Etnonimul de „români” și românitatea moldovenilor în cronicile de epocă

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Ca o anexă la articolul precedent, „Spărgătorul de mituri: Românii au apărut în 1859”, voi pune la dispoziția dumneavoastră mai multe însemnări și mărturii din cronicile de epocă, începând cu evul mediu și până în secolul XIX.

Deoarece sunt destul de multe, vă voi prezenta mai întâi concluziile. Observăm trei termeni de bază: români, vlahi și moldoveni. „Moldoveni” este termenul cu sens regional-statal, care indică faptul că cineva e locuitor al Țării Moldovei. Cronicarii medievali și renascentiști consfințesc faptul că, din punct de vedere etnic, moldovenii sunt români/valahi. Așadar, ceilalți doi termeni au o conotație etnică și esența lor este de a reda continuitatea cu locuitorii Romei. „Valahi” a fost, în general un termen folosit pentru a desemna un popor de origine latină (polonezii îi numeau „valahi” și pe italieni). În raport cu românii, „valah” a fost un etnonim extern – astfel îi numeau cronicarii italieni, unguri, polonezi etc, dându-și repede seama de originea latină a românilor.

Etnonimul „român” însă, a fost cel de uz intern. Astfel se numea populația autohonă din întreg spațiul românesc mai ales atunci când voia să sublinieze comunitatea etnică cu celelalte teritorii locuite de români. Atunci când nu era nevoie să facă acest lucru, se utilizau pe larg și termenii de apartenență regional-statală, precum „moldoveni, munteni etc.” Iar atunci când era vorba de comunicarea cu persoane sau oficialități străine, se utiliza preponderent termenul de „valah”.

Acesta a decăzut cu timpul, iar termenul „român” a câștigat teren odată cu unirea lui Cuza, în care s-au pus bazele unui stat național, care avea nevoie, pentru coerență, o singură denumire a națiunii. Termenul de „moldovean” se folosește și până astăzi, la fel ca și ceilalți termeni de identitate regională – „muntean, ardelean, bănățean, oltean etc.”. Însă, din punct de vedere etnic, toți termenii au fost întotdeauna echivalenți, fapt de care vă veți convinge mai jos.

Cer scuze pentru parțiala dezordine în care sunt prezentate sursele, așa e când vrei să scrii un articol într-un timp scurt. Oricum mi-a luat 2 ore. Lectură plăcută!

………………………………………………………………………..
„Valahii nu-şi zic decât „români”, iar limba lor nu este alta decât „limba română”” (Iohannes Lebel (cca 1490-1566))

„…s-au socotit la trei episcopii a ţării să se mai aşeze trei şcoli slavoneşti şi româneşti, la trei episcopii, la Roman şi la Rădăuţi şi la Huşi, pentru care să aibă purtare de grijă Sfinţiile sale Episcopii a găsi dascăli învăţaţi la slavonie, ori şi la românie” (Hrisov al lui Grigore Alexandru Ghica, domn al Moldovei în sec. XVIII)

„Scris-am adecă noi, birăul cel rumânesc şi cu cel armenesc şi cu 24 de pârgari de la oraş, de la Suceava, şi vă mulţămim dumilorvoastre ca fraţilor şi ca vecinilor de bine şi de socotinţă pentru ce aţi făcut bine de ne-aţi socotit oameni ai noştri şi fraţi.” (scrisoare a dregătorilor din Suceava adresată demnitarilor germani de la Bistrița, cca. 1593-97)

„Adecă, scriu ei, noi, târgoveţii rumâni şi armeni de târg de Botoşeni, mărturisim noi cu această scrisoare a noastră” (scrisoare, 1670)

„Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo – Vlahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi” (Karl Marx)

„Dar chiar şi în vremea noastră aceste state se deosebesc printr-o întreită împărţire în Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. Şi locuitorii acestora se numesc români […] însă pentru ca să se lămurească această îndoială prin argumente mai sigure şi să se arate hotărât că valahii îşi trag originea de la români, voi aduce două argumente, iar judecata va fi a cititorilor, şi anume a acelora care cunosc mai multe limbi. Lăsând la o parte nenumăratele cuvinte pe care valahii le au întocmai şi cu acelaşi înţeles ca în limba latină şi în dialectele italienilor, când întreabă ei pe cineva dacă ştie să vorbească pe limba valahă spun: «Oare ştii româneşte?» sau (când întreabă) dacă este valah, îl întreabă dacă este român” (Anton Verancsics (1504-1573), călător și umanist ungur – Descrierea Transilvaniei, Moldovei şi a Ţării Româneşti)

„Războiul era stihia lui Ştefan. În el se vedea întru totul prototipul lui Mihai Viteazul şi, asemenea acestuia, voievodul Moldovei termina operaţiile militare într-o parte, pentru ca pe neaşteptate să izbească în altă parte. Nu antrena el oare forţele românilor moldoveni pentru a se lua de piept cu duşmanul de sânge al credinţei şi naţionalităţii lor – cu fanatismul turcilor?” (S. Palauzov, istoric rus, sec. XIX)

„Curs scurt al istoriei bisericilor ortodoxe bulgară, sârbă şi română sau moldo-valahă” – Evgheni Golubinski (1834-1912)

„L’altra Valachia” – „cealaltă Valahie” (Ștefan cel mare într-o scrisoare către Papa, referindu-se la Țara Românească)

„Valahia a constituit un tot întreg până la 1274, când sub domnia lui Ioan, principele românilor, a fost despărţită în cele două principate de astăzi, adică cel al Moldovei şi cel al Munteniei” (D. Cantemir, Historia Moldo-Vlachica, traducere din latină)

„Voyewode Muldavensis […] Gentem ac terram suam Valache” (act de vasalitate al lui Petru Mușat față de Polonia, 1387)

„Ioan Mavrocordat, mare dragoman al puternicei împărăţii şi Caimacam a toată Moldovlahia” (titlul primului domnitor fanariot din Moldova, 1711)

„În acest mormânt a fost aşezat trupul marelui şi slăvitului bărbat Petru Movilă, fiul preaputernicului voievod al Moldovlahiei Simion Movilă…” (epitaful voievodului Simion Movilă, 1607)

„în Ţara Ardealului nu lăcuiescu numai unguri, ce şi saşi peste samă de mulţi şi români peste tot locul, de mai multu-i ţara lăţită de români decâtu de unguri (care) de la un loc sântu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag” (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, 1642-47)

„dux Moldaviensis partium seu nations walachiae” – „duce al părţii moldoveneşti de naţiune valahă” (Papa Urban al V-lea într-o scrisoare către arhiepiscopii de Praga și Wroclaw, 1370; e vorba despre domnul Moldovei Lațcu).

„Valahia se întinde din Transilvania până la Nistru, Dunăre şi Marea Neagră” (Papa Pius al II-lea, Historia Rerum ubique gestarum lacorumque descriptio, cca. 1480)

„…Vechiul neam al romanilor, care-şi zic până astăzi romani şi care coboară fie din coloniile romanilor, fie din cei care erau osândiţi la muncă în minele de metal. Limba lor dovedeşte, de altfel, această descendenţă romană. Ei locuiesc şi Ţara Românească, şi Moldova” (Analele Societăţii Iezuite, o descriere a misiunilor lui Antonio Possevino în Transilvania, 1587)

(„… E cossi vedete che hanno alcune parole turche, altre armene, altre greche, et altre italiane, e da qui nasce che la prima che poi essi cominciorno unitamente ad habitare vi posero nome Romano, perche Romani furono quelli che principio a questa terra dierono, auzi che loro istessi godono d’esser chiaamati Romani” („romanii au întemeiat această ţară, de aceea românii se bucură să fie numiţi romani”) (Nicolo Barsi, misionar italian, 1640)

„moldovenii sunt valahi” (Jan Dlugosz (1415-1480), cronicar polonez)

„Ei (moldovenii) erau născuţi din italieni şi romani şi se cheamă pe limba lor români de la romani, iar pe a noastră – valahi de la italieni. Căci pentru poloni Wloszi este acelaşi lucru ca pentru latini Itali. Aceştia nu se deosebesc prea mult prin firea şi obiceiurile lor de felul de viaţă din Italia şi sunt oameni aprigi şi de o mare bărbăţie;” (Stanislaw Orechowski, istoric polonez (1513-1566))

„Haec nacio Valacorum appelatur Romana, et aiunt originem traxisse ab extoribus adactis in exilium a Romanis ex Italia. Lingua eorum est adulterina latinae et italicae linguae, ita quod facili negocio Italus intelligit Valachum…” („Această nație valahă se numește pe ea română și are origini de la Romanii exilați din Italia. Limba lor e asemănătoare cu latina și limbile italice, și e ușor pentru un italian să înțeleagă un valah”) (Alecsandro Guagnini, Biografia lui Despot-Vodă, 1564-68)

„Atâta vreme cât Chilia şi Cetatea Albă le ţin şi le stăpânesc românii, iar ungurii – Belgradul sârbesc –, noi nu vom putea avea nici o biruinţă” (Mehmed al II-lea către fiul său, Baiazid, 1462)

„Valachos, qui Moldaviam et Transalpinam incolunt, seipsos pro Romanorum progenie tenere, dicunt enim communi modo loquendi: Si noi sentem Rumeni; etiam nos sumus Romani. Item: Noi sentem di sange Rumena; Nos sumus de sanguine Romano” (Martin Szentivanyi (1633-1705), iezuit maghiar)

Și cireașa de pe tort:
„Așa și neamul acésta, de care scriem, a neamului țărilor acestora, numele drept și mai vechiu iaste romăni, adecă râmleani, de la Roma. Acest nume de la descălecatul lor de Traian înpărat. (…) Iară străinii și țările împrejur le-au pus acest nume vlah, di pe vloh, cum s-au mai pomenit, valios, valasco, olah, voloșin, tot de streini sânt pusă (…) dar acela carele iaste nume stă întemeiat și rădăcina rămâne. Cum vedem că, măcar că ne răspundem acum moldoveani, iar nu întrebăm: știi moldoveneaște?, ci întrebăm știi romăneaște?, adecă râmleneaște, puțin nu zicem: sțis romanițe? pre limba latinească.
Stă dar numele cel vechiu ca întâi neclătit, deși adaog ori vrémile îndelungate, ori streinii adaog și alte neamuri, dar cel ce iaste de rădăcină nu să mută. Și așa iaste acestor țări și țării noastre, Moldovii și Țării Muntenești, numele cel drept de moșie, iaste români, cum să răspund și acum cei din Țara Ungurească lăcuitori, și munteanii țara lor și scriu și răspund cu graiul: Țara Romănească”
(Miron Costin, De neamul moldovenilor, sec. XVII)

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii

Iulian Gramațki

Iulian Gramațki

Doctorand în economie la Goethe Universität Frankfurt; licențiat în Administrare de Business și Științe Politice la Saint Louis University Madrid; membru al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale și al Platformei Civice „Acțiunea 2012”. Cunoști...

Ultimele articole