Suntem deschiși să discutăm pe teme religioase

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Săptămâna trecută am făcut o vizită pastorală la o familie creștină care locuiesc în comuna Cojușna, dar fac parte din Biserica „Bunăvestirea” din Chișinău, pe care o păstoresc. Mergând prin sat, am observat că pe fiecare a doua poartă aproape era lipit mesajul de mai sus.

Mi s-a părut straniu ca un creștin să ceară a nu fi deranjat cu întrebări religioase, căci Domnul Isus ne învață să-L mărturisim la toți oamenii și să vorbim unii cu alții din Sfintele Scripturi. Ba mai mult, mesajul mai are și o amenințare. Chiar oare autorii califică orice discuție și orice întrebare religioasă drept prozelitizm abuziv religios? Mi se pare o exagerare. Nu este greu să te pricepi a cui a fost inițiativa, din moment ce vezi același mesaj pe fiecare poartă.

Din moment ce am văzut acest mesaj și dacă am înțeles că în satul Cojușna există practica expunerii pe poartă a confesiunii religioase, am îndemnat și eu pe creștinii păstoriți de mine să preia inițiativa și să pună un anunț pe poartă, dar să fie unul cu mesaj pozitiv, în spiritul Domnului nostru Isus Hristos și al Noului Testament. M-am bucurat să văd ascultarea lor și chiar a doua zi au și pregătit textul mesajului care urmează să fie pus pe poartă.

Screen Shot 2015-03-11 at 07.46.24

Pentru că Evanghelia Domnului Isus poate schimba orice inimă și poate aduce dragostea și înțelegerea în fiecare familie, am început și la Biserica „Bunăvestirea” din Chișinău să studiem din Sfintele Scripturi cum să-ți zidești o familie trainică. Joi, 12 martie, la orele 18:00, se va desfășura studiul biblic la care vom învăța despre rolul stabilit de Dumnezeu pentru femeie în căsătorie. Vă invităm să studiem împreună din Cuvântul lui Dumnezeu.

Screen Shot 2015-03-11 at 9.22.00 AM

Comentarii