Duşmanul surogat – de la vrăbiile lui Mao la câinii lui Ahmadinejad

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Patima identificării unui duşman, proprie mai ales statelor cu un regim totalitar, a luat în unele cazuri forme nu doar groteşti, ci şi ridicole. Să ne amintim în acest sens de campaniile de exterminare a diferitelor specii de animale iniţiate în unele ţări în perioadele când nu era posibilă sau convenabilă identificarea unui duşman uman. Animalele serveau drept ţintă comodă, în raport cu care se exersau tehnicile de mobilizare şi se recanaliza agresivitatea izvorâtă din frustrările sociale. În Europa Evului Mediu, în sate deseori erau organizate campanii de izgonire a animalelor dăunătoare. Însă lucrurile nu se opreau aici; la indicaţia clericilor, erau iniţiate procese… juridice împotriva dăunătorilor, chiar dacă aceştia erau păsări, şobolani, insecte, melci sau omizi. Primele procese au început în secolul XV, şi au cuprins zone ale Franţei, Elveţiei, Italiei, apoi practica acestora a fost preluată de Germania, ţările Scandinave, Spania, de unde au ajuns în Canada şi Brazilia.

Animalelor dăunătoare li se incrimina că ar fi posedate de diavol, iar însăşi campania împotriva lor se purta sub stindardul duşmanului diavolicesc şi reflecta o formă a exorcismului, intens experimentat în acele vremuri. De remarcat că la procesele intentate împotriva animalelor luau parte colective largi de oameni din comunitate: practicile de izgonire sau „exorcizare” a animalelor erau percepute ca o modalitate de purificare a comunităţii şi se asemănănau foarte mult, după sens şi patimă, cu „vânătorile de vrăjitoare” [Cohen, 1986]. Găsim cu uşurinţă în aceste relatări tradiţia identificării şi sacrificării „duşmanului” (fie şi non-uman) proprie culturilor arhaice.

Cea mai cunoscută însă dintre campaniile împotriva animalelor este cea din China comunistă, sub conducerea lui Mao Ze Dong. Acesta, după ce s-a isprăvit cu „duşmanii revoluţiei”, a dat startul, în 1958, unei campanii de eliminare totală a altor „duşmani interni” – animalele dăunătoare, sau „cei patru dăunători”, potrivit propagandei chineze: şobolanii, vrăbiile, muştele şi ţânţarii. Dintre acestea, vrăbiile au avut cel mai mult de pătimit, deoarece fuseseră şi cele mai vulnerabile în faţa campaniei paranoice care a mobilizat întreaga populaţie de sute de milioane de oameni. Fiindcă vrăbiile nu pot zbura necontenit mai mult de 15 minute, zeci de mii de gonaşi au fost instruiţi să împânzească toate spaţiile de aterizare (acoperişuri, copaci, câmpii etc.) şi să producă o larmă infernală, pentru a speria bietele păsări, care găseau adăpost doar în aer, însă în cele din urmă cădeau jos de epuizare, unde erau nimicite cu entuziasm. Cei mai activi gonaşi se fotografiau alături de trofeele vânătorii – movile de vrăbii moarte de câţiva metri înălţime.

Potrivit statisticilor aproximative, în decursul primelor şase luni ale campaniei în China au fost exterminate 1,96 miliarde de vrăbii. Ironia sorţii e că în următorii ani, din cauza dispariţiei vrăbiilor s-a creat o enormă disbalanţă ecologică, s-au înmulţit lăcustele şi omizile, recoltele s-au redus catastrofal, iar în ţară s-a iscat o foamete de pe urma căreia au murit peste 30 de milioane de oameni. Într-un final, China a fost nevoită să importe vrăbii din ţările vecine, dar şi din Canada şi URSS. Iar drept „duşmani” au fost identificaţi alţi dăunători – ploşniţele de pat[i]. Exemple de campanii asemănătoare mai pot fi întâlnite şi în perioada contemporană. În Iran, în 2011, în plină atmosferă de „război rece” cu Occidentul, sub regimul lui Mahmoud Ahmadinejad a fost înaintat un proiect de lege care să permită exterminarea tuturor câinilor, declaraţi „animale murdare” de către adepţii radicali ai islamului[ii].  

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune

Surse:


[i] Four Pests Campaign // http://en.wikipedia.org/wiki/Four_Pests_Campaign

[ii] The Latest Enemies of Iran: Dogs and Their Owners // By Azadeh Moaveni. Time. Apr. 19, 2011 / http://www.time.com/time/world/article/0,8599,2065873,00.html#ixzz1sgAnlOPR

Cohen E. Law, Folklore and Animal Lore // Past and Present, 110 (1). 1986. P. 6-37.

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole