De ce statul ar trebui să finanţeze ştiinţa

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În ultima perioadă se afirmă tot mai des că din bugetul de stat al Republicii Moldova s-ar aloca prea multe resurse pentru activităţi de cercetare-dezvoltare. Cât de justificată este această afirmaţie?

Dacă e să comparăm cu cheltuielile din alte ţări pentru activităţi de cercetare-dezvoltare, suma alocată în scopuri similare din bugetul naţional (puţin peste 20 mil. Euro) este derizorie, bugetul pentru ştiinţă a multor universităţi şi institute din străinătate fiind de câteva ori mai mare.

Având în vedere însă capacităţile financiare reduse ale Republicii Moldova, mai potrivit ar fi să comparăm cheltuielile de cercetare-dezvoltare în valori relative. Cel mai utilizat indicator în acest scop este ponderea cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare în produsul intern brut. Datele disponibile ale Oficiului European de Statistică indică că în anul 2010 acest indicator a constituit 2% la nivelul Uniunii Europene, iar în unele ţări depăşeşte 3%. În Republica Moldova, conform datelor Academiei de Ştiinţe, acest indicator a constituit în acelaşi an 0,5% (cu tendinţe de descreştere).

Este adevărat că, în cazul Uniunii Europene, valoarea ridicată al indicatorului este asigurată, în primul rând, de sectorul antreprenorial. Chiar şi aşa, ponderea cheltuielilor bugetare pentru cercetare-dezvoltare în PIB în anul 2010 la nivelul Uniunii Europene este mai ridicat decât în Republica Moldova, constituind 0,71%. După cum vedem, indiferent de volumul finanţării din alte surse, statele europene continuă să investească bani publici în cercetare-dezvoltare. Mai mult decât atât, Uniunea Europeană îşi propune să crească acest indicator până la 1% din PIB (concomitent cu sporirea finanţării din sectorul privat până la 2% din PIB).

Care sunt motivele unei astfel de abordări la nivel european şi de ce Republica Moldova ar trebui să urmeze aceeaşi cale? Nu mă voi referi la rolul ştiinţei în societate pentru că mi se pare banal în condiţiile când cel mai în vogă concept este cel al „societăţii bazate pe cunoştinţe”, ci la faptul de ce statul ar trebui să se implice şi să nu trateze acest domeniu ca oricare altul.

Deşi s-ar părea că influenţa benefică a cercetării-dezvoltării asupra creşterii economice şi a competitivităţii firmelor ar trebui să asigure investiţii în domeniul cercetării-dezvoltării pe o piaţă liberă, în realitate lucrurile sunt mai complicate, iar statul are un rol important în producţia şi utilizarea cunoştinţelor. În prezent este larg acceptată ideea printre economişti, savanţi şi practicieni că există raţionamente economice pentru susţinerea publică a cercetării-dezvoltării şi inovării. Argumentul de bază pentru această susţinere este că inovarea este factorul critic pentru creştere, dar o economie de piaţă funcţională nu poate genera singură nivelul optimal al cercetării-dezvoltării. Din cauza specificului funcţionării mecanismelor de piaţă în cercetare-dezvoltare se atestă mai multe disfuncţii ale pieţei:

  • ineficienţa concurenţei: esenţa activităţii ştiinţifice predispune spre cooperare şi unirea eforturilor subiecţilor acestor activităţi, care se realizează prin intermediul programelor ştiinţifice internaţionale, alianţelor tehnologice etc.;
  • bunuri de consum public: cunoştinţele ştiinţifice sunt indivizibile, accesul la ele nu poate fi îngrădit; la publicarea rezultatelor mecanismele de piaţă nu sunt funcţionale, deoarece publicarea nu este reglementată de mecanismul preţurilor, ci de concluziile profesionale;
  • pieţe incomplete: este dificil de atras resurse creditare deoarece rezultatele cercetărilor ştiinţifice sunt greu de prevăzut sau impactul acestora se poate resimţi peste ceva timp. Valoarea economică a cercetărilor nu poate fi stabilită întotdeauna şi ca rezultat creditarea cercetărilor fundamentale este deseori iraţională, iar a celor aplicative comportă riscuri majore.

Aceste şi alte disfuncţii ale pieţei sunt determinate, în mare parte de specificul activităţilor ştiinţifice, care se reflectă pe piaţă în următoarele fenomene:

– trăsătura principală a creării cunoştinţelor constă în faptul că rentabilitatea investiţiilor nu revine în totalitate investitorului original, deoarece odată create ele pot fi utilizate repetat fără niciun cost sau la costuri foarte mici. Astfel, firmele care fac investiţii în crearea cunoştinţelor captează doar o porţiune a beneficiilor create. Ele nu primesc compensaţii pentru difuziunile (spillovers) generate de eforturile lor inovative. Aceasta semnifică că, de obicei, rentabilitatea socială a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare este mult mai mare decât rentabilitatea privată. Din cauza acestui decalaj, inovatorii care acţionează în economia de piaţă vor investi în cercetare-dezvoltare mai puţin decât cantitatea optimală din punct de vedere social. Astfel, rolul guvernului în creşterea resurselor pentru cercetare-dezvoltare la un nivel înalt poate avea beneficii sociale semnificative, deoarece lăsarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare doar pe seama sectorului privat ar rezulta în investiţii insuficiente.

– inevitabil există o diferenţă între informaţia pe care un cercetător o deţine despre descoperirile sale şi informaţia pe care un potenţial finanţator o are sau o poate avea. Aceste diferenţe sunt cunoscute în literatura de specialitate drept asimetrii informaţionale. De exemplu, va exista o asimetrie informaţională semnificativă între inventator şi intermediarii financiari, cum ar fi băncile şi investitorii instituţionali, cărora le lipseşte capacitatea să verifice informaţia tehnică specifică şi cererile antreprenorului. De aceea potenţialii investitori vor fi sceptici în privinţa rentabilităţii investiţiilor pentru dezvoltarea unor noi tehnologii. În aşa fel poate apărea un decalaj de finanţare, ceea ce înseamnă că, antreprenorii se vor ciocni cu mari constrângeri în finanţarea inovării şi astfel vor investi puţin sau deloc în proiecte inovaţionale cu rentabilitate socială ridicată. De obicei în statele mai puţin dezvoltate, asimetria informaţională şi problema decalajului de finanţare este mult mai acută.

Necesitatea unui rol activ al statului în managementul sistemului de cercetare-dezvoltare reiese şi din faptul că ştiinţa trebuie să-şi îndeplinească toate funcţiile în societate, ori aceasta nu o pot face separat diferiţi actori sociali. Sectorul privat este, de obicei, interesat de funcţia economică a ştiinţei, care constă în stimularea progresului tehnic şi în asigurarea elaborărilor aplicate, care aduc efect comercial. Celelalte funcţii ale ştiinţei (de cunoaştere, de instruire, de prestigiu ş.a.) sunt, însă, la fel de importante şi trebuie să fie asigurate de către stat.

Aceste sunt doar câteva argumente că mecanismele pieţei nu sunt capabile, de sinestătător, să asigure susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare la un nivel suficient pentru dezvoltarea economică şi socială. În aşa condiţii este necesară intervenţia statului, care trebuie să asigure o susţinere directă a ştiinţei, dar şi să stimuleze transferul de cunoştinţe din ştiinţă în economie.

Într-o societate democrată însă, factorii de decizie care repartizează resursele publice limitate, reprezintă expresia voinţei alegătorilor şi trebuie să ţină seama de acest fapt. Or publicul larg este mai puţin conştient de importanţa investiţiilor în cercetare-dezvoltare. Pe de altă parte, efectul investiţiilor în cercetare-dezvoltare este nesigur şi se observă doar peste câţiva ani. Astfel că politicienii sunt tentaţi mai degrabă să reducă cheltuielile guvernamentale pentru acest sector şi să distribuie prioritar banii publici pentru servicii sociale, sănătate sau în alte domenii, în care reducerea cheltueililor ar putea provoca nemulţumiri ale populaţiei sau efectele negative ar fi vizibile. Acest fapt este caracteristic mai ales acolo unde nu se reuşeşte justificarea cheltuielilor în cercetare-dezvoltare, atunci când scade bugetul naţional sau în ani preelectorali.

Având în vedere acest fapt, putem oare presupune că:

1) tendinţa de descreştere a ponderii cheltuielilor publice pentru cercetare-dezvoltare în PIB în Republica Moldova se datorează şi numeroaselor scrutine electorale din ultima perioadă?

2) odată cu alegerea preşedintelui Republicii Moldova şi a îndepărtării pericolului alegerilor anticipate va creşte bugetul naţional pentru activităţi de cercetare-dezvoltare?

Comentarii