Acum 60 de ani a murit STALIN

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.


Stimaţi prieteni,

Pe data de 5 martie 1953, la ora 21 şi 50 de minute, a murit Iosif Djugaşvili (Stalin), dictatorul de la Kremlin, care a condus cu mână de fier URSS din 1929 până în 1953. Se împlinesc, deci, 60 de ani. Cu acest prilej, ce ar fi de spus?

Stalin a murit de moarte bună. Dar până a muri el, a omorât prin împuşcare, înfometare sau extenuare fizică în lagăre de muncă forţată câteva milioane de oameni nevinovaţi.

Mamă-sa a vrut să-l facă preot. Dar n-a izbutit: tânărul Koba (unul din pseudonimele lui Djugaşvili, erou legendar din poveştile georgiene, care lupta cu spor împotriva ruşilor) a mers pe calea romantismului banditesc. Cu atât mai mult, cu cât organizaţia de revoluţionari social-democraţi avea nevoie de bani şi nu se împotrivea jefuirii băncilor. Acestea, în viziunea lor erau ale „burghezilor”, ale „exploatatorilor omului simplu”. Şi aşa a tot dus-o într-o veselie: jecmănea o bancă – poliţia ţaristă îl trimitea în Siberia; el de acolo fugea, revenea în partea europeană a Rusiei, din nou tâlhărea o altă bancă, din nou era prins, din nou lua calea puşcăriei siberiene, ceva mai la nord de precedenta. Şi tot aşa, până a ajuns aproape de Cercul Polar de Nord. Astfel, Koba şi-a consumat adolescenţa revoluţionară în mediu interlop, însuşind „regulile” acelei lumi deloc simple.

Abdicarea lui Mihail Romanov de la tron şi preluarea puterii de către Duma de Stat şi Guvernul Provizoriu, condus de Kerenski, a deschis porţile închisorilor: de rând cu alţi deportaţi, Stalin a venit în Petrograd ca un erou, ca o întruchipare vie a pseudonimului său Koba.

După lovitura de stat bolşevică din noiembrie 1917 Lenin l-a pus la treabă: Iosif devine comisar al poporului pentru Naţionalităţi. Participă în lupte în cadrul războiului civil, intrând în conflicte dese cu Lev Troţki, comisar al poporului pentru Afaceri Străine, apoi – pentru Război. N-o să-i uite nicicând neplăcerile, provocate de comisarul Troţki: la ordinul lui Stalin acesta va fi asasinat în îndepărtatul Mexic (1940).

Lenin a fost cel care a gândit sistemul concentraţionar sovietic; Stalin, însă, l-a perfecţionat până la luciu. GULAG-ul a fost gândit ca o componentă economică a Statului sovietic. Pentru a-l pune în mişcare era nevoie de oameni, de mulţi oameni. Articolul 58 al Codului penal al Federaţiei Ruse, pe care l-am tradus şi expus ceva mai devreme pe acest blog, era atât de dezlânat, încât putea fi aplicat oricui; termenele de detenţie, însă, erau astronomice: 10, 15, 25 şi mai mulţi ani. De parcă viaţa omului este de 300 de ani.

Stalin a considerat sincer că este un om genial, un conducător al proletariatului mondial, al Omenirii, cum nu au mai fost până la el. El considera că oamenii trebuie fericiţi cu patul puştii, cu forţa. El a considerat că URSS este baza materială a expansiunii comunismului în lume, că ţării, care cucereşte alte state, i se permite să instaureze orânduirea de stat a cuceritorului (se avea pe el în vedere).

Stalin a extins GULAG-ul asupra ţărilor din Europa de Est, inclusiv – asupra României. Noi, basarabenii, bucovinenii, locuitorii Herţei, am fost primii între români, care am simţit pe pielea noastră „raiul” bolşevic.  Atât în anii primei ocupaţii sovietice (1940-1941), cât şi în timpul celei de-a doua ocupaţii sovietice (1944-1991) poporul nostru paşnic, neînarmat, a fost supus asasinatelor, deportărilor, înfometării, umilinţei, torturii, rusificării, deznaţionalizării, degradării umane, economice, spirituale, sociale. Pe cine oare a fericit regimul bolşevic, stalinist, de ocupaţie?

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial GULAG-ul s-a extins asupra întregii Românii: oameni politici, declaraţi neloiali regimului stalinist, au fost sacrificaţi în puşcăriile de la Sighetu Marmaţiei şi multe altele. Oamenii harnici, gospodari, au fost etichetaţi ca fiind „chiaburi”, adică oameni ce şi-au făcut averile pe bază de şmecherii sau pe baza exploatării muncii altor oameni; au fost ridicaţi şi duşi în Bărăgan sau la Canalul Dunărea – Marea Neagră. „Fenomenul Piteşti” a fost doar o mică părticică a mozaicii staliniste în România.

Subiectul este atât de incitant, încât aşi putea continua la nesfârşit.

Dar mă opresc scurt doar la două momente: unul nu ne priveşte în nici un fel, altul ne priveşte foarte tare şi direct.

Fiind o persoană foarte şi foarte controversată, chiar şi la scurgerea celor şase decenii de la deces, Stalin are atât susţinători aprigi, cât şi critici duri. Nimic nou sub soare. Ceea ce mă uimeşte puţin, însă, este voluminoasa carte „Stalin”, redactată de Sveatoslav Rîbac şi publicată la Moscova, la Editura „Molodaia Gvardia” [„Garda Tânără”], în colecţia „Jizni zameceatelinîh liudei” [„Viaţa oamenilor celebri”][1]. În limba rusă „zameceatelinâi” înseamnă [om] de vază, emerit, deosebit, care are ceva pozitiv pentru urmaşi. În ciuda acestui fapt, Stalin a devenit „zameceatelinîi”, adică om de vază, emerit, distinct.

E clar. Întrebarea, însă, este: dacă Stalin a trimis la moarte sigură milioane de oameni nevinovaţi, a deportat popoare întregi, a distrus sute de mii de familii, crimele lui reale fiind mult mai multe decât, să zicem, ale lui Hitler sau Mussolini, de ce atunci, în seria „Jizni zameceatelinîh liudei” [„Viaţa oamenilor celebri”] nu a apărut încă monografia „Hitler” sau „Mussolini”? (Mao Zedong deja este).

Şi al doilea moment: Stalin şi satrapii lui au nenorocit poporul nostru, prin deportări, foametea provocată în 1946-1947, deznaţionalizare, alfabetul rusesc, introdus cu forţa, şi multe altele. A depăşi stalinismul înseamnă a recupera istoria tragică a oamenilor noştri. Mai sunt încă supravieţuitori ai deportărilor, mai trăiesc încă cei ce au văzut foametea cu ochii lor. Este foarte important pentru societatea noastră, pentru progresul ei, cunoaşterea acelor realităţi crunte, impuse de Stalin şi stalinism.

În sensul recuperării Memoriei colective am depus un Program „la 4 ace” la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova. În ciuda promisiunilor făcute în mai multe rânduri, inclusiv de către preşedintele Academiei Gheorghe Duca, care afirmă că şi familia domniei sale a suferit de pe urma stalinismului, rudele dlui fiind deportate în Siberia, acest Program, elaborat în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, a fost respins fără comentarii.

Păcat.

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele INIS „ProMemoria”

4 martie 2013


[1] Sveatoslav Rîbac. Stalin, Moscova, Editura „Molodaia Gvardia”, 2010, 903 p.

Comentarii