Trubadurul Iubirii

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

(La izvorul cîntecelor lui Vlad Negruți)

 

Întîlnesc, rareori, prin Chișinău un om cu mers negrăbit și cu față mereu luminătoare, plină de blajinătate.

O aproape dispărută blajinătate.

Cînd scriu acest cuvînt îmi amintesc de Sfîntul Serafim de Sarov, care atunci cînd era vizitat în sihăstria lui de vreun om, îi spunea: “Bucuria mea, suflețelul meu, stai aici.”

Omul despre care vă scriu nu este prezent pe copertele nici unei reviste color cu vedete.

Despre el mai mult se tace decît se vorbește, dar nici el nu se străduie să-și plătească gloria falsă de pe toate gardurile acestui veac tot mai dezumanizat și tot mai anticreștin.

Și, totuși, împotriva tăcerii tuturor voi încerca aici și acum să creionez trei  rare virtuți, caracteristice omului nostru, contemporanului nostru pre nume Vlad Negruți.

 

I. Iubirea. Calitatea Iubirii

 

Cred că această calitate este a lui Vlad Negruți și din considerentul că mai tot repertoriul său artistic este ca o cunună de lauri adusă nu sieși, ci Iubirii.

De la Christos încoace învățătura biblică ne spune că fără Iubire suntem un pumn de pămînt neînsuflețit, suntem nimic.

Și noi tot nu am însușit nici o iotă din această lecție fără sfîrșit a lui Iisus pentru umanitate.

Cîntecele glăsuite de inima lui Vlad Negruți sunt fără stridențe deranjatoare care parcă te-ar soma să le-asculți.

Cîntecele lui vin ca un izvor lin, cu murmur ales, apa căruia dacă o sorbi—renaști în Lumină.

— Iubirea mea ce e fără de tine?—se întreabă izvorul, plăcut surprins de orice suflet îngenuncheat în fața lui.

—Dar ce am fi noi fără de tine, izvorule?—nu se întreabă nimeni și aceasta-i problema problemelor din vremile astea barbare, secătuite de orice firuț curat de Iubire.

Sufletele, ce-au mai rămas, nu știu ce-i pacea și sunt foarte bolnave.

La izvorul cîntecelor lui Vlad Negruți aflăm pacea și liniștea interioară, care ne pot salva de războiul și neliniștea din exterior, din lumea discriminatoare a străzii.

Cîntecele sale nu te obligă, într-un mod incisiv,  să le asculți.

Ele stau cuminți, în banca lor, smerite, ca-ntr-o bisericuță uitată de oameni, nu și de Dumnezeu, și te așteaptă să vii la întîlnirea lor cu tine.

La întîlnirea ta cu ele, poți să spui.

Și ele, cîntecele, cînd le privești mai atent, parcă își șterg cu palmele fața înlăcrimată, de parcă doru-ar fi trecut pe aici, de și-ar fi lăsat urmele frumos caligrafiate ca un autograf de Artist.

 

II. Dăruirea. Calitatea Dăruirii

 

A doua virtute a lui Vlad Negruți este Dăruirea. Un om care își jertfește, altfel spus: dăruiește, viața sa pămîntească pentru alții este mai mult decît un om.

Este om-floare.

Este om-crin.

Cîte talente a ajutat Vatra lui Vlad Negruți să crească, să înflorească și să rodească pe scena Palatului Național din Chișinău?

Cîți copii din orfelinatele Moldovei au fost binecuvîntați cu darul participării fără bani la Visele lui Vlad Negruți, preschimbate în realitate?

Nu-i așa că sunt mulți?

Nu-i așa că sunt prea mulți pentru o lume cronic afectată de indiferență și căreia îi este totuna de ce cîntece vor purta pe buzele lor copiii Țării de mîine?!

Iar cîntecele Viitorului vor fi ori învingerile ori înfrîngerile unui popor.

Ele ori îl vor omorî, ori îl vor învia!

Cîntărețul și omul de Cultură Vlad Negruți înțelege acest lucru.

Tocmai de aceea îl văd în ultima vreme tot mai abătut pe cărările Zilei.

 

III. Memoria. Calitatea Memoriei

 

De peste două decenii, Vlad Negruți  organizează, an de an, spectacolul neuitării înaintașilor noștri întru Cuvînt la Cimitirul Central din strada Armenească a Chișinăului.

Puțini sunt oamenii înzestrați cu această extrem de nobilă și divină virtute.

Omul modern, în toată drama lui pe care-o consideră Rai, se vede perfect sănătos și al naibii de fericit, vorba lui, preferînd niciodată să nu-și amintească de alții, dar nici să-și piardă timpul, și așa insuficient pentru el, cu “fleacuri demodate dintr-acestea”.

Omul modern, lepădîndu-se într-un mod absolut benevol de Memorie, adică și de sinele său din trecut, prezent și viitor, rămîne o stană de piatră, care atunci cînd, biblic vorbind, va striga, nu va avea cine să o audă.

Doamne, atît de surzi vor fi toți!

Omul de cultură Vlad Negruți gîndește și acționează altfel, ca un inutil (pentru cei pragmatici) Don Quijote, nădăjduind că lucrarea sa nu va fi una cu totul zadarnică în timp.

Om smerit printre oameni și om îmbrățișat în calea lui de Dumnezeu, el, precum Apostolul iubit al lui Iisus, vrednicul de cinste Ioan, cînd îi e cumplit de greu ia și își reazemă inima ostenită de inima ultimei sale Speranțe.

Profund cîntător, rugător și iertător, el învață să nu se mai încreadă în efemeride.

Efemeride care se duc, hodorogind întruna, spre inevitabilul lor hău și numai Izvorul cîntecelor, viu, chiar și cu gura zăvorîtă fiind, va răbufni din beznă în Lumină!

Amin.

P.S. O floare-crin cu trei petale: Iubirea, Dăruirea și Memoria este artistul și omul de Cultură Vlad Negruți.

De-ar avea aceste rarisime calități cît mai mulți creștini n-ar mai fi atîta cer și atîta pămînt între noi.

Am fi toți numai Cer și-am uita c-am venit din pămînt.

Doamne, Ajută-ne la aceasta!

 

Traian Vasilcău,

4 februarie 2018

 

 

Trubadurul Iubirii

Pentru Vlad Negruți

 

În jurul lui trec umbrele uitării,

Atîta rîs e-n toate, fără rost.

Doar ele sunt, ceilalți numai au fost,

Doar ele nu-s nisip la malul mării.

 

În jurul lui toți saltimbancii vor

Să fie regi, fără împărăție.

Doar ei sunt mari, de alții nu se știe,

Doar ei se nasc, trăiesc și-n veci nu mor.

 

Și-aur avînd, o floare nu au zbirii,–

S-o lase trubadurului Iubirii.

 

1 februarie 2018

 

Comentarii

Traian Vasilcău

Traian Vasilcău

traianus, tot el Traian VASILCĂU minicatastif de autor: sunt aproape strămoș: am un car de ani, poeţii aşa de mult nu trăiesc. ador Libertatea, fug cît pot de lichele, dar dau mai tot timpul de fraţii lor: de minciunoşi, agresori, pîrîtori şi h...

Ultimele articole