Ultimatum – 28 iunie 2011 – Ajunge să ne tot luptăm …

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Azi e 28 iunie. O zi importantă în istoria poporului nostru.

Astăzi, tinerii naționaliști care se consideră români și încă luptă pentru ideea reunificării istorice, vor acuza rușii, comunismul și tragicele crime ca deportările și foamea adusă de ciuma roșie.

Tinerii stataliști vor scrie articole despre cum a trădat România poporul basarabean. Vor argumenta faptul că suntem moldoveni ci nu români și odată trădați de așa zisa mamă România, nu mai are rost să ne mai dorim unirea cu cei de peste Prut.

Tinerii vorbitori de limba rusă vor scrie cu bucurie că au venit sovieticii și că ne-au scăpat de regimul șovinist românesc care s-a dovedit a fi și nazist în 1941. Vor lăuda supremația sovietică în al doilea război mondial și vor saluta vremurile comuniste când toată lumea avea un post de muncă, o casă de locuit și toate cele necesare, dar nu ca în ziua de azi sub regimul pseudo-democratic AIE.

În Republica Moldova suntem o mâna de oameni și nici măcar aceea nu suntem uniți. Suntem împărțiți în tabere. Ne mai trebuie să facem conexiune între calculatoarele noastre și pornim o luptă on-line de gen Counter Strike.

Poate ajunge scindarea asta? Poate noi, naționaliștii (mă consider și eu unul dintre acei tineri care își doresc o eventuală reîntrăgire a poporului român) mai calmăm spiritele și încetăm să-i acuzăm pe comuniști, ruși. (Știu că am scris recent un articol despre ruși dar am făcut-o cu scopul de a le trezi conștiința)

Poate tinerii stataliști lasă la o parte românofobismul și ideea de limba moldovenească, că Țara Moldovei a fost pe hartă înainte de România și că Ștefan cel Mare a fost moldovean ci nu român.

Poate tinerii vorbitori de limba rusă încep a vorbi în limba de stat și mai lasă la o parte nostalgia regimului comunist și se apucă de votat un regim democratic nu unul comunist.

Poate după atâta timp a venit momentul să devenim concetățeni ci nu cetățeni ai R.Moldova divizați în diferite tabere. Consider că ar trebui să facem mai multe pentru a uni societatea.

Spre exemplu, eu sunt dispus să nu mai vorbesc despre România Mare dacă prietenii mei ruși vor vorbi în limba de stat. Cred că e timpul să găsim compromisuri și să ajungem la un consens în societatea noastră divizată.

Aceste lupte informale nu aduc beneficii nimănui. Nu zic că trebuie să ne uităm istoria. Dar după cum observați, istoria este percepută diferit de cele 3 categorii de cetățeni. Cred că ar fi mai de folos dacă fiecare dintre noi am respecta cu strictețe Constituția RM și să începem a lucra pentru viitorul țării toți împreună, indiferent dacă ești naționalist, statalist, evreu, rus, musulman etc.

Blog Dumitru Vicol

Comentarii