Exterminarea pe criterii identitare – „genocidurile din umbră”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

(În imagine, masacrarea hinduşilor în cadrul genocidului din Bangladesh, din 1971)

Genociduri au fost comise pe toată durata secolului XX şi pe toate meridianele. Şi dacă genocidurile din Europa sunt intens mediatizate astăzi, cunoaştem din cărţi şi filme despre ororile prin care au trecut evreii, armenii, populaţiile supuse sovietizării forţate, atunci despre unele genociduri din Asia de Sud-Est se cunoaşte mult mai puţin, ele fiind un fel de “genociduri în umbră”, asupra cărora nu cade lumina interesului mediatic. Însă acolo masacrele au fost nu mai puţin abominabile, iar în unele cazuri, în lipsa unei intervenţii internaţionale, ele s-au produs vreme de decenii, în anumite zone continuând şi astăzi. Mai jos sunt câteva exemple de evenimente genocidare din acea regiune a lumii.

Genocidul din Bangladesh

Până în 1971, Bangladesh intra în componenţa actualului Pakistan (sub denumirea de Pakistanul Oriental). După ce alegerile în Pakistanul Oriental au fost câştigate de un partid pro-indian, care promova independenţa acestei regiuni de Pakistanul Occidental, a început un război civil deosebit de sângeros. Preşedintele pakistanez Agha Mohammad Yahya Kahn a ordonat introducerea trupelor armatei regulate în Pakistanul Oriental şi pedepsirea elitei bengaleze. Soldaţii au omorât, timp de nouă luni, după diferite date, între 1,5 milioane şi 3 milioane de oameni civili, iar 10 milioane de bengalezi s-au refugiat în India. În mod intenţionat au fost vânaţi şi omorâţi liderii intelectuali ai Bangladeshului[i]. 

Genocidurile din Indonezia

În Indonezia au existat o serie de genociduri, fiindcă, la diferite etape, „străinii din interior” au fost selectaţi în baza a trei criterii: etnic, ideologic şi religios. Astfel, din 1965 sunt întreprinse operaţiuni de epurare împotriva triburilor de papuaşi-animişti, din vestul Noii Guinee, de pe urma cărora au murit circa 100.000 de papuaşi. În 1965-1966, forţele guvernamentale au nimicit până la 1 milion de militanţi comunişti şi susţinători ai acestora. Iar din 1975, odată cu ocuparea părţii estice a insulei Timor de către armata indoneziană, formată din musulmani, acolo au fost distruşi sistematic peste 200.000 de oameni, doar pentru faptul că erau catolici (Timorul fusese colonie a Portugaliei). Victime ale genocidului în Timorul de Est au devenit 24-26% din populaţia ţării [Kiernan, 2003, p. 594]. Chiar şi în secolul XXI masacrele şi torturile împotriva papuaşilor din Indonezia nu contenesc[ii].


Corpul mutilat şi apoi ars al unui papuas, victimă a brutalităţilor soldaţilor indonezieni.  

Sursa: http://freewestpapua.wordpress.com/2009/09/24/shocking-images-of-indonesian-military-sweeping-operations-against-west-papuan-civilians/

Genocidul populaţiei degar din Vietnam

Din 1973, îndată după încheierea războiului dintre SUA şi Vietnam, oficialii comunişti vietnamezi au iniţiat un proces de represalii aspre şi permanente faţă de triburile populaţiei degarilor, care sprijiniseră trupele americane desantate în ţară. Se consideră că până în prezent, timp de o treime de secol, numărul etnicilor degar, care sunt şi de confesiune creştină, a scăzut cu două treimi. Actele genocidare continuă şi astăzi[iii].

Genocidul din Şri-Lanka

În această ţară, de câteva decenii, forţele armate guvernamentale, formate în marea lor majoritate din reprezentanţi ai etniei sinhalilor, care sunt şi budişti, organizează represalii şi campanii de epurare etnică împotriva etnicilor tamili, care confesează hinduismul şi sunt consideraţi persoane „de categoria a doua”. În ripostă, cunoscuta organizaţie militară „Tigrii pentru Eliberare Tamil” asasinează etnici sinhali. Pe durata acestui război civil, au fost omorâţi între 40.000 şi 60.000 de tamili, iar peste 250.000 trăiesc în lagăre pentru refugiaţi. Rivalităţile şi măcelurile epizodice nu contenesc nici astăzi; practic, genocidul continuă[iv].

Femei şi copii din etnia tamil masacraţi în cadrul genocidului din Şri-Lanka.

Sursa:   http://www.asianews.it/news-en/For-Indian-Tamils-genocide-is-underway-in-Sri-Lanka-15049.html

 

(Bibliografia completă v fi afişată în cartea asupra căreia lucrez, despre conflictele identitare).

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune


[i] The 1971 Bangladesh genocide // https://en.wikipedia.org/wiki/1971_Bangladesh_genocide

[ii]Jakarta newspaper reports on Papuan human rights abuses edge ‘free’ NZ media // Pacifi.Scoop. January 18, 2012 / http://pacific.scoop.co.nz/2012/01/15756/

[iii] Vietnam genocide // http://www.degarfoundation.org/?tag=vietnam-genocide

[iv]Genocide in Sri Lanka // http://www.boycottsrilanka.com/genocide-in-sri-lanka

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole