Pe Chirtoacă nu-l place, pe Recean îl respectă… Cine-i acest Sturza?!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Încă acum jumătate de an, îmi expusei părerea vizavi de Sturza, premierul Moldovei din negrii ani ai secolului trecut.

Şi, credeţi sau nu, dar părerea respectivă mi-o păstrez şi astăzi.

Şi, să nu vă-nchipuiţi cumva, c-ar fi din motivul că-l respectă pe Recean sau că nu-l place pe Chirtoacă!

Ah da, astea sunt două “perle” (să le zicem politice, căci altfel se implică genderdoc-ul), pe care exhumatul cadavru politic Sturza le-a făcut alaltăieri în cadrul unei emisiuni tv.

Sărmanul se arăta deranjat de diferenţa dintre Bucureşti şi Chişinău, ofticându-se când vine din primul în ultimul.

Apoi dacă-i aşa, d-le, de ce nu susţii Acţiunea 2012, căci sunt sigur că Unirea ar face ca Chişinăul să arate precum Bucureşti.

Sau, se pare, domnia sa are alte interese, vădit ascunse. Căci în ultimul timp îşi tot clădeşte încetişor o imagine individuală. Oare nu cumva se pregăteşte să fie contracandidatul lui Chirtoacă la următoarele alegeri pentru primăria capitalei?!

Chişinău, evident. Căci bucureştenii l-ar lua cu beţe-n… Iartă-mă, Doamne!

Apropo, contracandidatul lui Recean n-are cum să fie, că-l respectă prea mult. Ş-aici mă întreb – îl respectă pentru că-şi dă adversarii cu capul de asfalt sau că face parte din gaşca lui Filat?

În fine, cine-i acest Sturza, nu o poate spune nimeni mai bine, decât rândurile următorului comentariu (preluat de la ştirea din link-ul de mai sus).

despre Sturza

 

 

P.S. Offf, oportuniştii ăştia…

Imagine: catavencii.ro

 

Comentarii

Nicolae Gârbu

Nicolae Gârbu

Născut la ţară, prin părţile Călăraşi-ului. Părinţii intelectuali mi-au insuflat dragostea de carte încă din copilărie. Gimnaziul l-am spulberat, mai degrabă cu mii de legende şi poveşti, decât cu matematică şi fizică. În perioada 1998-2001, am făcut...

Ultimele articole