Efectul duşmanului drag

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Existenţa unui „duşman” extern pare a fi o necesitate atât pentru păstrarea integrităţii populaţiilor înalt organizate, omeneşti, cât şi a celor primitiv organizate, fenomen despre care am scris în postările precedente. Şi în lumea animalelor există o anumită categorie de interrelaţii care ar putea fi caracterizate ca relaţii de duşmănie şi rivalitate. Unul din scopurile duşmăniei este protejarea existenţei sau a genofondului originar al grupului/populaţiei/coloniei; animalele posedă mecanisme de identificare a indivizilor străini, care sunt percepuţi ca fiind potenţial periculoşi. Totodată, din perspectiva etologică clasică, „duşmanul” are şi funcţia de deversor pentru energiile agresive acumulate. De exemplu, masculii unor specii de peşti din familia cichlidelor, cu un comportament de teritorialitate sever, dacă nu au de înfruntat vreun adversar care să atenteze la teritoriul lor, îşi vor revărsa întreaga agresivitate acumulată asupra femelei şi a propriilor pui, distrugându-i.

Observaţiile asupra cihlizilor au fost ulterior completate de numeroase alte relatări care atestă o predilecţie clară pentru relaţii de „duşmănie” în rândul animalelor teritoriale. Acest fenomen comportamental larg răspândit a fost denumit Efectul Duşmanului Drag (The Dear Enemy Effect)între doi indivizi sau grupuri învecinate trebuie să existe o formă uşoară de duşmănie, pentru ca să se producă o împlinire instinctuală în plan comportamental şi teritorial. A fost utilizată sintagma aparent paradoxală – „duşmanul drag”, fiindcă în raport cu indivizii sau grupurile învecinate, „duşmănia” este manifestată mai mult simbolic, în formă soft, comparativ cu manifestările duşmănoase mult mai accentuate în raport cu indivizii sau grupurile total străine. Prezenţa în vecinătate a „duşmanului drag” le permite animalelor să-şi desfăşoare programul instinctual agresiv şi teritorial sub formă de gesturi ritualice, ori de câte ori apare o motivaţie internă, fără a exista riscul unor leziuni de pe urma unor ciocniri violente reale. Respectivul fenomen comportamental a fost pus în evidenţă, cu variaţii de rigoare, la numeroase specii, din diverse clase taxonomice, mai ales la vertebrate: peşti, amfibii, reptile, păsări, mamifere.

Un exemplu ilustrativ pentru modul în care funcţionează „efectul duşmanului drag” este cel al unei speciii de şobolani-cangur (Dipodomys stephensi). S-a constatat că pentru aceşti şobolani sunt absolut vitale relaţiile sociale pe care ei le creează. În lipsa unor relaţii de comunicare cu semenii, ei pur şi simplu pier. În mod special, şobolanii au nevoie de un vecin permanent, cu care să se… „războiască” şi în raport cu care să-şi protejeze teritoriul. Conflictele permanente cu vecinii creează la aceşti şobolani o ambianţă psiho-comportamentală optimă pentru manifestarea emoţiilor, deci şi pentru un trai fiziologic sănătos, reproducere şi creşterea puilor. Tradiţiile comportamentale ale acestei specii de rozătoare confirmă existenţa fenomenului „duşmanului drag” ca o formă aparte de interacţiune dintre vecini. Un vecin teritorial nu reprezintă întotdeauna o ameninţare, însă este foarte potrivit pentru o interrelaţionare ostilă reciprocă, pentru eliberarea firească a tensiunii instinctuale.

E potrivită aici o paralelă cu societăţile umane. Un studiu de antropologie asupra a 44 de societăţi tribale amazoniene a arătat că în istoria războaielor dintre ele, cele mai frecvente ciocniri se produceau între triburile vecine, cu limbaj şi cultură asemănătoare, însă decesele de pe urma acestor ciocniri erau rare; în schimb ciocnirile dintre triburile îndepărtate cultural, deşi erau mai rare, impicau un număr considerabil mai mare de omoruri, datorate diferenţelor şi urii identitare mai însemnate. Triburile învecinate erau unele faţă de altele în relaţii de duşmănie relativă, stimulativă în plan social; triburile erau “duşmani dragi” unele pentru altele. Însă în raport cu triburile îndepărtate, străine, atitudinea este mult mai ostilă şi e însoţită de violenţă neîngrădită şi măceluri teribile.  

La fel ca şi în cazul populaţiilor umane, duşmanul în lumea animală poate contribui la coalizarea diferitelor familii din aceeaşi specie sau chiar a diferitelor specii. În acest sens, un exemplu tipic îl oferă crabii din specia Uca annulipes, care trăiesc în colonii şi le este şi lor propriu fenomenul „duşmanului drag”. Masculii îşi protejează propriul teritoriu şi se implică periodic în ritualuri de rivalitate cu vecinii săi; însă atunci când la teritoriul unui crab râvneşte un mascul hoinar, venit din alte părţi, vecinul vine în apărare, ajutându-l pe masculul rezident să-l alunge pe intrus. Deci, pentru doi crabi vecini, un mascul hoinar este un “duşman comun”, împotriva căruia ei se aliază, în ciuda rivalităţii anterioare. Acest exemplu demonstrează cum un pericol din afară contribuie la crearea coaliţiilor în lumea animală, bazate pe interes comun de supravieţuire; şi această strategie de colaborare mutuală a evoluat pe linie filogenetică, de la unele încrengături animale la altele, până la specia umană.

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole