Ungurii au învățat limba de stat, rușii când o vor învăța… ???

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Aș dori să descurajez mitul românului șovin bântuit printre rândurile patrioților moldoveni care vorbesc doar în limba rusă. Știm foarte bine respingerea de către acești patrioți a conceptelor de limba română, România Mare din simplu motiv că îi consideră pe frații noștri de pe Prut fasciști și îi acuză de șovinism. Mulți dintre ei nu votează PL sau PLDM pentru că se tem de o  eventuală unire cu România.

Dragii mei concetățeni care vă tot bateți cu pumnul în piept că sunteți patrioți, dar nu vorbiți limba de stat, aflați că ungurii au fost stăpâni pe un teritoriu românesc, Ardealul, mult mai mult timp decât au fost rușii stăpâni peste Basarabia. Și totuși după reîntregirea Transilvaniei, ungurii s-au acomodat destul de bine sub regimul românesc de la București. Aflați că în Guvernul României sunt tocmai 4 miniștri unguri dintre care unul viceprim-Ministru și altul ministru al culturii și patrimoniului național. Dacă mai faceți câte un search pe google veți fi uimiți de româna vorbită de acești unguri.

Și acum întrebările mele pentru voi.

1. Mai aveți frică că românii (într-o imaginară unire) nu vor respecta drepturile minorităților din R.Moldova? Eu aș zice că ei ar avea mult mai multe motive să-i urască pe unguri decât pe ruși și după cum se vede se împacă relativ bine.

2. Numiți-mi miniștri sau ex-miniștri din R.M de origine rusă care vorbesc limba de stat așa cum vorbesc acești unguri limba de stat?

3. Poate totuși mai lăsați din agresivitatea voastră și încetați să-i acuzați pe tinerii naționaliști și românii de peste Prut de fascism și șovinism?

4. Totuși când vă apucați să vorbiți în limba de stat? Ungurii din Ardeal au făcut-o de mult. Oare sunt ungurii un popor mai europenizat și mai civilizat decât concetățenii noștri? Nu uitați că și ei au o mentalitate de dominare fiindcă mereu au avut imperii.  Totuși s-au conformat regimului de la București și vorbesc limba de stat ci nu răspund Ya ne ponimaiu în maghiară …

Acest post ca și celelalte, l-am scris pentru a vă trezi conștiința și sper să nu o luați ca ofensă ci ca o lecție ce trebuie învățată.

Blog Dumitru Vicol

Comentarii