(TEXT) Câteva note despre lecţiile în cadrul Universităţii Populare

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Răspunzând solicitărilor tinerilor care doresc să obţină informaţii suplimentare despre ce anume se studiază în cadrul instituţiei noastre, publicăm mai jos o scurtă descriere a temelor. Aşa cum am anunţat, primul compartiment cuprinde douăsprezece teme. Vom reveni cu prezentarea celui de al doilea compartiment, „Abilităţi practice”, în numărul viitor.

CURSURILE UNIVERSITĂŢII POPULARE. ADNOTĂRI LA PRIMUL COMPARTIMENT  – „VIZIUNE”

1. Ce este VIAŢA şi сe este SOCIETATEA? Creaţionism versus Evoluţionism

Aşa cum am ieşit dintr-o societate atee, comunistă şi am plonjat într-o altă societate atee, liberal-democratică, sistemul de învăţământ continuă să inoculeze  în societate mitul modernităţii despre apariţia lumii şi a omului ca efect al unei întâmplări. Big-Bang-ul, ca început al Universului, urmat de procesele evoluţioniste, descinderea omului din maimuţă şi toate celelalte improvizaţii zis ştiinţifice, legate de numele lui Charles Darwin, formează setul de prejudecăţi dominante în societatea noastră.

Universitatea Populară se înscrie pe linia tradiţională, creştină, conservatoare de înţelegere a vieţii. Adică suntem creaţionişti, cei care ştim că lumea şi omul sunt creaţia lui Dumnezeu. Anume din această concepţie fundamentală derivă întreaga noastră viziune asupra societăţii. Altfel zis, formula comună „omul este un animal raţional” îşi are replica ei simetrică la care aderăm şi noi: „omul este un animal religios”. Iar dacă nu e, el, dispunând de liberul-arbitru, cade mai  jos decât animalele, care cel puţin sunt ghidate de instincte.

2. PARADIGME, CĂI DE GÂNDIRE, SISTEME DE REFERINŢĂ. Cum să ne schimbăm PARADIGMA?

Optica noastră asupra vieţii este dominată de setul de idei, izvorâte în cultura europeană începând cu Renaşterea, urmată de Reformă şi culminând cu Secolul Luminilor. Conflictul dintre credinţă şi ştiinţă, detronarea lui Dumnezeu şi cocoţarea omului pe tronul Creaţiei ca expresie filosofică a gândirii europene s-au încununat cu Revoluţia Franceză, privită ca o expresie politică majoră a acestei gândiri secularizate. Acest eveniment este revendicat ca fiind unul pozitiv atât de democraţiile liberale, cât şi de comunism.

De aici descind toate miturile fondatoare ale lumii moderne: republica, formarea puterii de jos în sus, ideologiile, contractul social, drepturile omului fără Dumnezeu, determinismul economic, hedonismul, goana după confort, substituirea eroului ca subiect-cheie în societate cu târgoveţul.

Noi plecăm de la nevoia de a reabilita şi aduna laolaltă viziunea mozaicală, atomizată, deformată asupra realităţii într-o optică organică, închegată pe temeiul Adevărului revelat..

3. TRADIŢIONALISM, MODERNISM, POST-MODERNISM. Ce urmează?

Societatea noastră, care a cunoscut atât experimentul comunist, cât şi pe cel liberal, după ce a epuizat în mod tragic iluziile epocii anterioare, încă mai consumă cu entuziasm o nouă iluzie. Speranţele noastre de occidentalizare, de modernizare, de construcţie a unei societăţi mai bune pe temeiul modelului vestic se izbesc dureros de realitatea din ce în ce mai deprimantă a unei tranziţii fără sfârşit, care produce din ce în ce mai multă sărăcie, nedreptate, corupţie şi abuzuri. Euroentuziaştii ne asigură că la baza acestor eşecuri ar sta specificul nostru naţional şi că foarte curând trenul nostru va ajunge în staţia terminus a „Paradisului terestru” – Uniunea Europeană. Şi totuşi, o privire de ansamblu, un studii mai profund al realităţilor la scară mondială ne face să înţelegem mai bine disfuncţiile sistemului.

De aici şi preocuparea tot mai concentrată a unor intelectuali asupra originilor acestor maladii sociale cronice. Unde şi când s-a produs ruptura? Ce înseamnă căderea în istorie? Ce înseamnă Modernitatea ca replică a Tradiţiei? Cum s-a întâmplat prăbuşirea din sacru în profan şi care sunt consecinţele acesteia? Cum s-ar putea reînnoda firul timpului cu Tadiţia? Cum înţelegem teocentrismul, hristocentrismul în raport cu antropocentrismul sau individualismul? Ne putem opri din căderea care capătă viteză accelerată în postmodernitate

4. SENSUL ISTORIEI, MITUL PROGRESULUI ŞI ROSTUL FINAL AL VIEŢII

Fiind învăţaţi la şcoala marxistă să privim istoria ca pe o mişcare ascendentă, condiţionată de legităţile istoriei, să înţelegem Timpul ca pe o derulare lineară, care conduce în mod inexorabil spre o treaptă de dezvoltare economică generatoare de abundenţă şi satisfacţii materiale, am intrat capitalism fără a ne revizui radical viziunea. Am alunecat pe o pantă dulce de la dogmele comuniste la cele liberale, crezând că înlocuirea sistemului unipartidist cu unul pluripartidist reprezintă un salt hotărâtor în asaltul nostru final pentru ceea ce am crezut că însemnă libertate şi dreptate. Interogaţiile de genul de ce ne-am născut, de ce trăim şi de ce vom muri rămân în afara preocupărilor noastre. Problemele existenţei au fost reduse la dimensiunea lor materială. Omul de azi nu se mai întreabă DE CE trăieşte, ci CUM trăieşte.

Cei puţini care se apleacă asupra sensului istoriei sunt în afara mediului educaţional, academic, politic, jurnalistic, altfel zis, nu se prea regăsesc în „spaţiul public”. Grosul societăţii este furat de cotidian, bombardat cu senzaţii, evenimente, scandaluri şi distracţii, care ţin loc cunoaşterii şi înţelegerii profunde a vieţii. Istoria are un sens în măsura în care este înţeleasă ca Plan Divin, care dă omului o misiune cu totul specială, o vocaţie superbă de fiinţă croită după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Iar cei pentru care astfel de lucruri sunt nişte abstracţiuni străine de interesul lor riscă să orbecăiască în tenebre fără nici o noimă.

5. Ce este Geopolitica?

Geopolitica – iată o noţiune nouă, intrată în uzul nostru în ultimele două decenii, cu care operează în permanenţă analiştii, jurnaliştii şi politicienii. De cele mai multe ori ea se reduce la atitudinea faţă de Rusia (pozitivă pentru unii, negativă pentru alţii) şi la concurenţa acesteia în regiune cu România, SUA, UE, NATO (entităţi privite şi ele cu pasiuni diametral opuse). Relaţiile externe ale Republicii Moldova sunt privite anume prin această prismă. De aici derivă şi mai toate conflictele politice majore.

Are geopolitică şi o dimensiune metafizică? Şi dacă are, cum se proiectează aceasta asupra jocului marilor entităţi statale, dar şi al corporaţiilor, pe dimensiunea economică, civilizaţională, religioasă, naţional-statală? Ce identitate îşi revendică Republica Moldova în acest joc de şah internaţional? Cum răspunde ea la riscurile desuveranizării şi dizolvării tuturor elementelor identitare fundamentale? Ce se întâmplă cu elementele constitutive de bază ale identităţii noastre în condiţiile actuale? Familia, colectivităţile rurale, Biserica, tradiţiile, cultura, limba ar fi cele mai importante dintre acestea. Există o înţelegere a interesului naţional din perspectiva strategiei de supravieţuire şi afirmare a poporului nostru sau suntem doar consumatorii modelelor impuse din exterior?

6.Ce este ECONOMIA? DETERMINISMUL ECONOMIC versus MODERAŢIA şi RESPONSABILITATEA

Aşa cum trăim în perioada dominantă de homo economicus, discursul public al tuturor actorilor politic arată deprimant de uniformizat. Toată lumea aşteaptă de la guvernările care se succed miracole în saltul economic, care se amână de la un ciclu electoral la altul. De ce nu reuşeşte acesta şi în ce măsură este vorba de incompetenţa sau reaua-credinţă a guvernanţilor, indiferent de culoarea lor? Sau poate există cauze care le scapă deopotrivă şi guvernanţilor, şi experţilor?

Atunci când vorbim de independenţă, de regulă ne gândim la elementele simbolice ale statului: Declaraţia de Independenţă, Imnul, Drapelul, Constituţia, exercitarea suveranităţii pe întregul teritoriu naţional. Corect. Dar cât valorează toate acestea fără o minimă independenţă economică? Cum am putea proteja piaţa internă de invazia mărfurilor străine în condiţiile aflării în OMC şi a deschiderii către piaţa europeană şi internaţională? Cele patru valori ale UE, libera circulaţie a persoanelor, a capitalurilor, a mărfurilor şi serviciilor produc efecte binecunoscute. Moldovenii, neavând de lucru în ţară, practică „nomadismul de masă”, migrând spre UE, iar de acolo vin capitalurile, mărfurile şi serviciile. Este acesta un schimb echivalent? Suntem conştienţi de statutul nostru de colonie economică în devenire? Există măcar o voce distinctă printre economişti sau politicieni care nu ar practica exerciţii retorice axate pe iluzia că anume capitalul străin reprezintă soluţia salvatoare pentru economia noastră? Ce elemente ale protecţionismului economic ar putea fi aplicate la noi fără a cădea în tentaţia edificării unui sistem autarhic? Ce pârghii vamale, creditare şi fiscale ar putea fi folosite pentru a se depăşi dezastrul de azi? Între riscul de a deveni o anexă economică a marilor corporaţii internaţionale şi cel de a deveni periferia unui megasistem euroasiatic există un mijloc de aur?

7. BANII şi PUTEREA. O abordare creştină

Am putea spune şi aşa: puterea banilor. Sau sensul spiritual al banilor. Sau banii ca paradigmă dominantă a lumii moderne.

Banii sunt pentru noi un instrument sau noi suntem unealta banilor? Cum decriptăm înţelesul maximei hristice că nu poţi sluji, în acelaşi timp, lui Dumnezeu şi lui Mamona? Cine e personajul nevăzut, care poartă şi acest nume  – Mamona? Cum înţelegem esenţa capitalismului, a pieţei libere, ce este plutocraţia, cum derivă din puterea banului puterea politică? Cine pe cine posedă, noi posedăm banul sau banul ne posedă pe noi? De ce se pune într-un mod atât de tranşant, radical – prin ori-ori – relaţia omului cu Dumnezeu şi cu Mamona? Cum administrăm relaţia noastă cu aceste realităţi spirituale, cărora nu ne putem sustrage decât în mod iluzoriu? Mai avem capacitatea de a distinge cele două realităţi complementare, materială şi spirituală? Cinicii, mulţumiţii de sine şi opacii nu au decât să treacă ironic peste astfel de întrebări. Noi insistăm să le căutăm răspunsurile.

8. CULTURA DE MASĂ, GÂNDIREA COMUNĂ şi INDEPENDENŢA INTELECTUALĂ. Cum să-ţi dezvolţi DISCERNĂMÂNTUL?

Aşadar, cum să ne păstrăm independenţa intelectuală sau, poate, cum să o căpătăm şi să o dezvoltăm – iată încercarea căreia îi este supus omul în ziua de azi. Prin urmare, pentru a ne scutura de inerţia de gândire se impune o minimă curiozitate intelectuală, o căutare permanentă, dureroasă şi febrilă a sensurilor profunde ale existenţei. Omul, dacă e om şi nu obiect, animal social inconştient, este, cum spunea Pascal, o trestie gânditoare, este mereu chinuit de întrebări majore asupra condiţiei umane, asupra rosturilor profunde ale lumii şi ale lui în această lume.

Mediul ne împinge într-o continuă incapacitate de concentrare, prin TV, muzică, MTV, internet, filme, jocuri electronice, facebook etc. Replica noastră trebuie să fie deconectarea de la mediul tehnic, de la grupurile sociale şi conectarea la sursa spirituală şi intelectuală. Să consumăm dozat aceste splendori ale civilizaţiei moderne, să le posedăm noi pe ele, ca pe nişte instrumente utile atunci când sunt folosite cu măsură şi distructive atunci când ajungem prizonierii lor. Numai aşa putem ieşi din capcana consumului excesiv de VIP-uri, de mode, de glamour, de showbiz, de entertament, de norme, cutume, stiluri de viaţă insuflate de cultura de masă. Adică, vă invit să practicăm ceea ce pentru omul comun ar însemna asumarea unui „delict de opinie”.

Ne punem întrebări fundamentale, care ne ajută să alungăm ceaţa din faţa ochilor, să desluşim mai bine lumea din jur. Din fiinţe dominate devenim unele dominante intelectual şi spiritual. Începem să luăm taurul de coarne sau să „călărim tigrul”, cum ar zice Julius Evola. Astăzi părăsirea stării de paralizie mentală, de înţepenire spirituală a devenit şansa celor puţini şi aleşi.

9. Modele pentru SOCIETATE şi pentru PERSOANĂ. Pe CINE imităm? Cu CINE dorim să semănăm?

Educaţia unui om şi a unei societăţi în ansamblu se axează pe preluarea de modele. Copilul învaţă prin mimetism. De la părinţi, şcoală, mediu. De la o vreme ponderea mediului a devenit una dominantă. Cultura de masă ţine loc de educator-şef. Copilul nu mai vrea să semene neapărat cu tata, nici măcar cu Ştefan cel Mare.

Teologia apuseană a produs o vastă literatură cu genericul „imitatio Cristi”. Însă, încetul cu încetul, cultul sfinţeniei, al sacrificiului, al eroismului a fost substituit cu cel al succesului. E vorba de succesul facil, inspirat din filmele americane, care aduce în mod miraculos satisfacţia materială. Iar atitudinile, reacţiile, gesticulaţia, vestimentaţia, tatuajele, aşteptările, reprezentările sunt împrumutate fără discernământ.

De la efortul devenirii, al clădirii propriei personalităţi, al asumării de sarcini majore omul alunecă spre postura de consumator pasiv a unor modele inoculate prin TV şi Internet. Vedetele de cinema, animatorii TV, fotbaliştii sunt principalele surse de inspiraţie. Locul omului e caracter, dintr-o bucată, a fost luat de omul comod, căldicel, aplatizat, stins, fără orizonturi largi şi viziune de anvergură. Trăirea s-a transformat în vegetare, aspiraţia – în tentaţie, angajamentul – în dezangajare. De la condiţia de altă dată de stejar viguros, care servea drept metaforă pentru o personalitate puternică, alunecăm spre cea de frunză pe apă sau în bătaia vântului.

Şansa unei societăţi sunt caracterele puternice. Cum învăţăm să obosim doar trupeşte, sufleteşte – niciodată. Cum deprindem să le alimentăm bateriile spirituale de la o sursă inepuizabilă, dătătoare de elan, energie, vigoare. Asta ne propunem să cultivăm cursanţilor noştri.

10. Originile istorice comune ale COMUNISMULUI şi LIBERALISMULUI. Similitudini şi diferenţe

Ca să nu existe nici o îndoială asupra rădăcinilor istorice, filosofice sau intelectuale comune ale liberalismului şi comunismului, voi aminti doar un şir de coincidenţe fundamentale în cazul acestor doi fraţi gemeni ai „timpurilor noi”:

ANTROPOCENTRISMUL, adică în centrul lumii nu mai este Dumnezeu, ci omul; el îl detronează pe Creatorul Universului şi uzurpează locul de stăpân al vieţii şi al morţii;

SECULARISMUL sau separarea Bisericii de stat, în urma căreia Biserica îşi pierde autoritatea spirituală în faţa puterii de stat şi a societăţii;

MATERIALISMUL, care reduce lumea la lucrurile văzute şi neagă sursa ei divină;

RAŢIONALISMUL, ca absolutizare a procesului cunoaşterii cu ajutorul raţiunii umane;

SCIENTISMUL, care recunoaşte drept ştiinţe autentice doar ştiinţele naturale, matematica şi absolutizează rolul acestora în domeniul culturii, în studierea şi explicarea tuturor aspectelor vieţii societăţii;

EVOLUŢIONISMUL sau DARWINISMUL, ca teorie obligatorie, care substituie proveninţa divină a lumii şi a omului, numită creaţionism;

REPUBLICANISMUL, adică condamnarea monarhiei şi a aristocraţiei şi nivelarea formală tuturor oamenilor;

DETERMINISMUL ECONOMIC, adică absolutizarea necesităţilor materiale ale societăţii şi omului în detrimentul nevoilor lui spirituale, religioase şi morale;

DETERMINISMUL ISTORIC, adică acea concepţie, potrivit căreia, lumea s-ar dezvolta urmând nişte etape istorice „obiective”, fatale, inevitabile. Respectivele etape sunt prezentate ca o mişcare pe o curbă ascendentă, ce conduce în mod inexorabil spre „stadiul suprem” al procesului istoric – capitalismul sau comunismul;

MITUL PROGRESULUI, adică iluzia, că omenirea se mişcă neabătut pe o scară ştiinţifică, politică şi economică ascendentă, până la atingerea unei depline stări de fericire terestră;

MORALA AUTONOMĂ sau morala ca reflecţie a unei ideologii dominante, iar nu ca urmare a poruncilor divine. În societăţile democratice religia e substituită  cu „drepturile omului”, iar în cele comuniste – cu codul constructorului comunismului;

PROMETEISMUL sau ideea fixă de a cuceri lumea şi universul, care nu au o altă menire decât să satisfacă nelimitatele pofte ale omului rămas faţă-n faţă cu sine însuşi;

TEHNOLOGISMUL şi MANIA CUCERIRII COSMOSULUI;

CULTUL CORPULUI în detrimentul dezvoltării spirituale.

Ambele părţi ale aceleiaşi monede a MODERNITĂŢII, liberalismul occidental şi comunismul la fel de occidental, s-au îndepărtat de la percepţia VERTICALĂ a lumii spre cea ORIZONTALĂ.  În ambele cazuri omul a crezut că el îşi este propriul regizor, propriul stăpân, adică a început să se închine sie însuşi.

Aceste paralele şi coincidenţe ar putea fi continuate la nesfârşit. Din această perspectivă deosebirile apar ca fiind mai puţin importante.

11. Cum să construim o NOUĂ NAŢIUNE? Cine suntem: de la Trecutul românesc şi sovietic spre un VIITOR MOLDOVENESC

Două foste patrii-mamă istorice, cu o egală şi agasantă insistenţă, nu se pot împăca cu gândul că progenitura ei, a fiecăreia în parte, bucăţică ruptă din ea, s-a maturizat şi vrea să aibă o viaţă independentă. Un sentiment ciudat al maternităţii se transformă într-o idee obsesivă de a acapara, de a subordona, de a dizolva în interiorul său, de a strânge la piept cu o îmbrăţişare mortală copilul scăpat din mână. Iar copilul colectiv, poporul unei ţări noi, în loc să decline cu recunoştinţă şi demnitate pretenţiile insistente ale bătrânelor, care seamănă, uneori, cu nişte mame vitrege înrăite, visează ca şi mai înainte să se întoarcă la vremea copilăriei de aur. Şi o face cu un fel de încăpăţinare rectilinie, care nu vrea să se împace cu realitatea. Ca rezultat, certurile şi ura progeniturilor celor două mame de ieri otrăvesc viaţa tuturor celor din jur cu o satisfacţie demonică.

Moldova, care e dependentă dintr-o parte de injecţiile financiare ale Occidentului, iar din cealaltă parte – de gazul rusesc, e divizată în două tabere beligerante ireconciliabile. Ne aflăm în faţa unei răspântii. Iar la orizont ne semnalează două faruri de o simetrie bestială. Aşadar, un far ne ademeneşte spre Uniunea Europeană (unde nu vom ajunge niciodată şi slavă Domnului!), iar celălalt tot emite semnale de chemare în Uniunea Vamală sau, altfel zis, în Uniunea Eurasiatică. Aceste sirene cu voci dulci şi ademenitoare ne îmbie cu voci încântătoare din ambele părţi, făgăduindu-ne fericire subită şi Raiul economic (un alt Rai pentru ei nici nu există!)

Conştiinţa noastră colectivă despicată atrage după sine divizarea societăţii, iar după ele va urma (dacă nu ne vom opri la timp) dezintegrarea teritorială totală şi năruirea statului. Suntem bolnavi de o boală (geo)politică mortală. Noi iubim mai mult România sau Rusia (urând, în acelaşi timp, cu o simetrie demonică rivalul ei geopolitic!), decât Moldova noastră. Sau iubim Moldova, dar ca pe o parte a României sau a Rusiei (cei doi termeni sunt interşanjabili la dorinţă). Sindromul de vasal, de subordonat, de anexă, domină minţile şi sufletele noastre pustii. Într-o zi, am scris despre Moldova noastră astfel: Partea care a devenit întreg. Dar, se vede, m-am grăbit. Încă nu a devenit. Şi va deveni oare, unul Dumnezeu ştie. Ne-am pomenit independenţi doar formal juridic. Mental suntem încă un apendice.

12. Istoria recentă a Republicii Moldova. Experienţa personală şi colectivă

Conceptualizarea destinului nostru colectiv, aşa cum l-am trăit şi înţeles preţ de un sfert de veac, reprezintă pentru mine o preocupare permanentă. Am fost în epicentrul tuturor evenimentelor din momentul declanşării reformelor lui Gorbaciov. Perestroika, lupta pentru Limbă şi Alfabet, obţinerea Independenţei, mitinguri, demonstraţii, tipărituri clandestine, activitatea parlamentară, elaborarea legislaţiei şi crearea noilor instituţii, combaterea corupţiei şi practicarea gazetăriei, acestea şi atâtea alte activităţi şi evenimente mi-au permis să acumulez o experienţă suficientă pentru a-mi crea o viziune de ansamblu asupra celor întâmplate. Calea parcursă de Republica Moldova până în prezent, cu toate suişurile şi coborâşurile ei, cu aspiraţii majore şi deziluzii simetrice acestora, merită o analiză sistemică, dintr-o perspectivă sociologică şi politologică profundă, care să depăşească clişeele de interpretare şi ticurile de gândire.

O astfel de abordare se impune nu doar ca un exerciţiu de memorie personal sau colectiv, ci şi ca o necesitate stringentă de reevaluare a etapei parcurse de Republica Moldova, de regândire a cauzelor profunde a nereuşitelor noastre. Altfel zis, se impune un efort de radiografiere a trecutului care să ne ajute să elaborăm anumite linii directorii pentru viitor.

Iurie ROŞCA

19.01.2013

Comentarii