De ce fel de doctorat are nevoie Republica Moldova?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Motive pentru a ne pune această întrebare au servit lansarea unor noi proiecte de acte legislative care vizează procesul de studii doctorale şi îndeosebi aprobarea în prima lectură, de către Parlament, a modificărilor la Legea învăţământului. Nu e cazul să discutăm actualitatea acestora, mai ales ţinând seama că Republica Moldova este parte a procesului Bologna încă din anul 2005, ceea ce presupune schimbări majore inclusiv în legislaţia din domeniu. Nu dorim să  analizăm nici măcar oportunitatea unor modificări într-un act normativ din anul 1995, deşi ar fi mult mai logic mai întâi o discutare şi aprobare a strategiei educaţiei, lansată recent, după care să fie adoptată o lege nouă sau un cod, care ar transpune obiectivele strategice în mecanisme legislative. Concomitent, ar fi necesară actualizarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare în baza Strategiei, propusă recent de Academia de Ştiințe, și în corelație cu proiectele legislației educaționale. În contextul examinării și aprobării concomitente a cadrului legislativ în sistemele de educație și cercetare, menționăm că în această vară, în Franța, a fost lansată reforma educației universitare și cercetării în baza unei legi integrate a învățământului superior și a științei.

Dar întrucât mecanismul modificării Legii învăţământului a fost pornit, în acest articol vom încerca să analizăm completările propuse în domeniul doctoratului și să expunem o viziune în corelație cu evoluția acestui segment al educației și cercetării în Europa și bunele tradiții de la noi. În contextul dat, un filozof spunea că tradiția fără schimbare este o fundătură, iar schimbarea fără tradiție este o nebunie. Ceea ce ne preocupă este în ce măsură schimbările legislative vor contribui la creşterea calităţii studiilor doctorale și ancorarea lor mai profundă în cercetare pentru a deveni o interfață coerentă dintre învățământul superior și cercetare. 

Doctoratul reprezintă cea de-a treia treaptă a învăţământului superior şi acest lucru se propune ca să fie, în sfârşit, consfinţit prin lege. Ceea ce ar trebui să conştientizeze factorii de decizie ţine de faptul că această treaptă a învăţământului este una specifică faţă de celelalte, extrem de importantă într-o societate modernă. Doctoratul –  „învăţare prin cercetare” – presupune din start  o simbioză a educaţiei şi a cercetării, având şi trăsături distincte faţă de procesul tradiţional de instruire din sistemul naţional de educaţie. La nivel european, această particularitate este acceptată, doctoratul fiind recunoscut ca verigă ce conectează Spaţiul European al Învăţământului  Superior cu Spaţiul European al Cercetării. În modificările propuse la Legea învăţământului e specificat doar că programelor de studii superioare de doctorat le corespund 180 de credite. Şi atât referitor la structura lor.

Ultimele tendinţe în organizarea doctoratului pe plan internaţional vizează delimitarea a două etape: programul de studii şi programul de cercetare. Considerăm necesar ca şi în Republica Moldova să fie prevăzute două componente distincte ale doctoratului: un program de pregătire, bazat pe studii avansate, care se va desfăşura în cadrul şcolii doctorale, şi un program individual de cercetare ştiinţifică sau creaţie artistică ce se va derula în oricare instituţie de învăţământ sau de cercetare (inclusiv din străinătate) – parte componentă a şcolii doctorale sau parteneră în baza unor acorduri. Propunem ca primei etape să-i corespundă 60 de credite și finanțarea ei să se producă din bugetul educației, iar la finalizarea acesteia doctorandului să-i fie eliberată o diplomă de studii avansate, cum se face în mai multe ţări europene – Franţa, Spania, Italia etc. Trecerea la a doua etapă a doctoratului ar trebui să se efectueze în urma susţinerii de către doctoranzi a unor proiecte elaborate de cercetare doctorală, în bază de concurs. În temeiul acestei selecții din 3-4 doctoranzi se va alege unul, căruia i se acordă un grant de doctorat în valoare de 40-50 mii lei din resursele alocate cercetării. La această etapă doctorandului i se acordă statut de cercetător-stagiar cu o remunerare de cel puțin 2,5 mii lei lunar. Ținând cont de aceasta, precum și de faptul că este dificil de transformat activităţile de cercetare în credite, graţie specificului activităţii ştiinţifice, lipsei lucrărilor metodologice la subiectul dat, suntem rezervaţi în atribuirea unor credite de studii la etapa a doua. Subliniem că în majoritatea universităţilor europene pe care le-am analizat cea de-a doua componentă a doctoratului nu se cuantifică în credite.

Considerăm necesar, de asemenea, ca în afară de studiile cu frecvenţă la zi şi cu frecvenţă redusă, să fie prevăzut în legislaţie doctoratul la distanţă şi doctoratul extern pentru persoanele care îşi pregătesc tezele de doctorat de sine stătător, în urma aprobării temelor şi conducătorilor la senatul sau consiliul ştiinţific al instituţiei (varianta de competitor din trecut). În prezent, conform registrului CNAA, în Republica Moldova peste 3 mii persoane lucrează asupra tezelor de doctorat (cu teme aprobate în ultimii 10 ani) şi nu au statut de doctoranzi. Ar fi neraţional să nu legiferăm această formă de doctorat pentru dezvoltarea resurselor umane. În categoria respectivă ar putea accede și o parte din persoanele, care după prima etapă a doctoratului  n-au fost promovaţi în a doua, însă continuă activitatea de cercetare în institute sau universități în cadrul unor proiecte naționale sau internaționale.

Studiile doctorale la nivel european sunt apreciate ca un  izvor de cunoştinţe noi şi de instruire a persoanelor înalt calificate, ambele fiind cruciale pentru dezvoltarea unei societăţi prospere, considerate drept factor critic în acoperirea a cel puţin 1 milion de noi locuri de muncă de cercetare în UE pâ în anul 2020, precum şi în realizarea obiectivelor Uniunii Inovării. În acest sens, au fost aprobate mai multe documente europene în sprijinul creşterii calităţii studiilor doctorale, de la cele 10 principii Zalsburg până la ultimul raport al Comisiei Europene dedicat studiilor doctorale. În acest raport, aprobat la 27 iunie 2011, se dezvoltă o abordare comună a doctoratului şi se fac următoarele recomandări: asigurarea masei critice; formarea competenţelor transferabile în cadrul programelor de studii; respectarea principiilor Cartei Europene a Cercetătorului şi a Codului în domeniu; asigurarea doctoranzilor cu cunoştinţe şi capacităţi pentru a depăşi  hotarele disciplinelor ştiinţifice în vederea utilizării unor idei şi metode noi; încurajarea tinerilor să efectueze o parte din cercetări în centrele ştiinţifice performante din străinătate; sprijinirea doctoranzilor ca o parte din timpul destinat studiilor să-l consacre obţinerii unor deprinderi de lucru la întreprinderi. După părerea noastră, stabilirea unor mecanisme care ar conduce la îndeplinirea acestor recomandări, precum și lichidarea unor carențe evidente din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului şi postdoctoratului, aprobat de Guvern în 2008, trebuie prevăzute prin modificarea cadrului legislativ în domeniu. În caz contrar, se va schimba doar terminologia aplicată, structurile, forma, dar nu esenţa studiilor doctorale.

Conform modificărilor propuse în legislaţia naţională, studiile doctorale se vor desfăşoară în şcoli doctorale, care, potrivit proiectului de lege, pot fi organizate în orice instituţie de învăţământ superior sau de cercetare. În opinia noastră, majoritatea instituţiilor de la noi nu au capacităţile necesare pentru a-şi crea propriile şcoli doctorale, dacă ţinem cont de unul din principiile europene de bază în organizarea studiilor doctorale: asigurarea unei mase critice. De fapt există și aspectul racordării la Carta Bologna: dacă doctoratul este a treia treaptă de studii universitare, atunci cum pot fi organizate școli doctorale în Institutele de cercetare? În prezent, în Republica Moldova avem 50 de instituţii cu drept de activitate de doctorat, iar în mediu la o astfel de instituţie revin 9 doctoranzi admişi anual. Ţinând seama că de multe ori aceştia reprezintă domenii şi specialităţi ştiinţifice diferite, este foarte dificil de organizat cursuri avansate pentru doctoranzi şi de dezvoltat competenţele moderne ale unui cercetător, dar și de creat o infrastructură și un sistem satisfăcător de asigurare a calității. Prin urmare, soluţia optimă pentru Republica Moldova o vedem în crearea unor şcoli doctorale naţionale, care ar reuni instituţii de învăţământ superior şi institute de cercetare-dezvoltare sub formă de consorţium-uri, oferind astfel o îmbinare între cercetare şi educaţie, ceea ce reprezintă, de fapt, esenţa studiilor doctorale. Doar prin crearea unor structuri relativ mari s-ar putea beneficia de avantajele şcolilor doctorale (reunirea diferitelor discipline într-un domeniu de studiu specific; promovarea interdisciplinarităţii în abordarea întrebărilor şi problemelor de cercetare; furnizarea unui spaţiu pentru promovarea experienţelor şi cunoştinţelor; pregătirea doctoranzilor pentru piaţa muncii prin dezvoltarea de contracte şi parteneriate cu actori socio-economici; sporirea posibilităţilor de mobilitate, colaborarea internaţională şi interinstituţională; o asigurare mai bună a calităţii şi monitorizarea rezultatelor). În contextul școlilor doctorale, ar fi binevenit parteneriatul internațional, mai ales, sub aspectul capacităților reduse de cercetare de la noi (echipamente, tehnologii etc.).

O problemă majoră pentru Republica Moldova constituie numărul mic de doctoranzi, respectiv, a celor care susţin teze de doctorat. Numărul doctoranzilor la 100 mii de locuitori, un indicator relevant ce reflectă politicile în domeniul ştiinţei şi educaţiei la nivel naţional, este cel mai înalt în ţările nordice, Elveţia, SUA. Republica Moldova are una din cele mai mici valori ale indicatorului (circa 45), de două ori mai puţin decât Franţa, de 3 ori mai puţin decât Norvegia, de 4 ori mai puţin decât Estonia şi de peste 7 ori mai puţin decât Finlanda.

Conform numărului gradelor ştiinţifice conferite anual la 100 mii locuitori în perioada 2004-2011, Republica Moldova depăşeşte în Europa doar 4 ţări cu aproape 6 grade ştiinţifice, în timp ce majoritatea ţărilor europene înregistrează valori de peste 15 grade ştiinţifice, iar Germania, Suedia şi Elveţia – de peste 30. Valoarea redusă a acestui indicator în Republica Moldova se explică atât prin numărul mic de doctoranzi, cât şi prin rata scăzută de susţinere a tezelor, cauzată de baza financiară şi materială insuficientă pentru efectuarea cercetărilor şi obţinerea rezultatelor ştiinţifice relevante; nivelul scăzut de competenţe ale studenților admiși la doctorantură; timpul redus dedicat cercetării; lipsa unor perspective economice atractive pentru cercetători după finisarea doctoratului. Astfel, sub aspect financiar, în ultimii ani pentru desfășurarea activității de pregătire a celor peste 900 de doctoranzi cu locuri de la buget s-au alocat 12-13 milioane lei, adică în jur de 13-14 mii lei per doctorand, bursa fiind 700-800 lei. Cum putem să cerem în acest caz o dedicare completă cercetării, ceea ce presupune doctorantura, dacă bursa este cu mult mai mică, decât coșul minimal de consum, iar pentru însăși procesul de cercetare se alocă zero bani. Mecanismul propus mai sus de granturi doctorale ar soluționa parțial problema, chiar și sub aspectul mobilităților. În țările UE, bunăoară, școlile doctorale sunt obligate să asigure pe perioada doctoratului un stagiu în altă țară de cel puțin 6 luni.

Având în vedere numărul actual de doctoranzi şi rata susţinerilor, pentru a atinge nivelul actual al unor ţări medii europene, conform indicatorului „grade ştiinţifice conferite anual”, numărul doctoranzilor din Republica Moldova ar trebui să fie majorat de cel puţin 3-4 ori. S-ar părea, la prima vedere, că această solicitare este exagerată. Însă trebuie să ținem cont de criteriul competitivităţii: chiar și în țările UE în cazul cel mai bun doar un doctorand din doi finalizează studiile cu susținerea tezei. Explicația rezidă în faptul că partea de fond a doctoratului este cercetarea, creativitatea și în acest caz nu toate persoanele reușesc să se manifeste la nivelul cuvenit.

La o primă etapă, această creştere a numărului doctoranzilor ar putea fi asigurată pe contul redistribuirii burselor/locurilor de studii acordate după cicluri (ceea ce nu implică cheltuieli financiare suplimentare), deoarece raportul actual este disproporţionat faţă de cele din ţările europene. În Republica Moldova, numărul doctoranzilor la 1000 de studenţi este de circa 15 (inclusiv cei cu taxă – aproape jumătate), comparativ cu 35-100 în majoritatea ţărilor europene, iar raportul între masteranzi şi doctoranzi a crescut în ultimii 5 ani de la 3:1 la 10:1. Astfel, propunem ca în legislaţie să fie stipulată prevederea ca  numărul de locuri la doctorat, finanţate de la buget, să constituie cel puţin 20% din numărul de absolvenţi ai masteratului, finanţaţi de la buget (dacă ne axăm pe situația actuală  din masterat) sau 3-4% din numărul total de studenți (în Marea Britanie această cotă este de peste 10%).

Considerăm, de asemenea, că instrumentele care vor fi propuse pentru creşterea numărului de doctoranzi și asigurarea lor financiară  ar trebui să ţină cont de nivelul actual de reproducere a resurselor umane după domeniile ştiinţifice. Dacă admitem că viaţa ştiinţifică activă a cercetătorului este de 30 de ani, atunci timp de 15 ani (1996 – 2010) fiecare generaţie de cercetători trebuia să reproducă 50% din potenţialul pe care îl avea în 1995. Utilizând această formulă, constatăm că în domenii importante pentru Republica Moldova, cum ar fi tehnica, agricultura, chimia, ştiinţele fizico-matematice, în perioada 1996-2010 se atestă o evoluţie care nu asigură nici pe aproape reproducerea potenţialului ştiinţific, în timp ce în ştiinţele sociale – avem  o reproducere excesivă. Dacă comparăm datele cu cele din ţările europene, observăm aceeaşi disproporţie şi în conferirea gradelor ştiinţifice: o pondere mai mare în Republica Moldova se atestă pentru ştiinţele sociale şi economice şi alta mai redusă – pentru ştiinţele naturale, agricole şi inginereşti. Această evoluţie nu corespunde pe deplin necesităţilor economice şi sociale ale ţării (agricultura, de exemplu, contribuie cu aproape 20% la formarea PIB-lui şi generează aproximativ 50% din veniturile parvenite din export), structurii actuale a cercetătorilor, dar nici nu reflectă competitivitatea domeniilor ştiinţifice din Republica Moldova la nivel internaţional. Astfel, în perioada 1996-2010, în primele 4 domenii după numărul de grade ştiinţifice conferite (medicină, economie, drept, pedagogie), însumând împreună 57,4% din totalul gradelor, au fost publicate doar 4,6%  din totalul articolelor cercetătorilor moldoveni.

Revenind la programele de studii doctorale, salutăm în proiectul de lege instituirea doctoratului profesional. Totuşi, în modificările propuse, nu este dată o definiţie şi elemente clare care îl deosebesc de cel ştiinţific. În plus, el este limitat la domeniile artelor şi sportului. În lume, însă, cele mai multe programe de doctorat profesional sunt în domeniul educaţiei și în administrarea afacerilor şi ingineriei, dar se întâlnesc şi în medicină, psihologie, unele domenii ale ingineriei, ştiinţe biologice, sociale etc. Considerăm că şi în Republica Moldova ar trebui să existe posibilitatea de a efectua cercetări şi studii avansate care să contribuie semnificativ la cunoaşterea şi dezvoltarea practicii în diferite domenii profesionale. Aceasta ar permite antrenarea în cercetare a practicienilor din aceste domenii şi deschiderea ştiinţei spre industrie, comerţ, afaceri, servicii publice etc., lucruri importante în contextul necesităţii stringente de a orienta cercetarea-dezvoltarea din ţară spre nevoile ei sociale şi economice. Or, este ştiut că în alte state doctoratul profesional răspunde la cerinţele pieţei muncii, competitivităţii economice, prezintă interes pentru companii, asociaţii profesionale care găsesc în el o sursă de recrutare a forţei de muncă superior calificate şi specializate, satisface nevoi diferenţiate de specializare şi progres profesional, se corelează mai bine cu specificul locului de muncă şi, nu în ultimul rând, este mai atractiv pentru persoanele care nu sunt interesate de carierele academice, dar doresc recunoaşterea realizărilor profesionale de prestigiu.

În contextul dat, vă informăm că, actualmente, cel mai performant sector de activitate din țară este domeniul legat de tehnologiile informaționale și comunicaționale, iar numărul de doctori în domeniul respectiv este unul redus. Constatăm un paradox: o parte a tineretului dotat, care realizează produse creative competitive la nivel internațional, nu-și iau doctoratele. Desigur, în cazul acestui tip de doctorat mult mai adecvată ar fi modalitatea studiilor de doctorat extern, propusă mai sus. Totodată, sunt necesare unele precizări privind doctoratul profesional ce ţin de drepturile persoanelor care îl susţin. De asemenea, este necesară delimitarea clară de doctoratul științific, precum și formele lui de organizare.

Conform practicii internaţionale, conducătorul de doctorat are un rol deosebit în studiile doctorale, care, în special, la etapa de cercetare, sunt foarte individualizate.  Prin modificările propuse, aproape orice persoană care deţine grad ştiinţific şi se află într-o funcţie ştiinţifică sau ştiinţifico-didactică poate fi conducător, fără a exista o procedură specială de abilitare (ca în prezent). Considerăm că acest lucru nu este justificat, deoarece persoanele care ocupă aceste funcţii şi nu au rezultate ştiinţifice recente, nu pot fi îndrumători adecvaţi într-o lume ce se află în schimbare rapidă.

Totodată, sensibilizăm opinia publică că specificul activității de cercetare necesită la faza de formare a cercetătorului un îndrumător foarte calificat și deja autoafirmat. Minuni în realizarea unei cercetări veritabile (și nu a unei imitări) nu se întâmplă, oricât de talentat ar fi un tânăr, fără un îndrumător calificat nu se va putea realiza ca cercetător. În cadrul evoluției oricărui domeniu de cercetare, recunoscut mai larg sau  mai îngust, se poate identifica arborele genealogic – cine de la cine a învățat.  Astfel, considerăm oportună păstrarea practicii de abilitare. Vom aminti că în multe țări UE abilitarea este echivalentă cu obținerea gradului științific de doctor habilitat, iar în Polonia, bunăoară, conducători de doctorat pot deveni doar profesorii universitari. Ar fi, de asemenea, util de prevăzut în legislaţie şi posibilitatea existenţei unor echipe de coordonare a doctorandului, în acest caz doar conducătorul echipei ar avea nevoie de abilitare. La fel, este binevenită modalitatea de îndrumare a doctoranzilor prin co-tutelă.

O problemă controversată pentru Republica Moldova ţine de conferirea gradului ştiinţific. Proiectul documentului examinat în Parlament prevede „eliberarea diplomei de doctor în ştiinţe de către instituţia care organizează programul”, fără a fi clar dacă decizia instituţiei urmează să fie confirmată de către o instanţă superioară. Dacă diplomele vor fi eliberate exclusiv de către instituţii, există pericolul să se manifeste şi în cadrul studiilor doctorale caracteristicile negative din ciclul I şi II, legate de masificarea studiilor: dependenţa universităţilor de doctoranzii cu taxă pentru acoperirea costurilor de funcţionare şi dezvoltare, dorinţa de a atrage cât mai mulţi studenţi, mai ales, în contextul autonomiei financiare, şi respectiv, promovarea acestora din an în an şi eliberarea diplomelor majorităţii celor înmatriculaţi. Situaţia respectivă va conduce la scăderea în continuare a calităţii studiilor doctorale şi devalorizarea diplomei de doctor în ştiinţe. Totodată, nu excludem și aspectul nerecunoașterii gradelor obținute la o instituție de către alta. În prezent diplomele de doctor sunt eliberate de CNAA, semnate de președintele CNAA, rectorii/directorii instituției, unde a fost susținută teza, precum și de președinții Consiliilor științifice specializate. Prin urmare, în actele eliberate sunt reflectate toate trei nivele de responsabilitate.

În cele expuse, am conturat doar o parte din viziunile ce țin de modernizarea doctoratului la prima etapă și care se impun a fi incluse în cadrul legislativ de completare a Legii învățământului. Contăm pe receptivitatea şi clarviziunea deputaților din Parlament.

Urmează ca alte aspecte ale doctoratului, atestării, evaluării, acreditării să fie elucidate la definitivarea Strategiilor educației și cercetării, Codului educației, precum și al cercetării. Comunitatea științifică din ţară trebuie să dea dovadă de activism și insistență în promovarea unei platforme legislative adecvate Sistemului de învățământ superior și de cercetare din țară în consonanţă cu standardele europene și exigenţele timpului. Ţara noastră, în pofida rămânerilor în urmă, este obligată de mai mulți factori să se reconfigureze ca o societate a cunoaşterii, în care inovarea și creaţia intelectuală constituie driverul bogăţiei naţiunii şi a cetăţenilor ei. În acest proces de redimensionare societală învăţământul superior, cercetarea,  în general, și doctoratul, în particular, va juca un rol-cheie. Este, de altfel, în interesul țării  să-şi facă din educaţie doctorală o prioritate nu doar în vorbe, ci şi în fapte. Să investească în dezvoltarea acestui segment al învățământului și cercetării, capabil să ofere, pe de o parte, specialişti de care are nevoie economia şi societatea, iar, pe de altă parte, soluţii la problemele ţării ţinând cont de schimbările complexe ale lumii în care trăim.

Academician Valeriu Canțer, președintele Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare,

dr. Gheorghe Cuciureanu, şef al Direcției politici şi monitorizare doctorat a CNAA

(sursa: http://cuciureanul.wordpress.com/)

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii