tolerantei nu-i scrie nimeni…

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Legea pentru Egalitatea Șanselor urma să fie un acoperiș sub care să se adune nedreptățiții din Moldova. Îs mulți. Câțiva din cei pe care îi știu: persoane în vârstă sau cu dizabilități fizice care nu pot accesa etajele superioare ale Universității de Stat; orbi ce nu beneficiază de semafoare sonore sau inscripții cu caractere Braille cel puțin în clădirile publice – cafenele, biblioteci, instituții de stat; inși cu handicap locomotor ce sunt excluși din transportul public pentru că microbuzele, troleibuzele și autobuzele nu-s dotate cu scări ce s-ar coborî; credincioși din religii minoritare ce-s persecutați aproape deschis de majoritatea ortodoxă etc.

Acoperișul a fost pus peste o construcție cu pereți șubrezi susținuți cel mult de un partid și jumătate din alianța de guvernare, câteva ONG-uri locale, niște asociații ale diasporei și alte voci tefere din interior.

Cât o să țină construcția asta nimeni nu știe. Cunoaștem însă ce ar fi de făcut ca s-o zidim mai trainică. Șansele pentru Legea Egalității Șanselor pot fi sporite.

Mai ales dacă Guvernul n-ar neglija aspectul cel mai fundamental al infrastructurii toleranței și nediscriminării: educația. Adică bagajul minim de cunoștințe pe care ar trebui să-l aibă un cetățean pentru a putea funcționa într-o societate normală.

Prin 2005 guvernarea comunistă încerca să promoveze, în acord cu niște înțelegeri făcute cu ONU, cursul ”Deprinderi de Viață”, care includea, o Doamne, și informație neutră, obiectivă și absolut necesară despre sex. N-a avut însă Tarlev dinți și obiectul ăsta, atât de necesar educației sexuale tefere, n-a trecut. În țara cu probabil cele mai multe femei traficate pe cap de locuitor, sex nu există și nu trebuie să existe. Așa au judecat unii. Adică tot aceeași care acum luptă cu mirajul homosexualității. Că legea ar fi ușurat munca psihiatrilor și sexologilor ce tratează disfuncții și traume sexuale, că manualul ar fi spus copiilor lucruri despre propriul corp inclusiv despre eventualele boli ce pot apărea, precum cancerul mamar sau la testicule, că copiii trebuie să știe ce e aia sex pentru a fi conștienți de riscurile activității sexuale – ce contează toate astea în economia alegerilor parlamentare!

Cum asta nu era de ajuns, cel mai mare promotor recent al drepturilor minorităților sexuale, Vlad Filat, a decis să scoată din vânzare cartea Sexul Povestit celor Mici. Așa încât chiar și părinții teferi care ar vrea să-și intruiască copiii în viața intimă, nici ei să nu fie capabili s-o facă. Veselie…

E loc în manualul de biologie pentru 3-4 teme ce țin de sexualitate, de originile și variațiile ei. Între aparatul Golgi, musca drozofilă și anatomia cocoșului s-ar putea vorbi și despre sex și gender, despre genetica orientării sexuale, factorii bio- și psihologici, rolul hormonilor și al creierului, dar și influența factorilor sociali. Ca să nu fie Marchel și Văluță unica sursă de informații cu privire la sex și viață sexuală.

S-ar găsi loc în cărțile de istorie și pentru tema robiei în Țările Românești, cu romii/țiganii ca principală victimă a acestei practici. La moment, Vasile Porojan a lui Vasile Alecsandri pare a fi unica referință. Și aia e literară.

Ar trebui să se facă și un mic spațiu pentru femei și pentru istoria situației lor pe meleagurile noastre. Până una-alta avem o ”istorie” plină de bărbați-eroi ce s-au războit, s-au trădat, și-au scos ochii, au fost înecați ori au făurit țări. Femeile apar fie ca bun pe care vitejii bărbați îl schimbă după bunul plac după ce iau cu asalt cetăți fie ca mame duioase ce pot, la limită, să inspire feciorul la fapte vitejești. Și cam atât. Poate dacă am studia mai în detaliu distribuția grijilor la domiciliu și incidența violenței familiale asupra femeii 8 martie n-ar mai părea o sărbătoare extraterestră sau marxistă.

Pentru asta însă ar trebui un ministru al învățământului care ar fi teafăr. Și nu avem din ăștia…

Probabil au dreptate unii critici ai Legii că interesul Guvernului în adoptarea acesteia e conjunctural. Motivat de rațiuni politice. Să fie. O lege nu e mai proastă dacă a fost adoptată de roșii sau de verzi, cu intenții sincere sau cu fățărnicie. Faptul important e că Legea în sfârșit există.

Și că învățăm un cuvânt nou: discriminarea. Adică începem să pricepem că situațiile ”normale” au factori ascunși, că o relație poate fi descrisă din mai multe puncte de vedere, că adevărul are mai multe fețe, că purtăm moșteniri involuntare de care ar trebui să scăpăm, că nimeni nu ne face mai mult rău decât noi înșine.

Comentarii