(18+) “Aici nu există linie de front; este războiul iadului”: genocidul din Bosnia-Herzegovina

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În inima Europei, în 1992-1995, în timpul războiului civil din Iugoslavia, zeci de mii de oameni şi-au pierdut vieţile fiind măcelăriţi după criteriul etnic şi religios în cadrul unor evenimente care au familiarizat lumea cu termenul eufemistic de „epurare etnică”, care a reprezentat nu altceva decât una din formele genocidului, la sfârşit de secol XX. Un scurt preambul istoric la acel genocid ne va lămuri asupra originilor lui.

După destrămarea sângeroasă a Iugoslaviei, cu formarea Sloveniei, Croaţiei şi Serbiei, alte două regiuni – Bosnia şi Kosovo –, au devenit ţinta atacurilor naţionaliste într-o zonă unde resentimentele identitare ajunseseră la paroxism. Conform datelor recensământului din 1991, din populaţia de 4,35 de milioane de locuitori ai Bosniei-Herzegovinei, 44% se identificau drept musulmani, 31% sârbi ortodocşi şi 17% croaţi catolici. Ca urmare a alegerilor din 1990, politicienii musulmani şi croaţi aflaţi în coaliţia guvernamentală au susţinut o Bosnie independentă, idee respinsă cu vehemenţă de Partidul Democrat Sârb, care milita pentru revenirea Bosniei în componenţa unei Serbii Mari. Din această poziţie, era imposibil să se ajungă la un compromis, creându-se premisele a ceea ce urma să se întâmple. În primăvara anului 1992, Consiliul Europei şi SUA au recunoscut Bosnia-Herţegovina drept stat independent, fapt care aproape imediat a declanşat o reacţie furibundă din partea sârbilor bosniaci conduşi de liderul lor Radovan Karadžić, susţinut de preşedintele Serbiei Slobodan Milošević.

Lucrurile s-au complicat şi mai mult în momentul când Serbia a început să concureze cu Croaţia privind disputarea teritoriului bosniac, ambele râvnind „împărţirea Bosniei între Croaţia Mare şi Serbia Mare”. Populaţia musulmană s-a pomenit în situaţia că trebuia să lupte pe două fronturi, şi împotriva pretenţiilor sârbe, şi împotriva celor croate, pentru a-şi păstra statul bosniac integru; musulmanii au şi devenit ţinta principală a atacurilor din ambele părţi şi au suportat consecinţele cele mai groaznice ale războiului. Este dificil de identificat acum momentul declanşării conflictului armat, cert este că au existat un şir de provocări care au creat pretexte pentru începerea măcelului. Potrivit unei versiuni, un incident care a marcat începutul conflagraţiei s-ar fi produs la 1 martie 1992, când la Sarajevo s-a înfăptuit un atac asupra unei nunţi sârbe, drept replică populaţia sârbă a oraşului a purces la înălţarea baricadelor. În câteva săptămâni, orarea s-a dezlănţuit, fiind întreţinută de toate părţile implicate, şi un întreg val de violuri, crime şi asasinate a acoperit Bosnia. Odată cu intervenţa armatei sârbe, au început să fie organizate evacuări sistematice ale croaţilor şi musulmanilor din acele părţi ale Bosniei care erau controlate de sârbi [apud Rae, 2005, p. 191-193].

La rândul lor, formaţiuni armate ale croaţilor şi musulmanilor au întreprins operaţiuni de nimicire împotriva creştinilor-ortodocşi sârbi. În acest mod, Bosnia a fost antrenată într-un război ce a durat de la mijlocul lui 1992 până în 1995, în care au murit, potrivit datelor estimative consensuale, circa 200.000 de oameni. Din partea sârbilor, miza a fost pusă pe „epurarea etnică” a musulmanilor şi ştergerea urmelor existenţei acestora. De aceea, ca şi în cazul genocidului asupra armenilor în Turcia, ca şi în cazul hinduşilor în Bangladesh, primele victime ale comunităţilor au fost intelectualii şi liderii culturali. O parte importantă a procesului o constituia distrugerea metodică a moscheilor, bisericilor şi muzeelor. Au fost practicate violurile în masă, urmărindu-se terorizarea şi exterminarea genetică a populaţiei musulmane.

Liderul grupului de voluntari para-militari sârbi, întitulat „Tigrii”, Zelko Raznatovici „Arkan”, a rezumat în câteva citate de-ale sale, devenite celebre, întreaga filosofie a luptei:Musulmanii sunt niste câini turbaţi. Trebuie să-i omori” şi “Aici nu există linie de front; este războiul iadului”. “Arkan” era unul dintre cei care ştia prea bine realităţie de pe câmpul de luptă şi metodele aplicate[i]. Pentru a înţelege gravitatea atrocităţilor care s-au produs în acei ani, e suficient de amintit cazul din satul Bikavac, unde la 27 iunie 1992 circa 70 de localnici musulmani, majoritatea femei şi copii, au fost închişi într-o casă şi arşi devii. Sau cazul din Srebrenica, din 11 iulie 1995, când sârbii bosniaci au pătruns în oraşul cu o populaţie majoritar musulmană şi, potrivit Curţii Internaţionale a ONU, au împuşcat acolo, timp de câteva zile, peste 8.000 de bărbaţi musulmani cu vârsta între 10 şi 77 de ani.

Secvenţe surprinse din timpul masacrului de la Srebrenica, din iulie 1995, când au fost împuşcaţi peste 8.000 de bărbaţi bosniaci musulmani.

Sursa: http://www.documentingreality.com/forum/f166/srebrenica-massacre-july-1995-a-17523/

Potrivit Raportului Final al Comisiei de Experţi ONU, în care au fost evaluate consecinţele războiului din Bosnia, în acea perioadă au fost readuse în Europa lagărele de concentrare, majoritatea lor – dar nu toate – fiind înfiinţate de forţele sârbe. Cei care supravieţuiau atacurilor asupra oraşelor şi satelor erau împărţiţi în două grupuri: unul al femeilor, bărbaţilor în vârstă şi copiilor până la 16 ani; celălalt era constituit din bărbaţi tineri. Bărbaţii au fost internaţi în lagăre de concentrare, cum ar fi cele de la Karaterm şi Ormarska, unde masacrele, torturile şi condiţiile vitrege de viaţă micşorau rapid numărul deţinuţilor. O altă faţetă a războiului o reprezentase deportările în masă [ibid., p. 196-197]. Nici astăzi, şi probabil încă multe decenii înainte, memoria vie a acelor măceluri nu va permite un trai pe delin paşnic şi înţelegător între fostele etnii-surori din Iugoslavia.      

(Bibliografia completă va fi afişată în cartea asupra căreia lucrez, despre conflictele identitare).

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune


[i] ARKAN: SCURTA ISTORIE // de Marius Parciu. May 30th, 2006 / http://ro.altermedia.info/international/arkan-scurta-istorie_4166.html

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole