Documente din epoca stalinismului: Decretul din 26 iunie 1940

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Stimaţi prieteni,

La 22 iunie 1940 Franţa a fost nevoită să cedeze în faţa agresorului german. Cel de-al treilea Reich triumfa: adversarul de sute de ani a fost răpus.

Putea oare conducerea stalinistă a URSS să admire liniştită succesul prietenilor ei germani? Bineînţeles, nu! Deja a doua zi (23 iunie 1940) seara V. Molotov i-a comunicat ambasadorului german la Moscova Schulenburg cum că „soluţionarea chestiunii Basarabiei nu mai suferă nici o amânare” şi că revendicările URSS „se extind şi asupra Bucovinei”[1]. Partea germană a rămas uimită de pretenţiile sovietice. Disputa a durat până la 26 iunie 1940, când germanii au acceptat să satisfacă doar o parte a pretenţiilor sovietice: să ia doar regiunea de nord a Bucovinei. Pe data de 26 iunie 1940 Guvernul sovietic a trimis o Notă ultimativă Guvernului regal al României prin care cerea Basarabia, nordul Bucovinei, iar pe harta alăturată, Molotov a mai adăugat Ţinutul Herţa şi câteva insule de la Gurile Dunării.

Toate acestea sunt cunoscute de opinia publică competentă.

Data de 26 iunie 1940 a devenit remarcabilă şi datorită intrării în vigoare a unui Decret, care lărgea baza juridică a aparatului represiv sovietic. Este vorba de Decretul „Cu privire la trecerea la ziua de muncă de opt ore, la săptămâna de muncă de şapte zile şi interzicerea plecării în mod arbitrar a muncitorilor şi funcţionarilor de la întreprinderi şi instituţii”. Iată ce a scris despre acest Decret cunoscutul istoric Victor Suvorov: „La 26 iunie 1940 deasupra ţării a tunat Decretul „Cu privire la trecerea la ziua de muncă de opt ore, la săptămâna de muncă de şapte zile şi interzicerea plecării în mod arbitrar a muncitorilor şi funcţionarilor de la întreprinderi şi instituţii”. Îţi place sau nu maistrul cu băţul de bambus, dar nu poţi pleca de la uzină. La acel loc de muncă, la care te-a prins decretul, acolo şi rămâi. A devenit imposibil să te concediezi şi să pleci de la uzină. Muncitorii au fost legaţi de uzine tot aşa cum erau legaţi vâslaşii cu lanţuri de vâslele galerelor, cum colhoznicii au fost legaţi de colhozuri, cum aviatorii-ghinionişti de avioane… Fiecare Decret din anul 1940 oferea cu generozitate termene, cel mai mult au avut de suferit chiulangiii. În conformitate cu Decretul din 26 iunie [oamenii] erau condamnaţi pentru absenţa nemotivată [la lucru], iar absenţa nemotivată era considerată întârzierea [la lucru] cu mai mult de 20 de minute. S-a defectat tramvaiul, ai întârziat la lucru; pe cei care au întârziat [îi trimiteau] în lagăre [de muncă forţată]; iar acolo nu-ţi vor permite să întârzii”[2]. Victor Suvorov comentează mult acest Decret; voi reţine remarca dumnealui: Decretul venea în contradicţie cu prevederile chiar ale Constituţiei staliniste din 1936, care garanta, de pildă, ziua de muncă de şapte ore.

Cu astfel de „legi” draconice, nemiloase, antiumane [art. 58 al Codului penal al RSFSR (l-am tradus şi postat deja pe acest blog); Decretul din 26 iunie 1940 (postez acum traducerea lui în limba română), art. 54 din Codul penal al RSS Ucraina (îl pregătesc pentru publicare pe blog, urmăriţi acest blog) etc.] forţele militare şi cele represive sovietice  s-au extins, la 28 iunie 1940, asupra populaţiei paşnice, neînarmate a României (Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, insule de la Gurile Dunării). Nu este greu de imaginat: cu astfel de „legi”, cât de siguri pe ei erau encavediştii. Iar zeci de mii de oameni au suferit chinurile Gulag-ului pentru mici încălcări ale disciplinei de muncă. Iată textul Decretului, tradus in limba rusă în limba română.

DECRETUL PREZIDIULUI SOVIETULUI SUPREM AL URSS

„Cu privire la trecerea la ziua de muncă de opt ore, la săptămâna de muncă de şapte zile şi interzicerea plecării în mod arbitrar a muncitorilor şi funcţionarilor de la întreprinderi şi instituţii”

În conformitate cu demersul Consiliului Central Unional al uniunilor profesionale, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS decide:

1. A mări durata zilei de muncă a muncitorilor şi funcţionarilor în toate întreprinderile de stat, cooperative şi întreprinderi şi instituţii obşteşti:

de la şapte la opt ore – la întreprinderile care au ziua de muncă de şapte ore;

de la şase la şapte ore – la activităţile de şase ore pe zi, cu excepţia profesiilor exercitate în condiţii nocive de muncă, în baza listelor, aprobate de Consiliul Comisarilor Poporului al URSS;

de la şase la opt ore – pentru funcţionarii întreprinderilor;

de la şase la opt ore – pentru persoanele ce au atins vârsta de 16 ani.

2. A trece toate întreprinderile şi instituţiile de stat şi obşteşti, cooperativele, de la săptămâna de lucru de şase zile la săptămâna de lucru de şapte zile, considerând cea de-a şapte zi a săptămânii – duminica – zi de odihnă.

3. A interzice plecarea arbitrară a muncitorilor şi funcţionarilor din cadrul întreprinderilor şi instituţiilor de stat şi obşteşti şi din cooperative, precum şi trecerea arbitrară de la o întreprindere la alta sau de la o instituţie la alta.

Plecarea de la o întreprindere şi instituţie sau trecerea de la o întreprindere la alta şi de la o instituţie la alta o poate permite doar directorul întreprinderii sau şeful instituţiei.

4. A stabili că directorul întreprinderii şi şeful instituţiei are dreptul şi este obligat să permită plecarea muncitorului sau funcţionarului de la întreprindere sau instituţie în următoarele cazuri:

a) când, în conformitate cu concluzia comisiei de experţi medicale şi muncitoreşti, muncitorul, muncitoarea sau funcţionarul nu pot îndeplini activitatea precedentă din cauza bolii sau invalidităţii, iar administraţia nu le poate oferi o muncă pe potrivă în cadrul aceleiaşi întreprinderi sau instituţii, sau când pensionarul, căruia i s-a stabilit pensia de bătrâneţe, doreşte să părăsească locul de muncă;

b) când muncitorul, muncitoarea sau funcţionarul este obligat să înceteze munca în legătură cu admiterea lui în instituţia de studii superioare sau medii speciale.

Concediile, oferite muncitoarelor şi funcţionarelor gravide şi după naştere, se păstrează în conformitate cu legislaţia în vigoare.

5. A stabili că muncitorii şi funcţionarii care au plecat arbitrar de la întreprinderile sau instituţiile de stat, obşteşti sau cooperative sunt trimişi în judecată şi, în conformitate cu sentinţa judecătoriei poporului, sunt întemniţate pe un termen de la 2 la 4 luni.

A stabili că pentru absenţă nemotivată [la lucru] muncitorii şi funcţionarii de la întreprinderile sau instituţiile de stat, obşteşti sau cooperative sunt trimişi în judecată şi, în conformitate cu sentinţa judecătoriei poporului, sunt reprimaţi cu munci corecţionale la locul de lucru pe un termen de până la 6 luni cu reţinerea a 25 % din salariu.

În legătură cu aceasta, a anula eliberarea obligatorie pentru absenţă nemotivată [la lucru].

A propune judecătoriilor poporului ca dosarele, indicate în acest articol, să fie examinate într-un termen mai mic de 5 zile, iar termenul şi sentinţa acestor dosare să fie executate imediat.

6. A stabili că directorii întreprinderilor şi şefii instituţiilor sunt traşi la răspundere judecătorească pentru eschivarea trimiterii în judecată a persoanele ce se fac vinovate pentru plecări arbitrare de la întreprinderi sau din instituţii, şi a persoanelor, care lipsesc nemotivat [la lucru].

A stabili, de asemenea, că sunt traşi la răspundere judecătorească directorii întreprinderilor şi şefii instituţiilor care angajează la lucru persoane ce se ascund de lege şi care, în mod arbitrar, au părăsit întreprinderile şi instituţiile.

7. Acest Decret intră în vigoare la 27 iunie 1940.

Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS

M. Kalinin

Secretarul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS

A. Gorkin[3]

În conformitate cu datele statistice, prezentate de Societatea „Memorial”, între 1941 şi 1956, în baza acestui Decret au fost condamnaţi 36,2 ml oameni, dintre care 11 ml – pentru întârzieri la muncă.

Între aceşti oameni, supuşi represiunilor, au fost zeci de mii de basarabeni şi bucovineni.

Imaginile au fost scanate din cartea lui Ivan Solonevici „Rusia în lagărul de concentrare”, Minsk, 2010.

Sus: În aşa barăci locuiau deţinuţii din Gulag (p. 81).

Jos: În bătaie de joc, bolşevicii i-au numit pe oamenii lihniţi de foame, măcinaţi de boli, extenuaţi de munca fizică peste puterile lor „leneşi, profitori şi chiulangii”. De asupra ferestrei este scris: „[Aici] Se oferă mâncare leneşilor, profitorilor şi chiulangiilor” (p. 255).

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”

26 ianuarie 2013.


[1] Diplomaţia cotropitorilor. Repercusiunile ei asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Culegere de documente. Alcătuitor, trad. Din l. rusă A. Blanovschi, Chişinău, Editura Universitas, 1992, p. 134.

[2] Victor Suvorov. Deni „M”. Cogda nacealasi Vtoraia mirovaia voina? [Ziua „M”. Când a început cel de-al Doilea Război Mondial?], Cercassî, „Inles”, 1994, p. 193-194.

[3] Dmitrii Lîskov. Zapretnaia pravda o „stalinschih repressiah”. „Deti Arbata” lgut! [Adevărul interzis despre „represiunile staliniste”. „Copiii Arbatului” mint!], Moscova, Editura „Iauza-Press”, 2012, p. 43-45.

Comentarii