Doar cercetătorii sunt vinovaţi?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Una din problemele cheie ale ştiinţei din Republica Moldova este legătura slabă între cercetare şi economie. Ca rezultat implementarea rezultatelor ştiinţifice este redusă, sectorul privat nu se grăbeşte să investească în cercetare-dezvoltare, iar toată povara susţinerii ştiinţei cade pe „umerii” bugetului de stat. Şi, ca această povară să nu fie prea grea, statul preferă să trateze ştiinţa ca un sector secundar.

În puţinele cazuri când se ajunge să se discute public despre aceste probleme (mai ales la planificarea bugetului pe anul viitor) opinia generală care se formează este că de vină sunt cercetătorii, care doar cheltuiesc banii statului şi nu au nicio contribuţie la creşterea economică. Această situaţie poate fi explicată prin două argumente majore:

1) unul de origine subiectivă: sfera de cercetare-dezvoltare  nu dispune de propriile instituţii mass-media, dar nici de alocaţii speciale pentru campanii de promovare (spre deosebire de alţi actori implicaţi în aceste dispute);

2) unul de origine obiectivă: într-adevăr, o bună parte din cercetările ştiinţifice de la noi nu sunt orientate spre nevoile economice şi sociale.

Dar oare doar cercetătorii sunt de vină pentru slaba dezvoltare a legăturii cercetare-economie? Haideţi să vedem şi cealaltă parte a medaliei, cea a dezinteresului antreprenoriatului de la noi de a investi în cercetare-dezvoltare şi de a implementa soluţiile elaborate de cercetătorii noştri. Iată doar câteva cauze a acestei atitudini a antreprenoriatului:

  • structura şi dimensiunea economiei: majoritatea companiilor sunt orientate spre producţie slab tehnologizată şi, respectiv, exportă produse cu aport redus de valoare adăugată (este mai uşor să exporţi miez de nucă şi fructe, dar până când?). După prăbuşirea modelului sovietic centralizat de transfer a cunoştinţelor din cercetare în produse şi servicii prin intermediul birourilor de construcţie şi uzinelor experimentale (model de o eficienţă redusă), nu s-a reuşit crearea unor instrumente eficace corespunzătoare economiei de piaţă. Chiar şi întreprinderile care încearcă modernizarea tehnologică se bazează pe importuri de tehnologie şi nu doresc să rişte cu investiţii în cercetare;
  • structura investiţiilor străină directe: spre deosebire de alte ţări est-europene investiţiile însemnate au venit aproape exclusiv acolo unde a fost posibil de obţinut profituri înalte, în special în situaţii de monopolizare a unor pieţe (Gazprom, Union Fenosa, Lafarge, comerţul angro) şi aproape că nu au atins sectorul de cercetare-dezvoltare. Aceasta iarăşi nu contribuie la dezvoltarea unei industrii care ar avea nevoie de rezultatele cercetării autohtone;
  • lipsa unor stimulente la nivel de politici pentru colaborarea industriei cu cercetarea: e de ajuns de menţionat procesul de achiziţii publice, care în multe ţări este un instrument important pentru achiziţionarea rezultatelor cercetării autohtone, la noi însă factorul cel mai important în procesul de achiziţii este preţul produsului propus, ca să nu mai vorbim de transparenţa limitată a tenderelor şi procesul neoficial de luare a deciziilor în cadrul lor;
  • metodele de preluare a afacerilor în Republica Moldova şi diferite alte procedee de concurenţă neloială e de la sine înţeles că nu stimulează investiţiile în cercetare-dezvoltare. Se pare că o bună parte din antreprenori consideră că este mult mai simplu pentru a obţine profit să-ți dezvolţi legături informale, să te faci neam cu „cumnatul lui cumătru” şi să ai acces la banii publici  decât să cauţi soluţii inovative şi să învesteşti în tehnologii.

Şi atunci cum putem învinui de toate relele cercetătorul, care face ceea ce ştie mai bine. Până la urmă treaba unui cercetător este să-și vadă de investigaţiile sale, nu să caute cine l-ar finanța, cine ar implementa ce a făcut etc. Ar trebui cercetătorului de-i lăsat cât mai mult timp pentru cercetare, deoarece cu cât mai mult se va ocupa de căutarea finanţelor şi alte chestii complementare – cu atât mai puțin se va ocupa de munca lui de bază. E altceva că mecanismele de evaluare ar trebui să-i stimuleze pe cei mai buni cercetători şi să-i orienteze spre necesităţile sociale şi economice.

Comentarii