologia e bogată în termeni şi imagini preluate din stereotipurile negative. Apare „discursul urii”.
  2. Evitarea. Este în mod demonstrativ, sau voalat evitat contactul cu membrii grupului supus discriminării. Se înregistrează cazuri de izolare şi excludere socială.
  3. Discriminarea. Membrii grupului discriminat sunt ţinuţi departe de oportunităţile care le-ar putea facilita ascensiunea socială. În adresa lor sunt întreprinse acţiuni directe sau indirecte de prejudiciere, care să le provoace daune morale, sociale, fizice (de ex., apartheidul sud-african).
  4. Violenţa fizică şi simbolică. Proprietăţile şi bunurile grupului supus discriminării sunt jefuite, distruse, incendiate. Se produc atacuri xenofobe dure, cu vătămare fizică, asupra unor persoane izolate sau asupra unor întregi comunităţi (de ex., linşarea negrilor în SUA, pogromurile împotriva evreilor).
  5. Exterminarea. La această etapă se purcede la exterminarea fizică sau strămutarea grupului discriminat, prin pogromuri, masacre, purificări etnice, genociduri şi deportări.

Vedem din această scară a discriminării cum, începând cu atacurile de ordin verbal, cu stigmatizarea, se ajunge treptat la atacuri fizice şi exterminări identitare. Schema a funcţionat invariabil în toate cazurile când s-au înregistrat conflicte identitare, implicit omorurile în masă şi genocidurile. Cu privire la geneza acestui gen de relaţii omucidare, putem utiliza într-un mod cât se poate de denaturat şi macabru, dar perfect valabil, expresia: „La început a fost cuvântul”.

În cadrul unei societăţi aparent omogene identitar, procesele de delimitare, demonizare, dezumanizare, deindividualizare a „celuilalt” se produc aşadar prin stigmate. Sau, cum afirmă sociologul canadian Erving Goffmann, prin construcţia unei „ideologii a stigmatului”, dar şi prin imagini, asocieri, impresii, prejudecăţi şi opinii care tind să şteargă din conştiinţa grupului „nostru” imaginea umană a „lui”, a „celuilalt”. Se urmăreşte inducerea ideii că „el”, „celălalt” nu mai este om şi, respectiv, poate fi tratat ca un „neom”. Datorită generalizării şi transpunerii invectivelor asupra întregului grup şi radicalizării calităţilor negative, se obţine excluderea reprezentanţilor respectivului grup din cadrul valorilor umane, respectiv, se plasează în cadrul unor valori străine, deci ostile şi periculoase. Stigmatizarea, ca şi prejudecata, permite ocolirea moralei, sau uneori chiar încurajează utilizarea în mod pervers a perceptelor morale, pentru a argumenta şi justifica excluderea şi exterminarea „celuilalt”. Astfel, stigmatizarea a avut şi are un rol crucial în formarea imaginii duşmanului, deoarece reprezintă o matrice a cultivării diferenţelor, a discriminării, dezumanizării şi urii.

 Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune

Mai multe articole la subiect vezi aici: Instinct şi Raţiune – See more at: http://vox.publika.md/stiinta/stigmatizarea-care-ii-transforma-pe-oameni-in-neoameni-513460.html#sthash.MKA6w4IN.dpuf

Surse bibliografice:

  1. Allport G.W. The Nature of Prejudice. Cambridge. Addison-Wesley Publishing. 1954.
  2. Bandura A. Aggression: A social learning analysis. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall. 1973.
  3. Blascovich J., Mendes W.B., Hunter S.B., Lickel B., Kowai-Bell N. Perceiver threat in social interactions with stigmatized others // Journal of Personality and Social Psychology. Vol. 80. 2001. P. 253-267.
  4. Dennen J.M.G. van der. Of Badges, Bonds and Boundaries: Ingroup/outgroup differentiation and ethnocentrism revisited // published in: K. Thienpont & R, Cliquet (Eds.) “In-group/Out-group Behaviour in Modern Societies: An Evolutionary Perspective”. Brussels: NIDI GBGS Publications. 1999. p. 37-74.
  5. Gavreliuc A. De la relaţiile interpersonale la comunicarea socială: psihologia socială şi stadiile progresive ale articulării de sine. Iaşi. Polirom. 2006. 268 p.
  6. Johnson G.R. The evolutionary origins of government and politics // In: A. Somit & J.A. Losco (Eds.) “Research in Biopolitics”, Vol. 3. 1995. P. 243-305.

7.       Kurzban R., Leary M. R. Evolutionary Origins of Stigmatization: The Functions of Social Exclusion // Psychological Bulletin. 127. 2001. P. 187-208.

  1. Peterson S.A. Sociobiology and ideas-become-real: Case study and assessment // J. Soc. & Biol. Structures, 4. 1981. P. 125-143.

9.      Schaller M., Neuberg S.L. Intergroup prejudices and intergroup conflicts // In C. Crawford & D. L. Krebs (Eds.), “Foundations of evolutionary psychology”. Mahwah NJ: Lawrence Erlbaum Associates. 2008. P. 399-412.

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole