Voievozii au făcut „legea” în ring la Bucureşti

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Luptătorii Federației Voievod au participat la una din cele mai mari competiții din România organizate în rîndul kickboxerilor.
OPENUL JUDGEMENTDAY- ROMANIA , eveniment de nivel international organizata de Federatia Romana de FREESTYLE KICKBOXING, la care au participat peste 1000 de sportivi din întreaga lume.

Sala Floreasca din București a fost gazda turneului la care timp de trei zile au participat și doi sportivi moldoveni. Dumitru Sevastian în limita categoriei de 70 kg și Valentin Pascali categoria de 75 kg au avut o evoluție peste așteptări.

Ambii au făcut legea în ring la un moment dat, impunîndu-se prin knockout.

Dumitru Sevastian a ratat psobilitatea de a urca pe prima treaptă a podiumului după ce a avut mai multe lupte spectaculoase în etapele preliminare. Locul doi a fost o performanță pentru tînărul sportiv care a intrat pe ring ușor accidentat în etapa finală.

Marea performanță a fost reușit-o însă Valentin Pascali care practic nu a avut adversari. Acesta impunîndu-se de manieră categorică în fața concurenților, reușind de altfel și unul din cele mai frumoase knockout – uri ale competiției.

Miza a fost mai mare pentru participanți cu cît la această competiție au luptat sportivi din peste 20 tari , concursul crescînd în valoare de la an la an.

Patru Federatii Mondiale sprijina acest eveniment cu regularitate și anume: WKA, WTKA, ISKA, WAKO s

JUDGEMENTDAY – Romania a fost inclusă în circuitul mondial. Eveniment creat pentru dezvotarea și promovarea sportivilor practicanți de arte marțiale, atît la nivel competițional cît și de imagine, care aduce împreună practicanţi de arte marţiale din toate stilurile (shotokan, goju ryu, wado ryu, wushu, kempo, kyokushin, kickboxing, MMA, K1, etc.).

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Nicolae Pascaru

Nicolae Pascaru

CURRICULUM VITAE Numele: Pascaru Prenumele: Nicolae Data şi locul naşterii: 18 iulie 1975, s. Chircăeşti, r-l Căuşeni Cetăţenie: Republica Moldova 1998 – 2002 Universitatea de Studii Umanistice din Moldova, Facultatea de drept, licenţiat în dr...

Ultimele articole