Ministerul fără sens #3: Ministerul extratereştrilor

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Anul 2020. NASA anunţă oficial stabilirea contactului cu extratereştrii. Ei există, se bucură că existăm noi şi promit că în curînd ne fac o vizită. Din cauza distanţei mari, ei anunţă că vor ajunge pe Terra abia în anul 2050.

Omenirea este fericită şi se pregăteşte pentru vizita istorică. Toţi Preşedinţii, Prim-miniştri, Regii, Dictatorii şi Preşedinţii Interimari se întîlnesc la un Consiliu Mondial şi elaborează planul de acţiuni pentru pregătirea Marii Întîmpinări.

În  Moldova, Preşedintele Victor I, din dinastia Interimarilor emite un decret de creare a  unui nou minister – Ministerul Universului şi al Integrării Extraterestre (M. U. I. E.). Noul minister este însărcinat cu pregătirea Vizitei Extraterestre. Pentru că nu ajungeau scaune la masa de şedinţe a guvernului, M. U. I. E. a fost comasat cu Ministerul Afacerilor Externe. „…că oricum au domenii similare.” – a argumentat comasarea Preşedintele.

În fruntea ministerului nou-creat a fost pus un ministru tînăr dar neliniştit şi a început activitatea. În primul rînd au fost elaborate Strategia Naţională de Viaţă cu Extratereştrii şi Legea cu Privire la Extratereştri.

Apoi au avut loc o serie de consultaţii cu societatea civilă, ONG-urile din domeniu, savanţii de la Academia de Ştiinţe, Asociaţia Naţională a Jertfelor Experimentelor Extraterestre, Biserica Ortodoxă şi alte structuri reprezentative. La sutele de mese rotunde şi coffe-break-uri a fost discutată, dezbătură, polemizată şi cizelată Strategia Naţională de Viaţă cu Extratereştrii care apoi a fost editată în 1mil 500 mii exemplare – cîte unul pentru fiecare cetăţean rămas în Moldova…

continuare interesantă pe Bloguvern

Comentarii