Noi și biserica ortodoxă din școli

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Spațiul public din România încă mai gâfâie, ștergându-și ochii în urma valului imens de praf stârnit de dezbaterea (a se citi „gâlceava”) generată de subiectul religiei (a se citi „subiectul îndoctrinării ortodoxiste”) în școli.

Am participat și eu la această dezbatere, chiar dacă prezentul articol este primul pe care-l scriu legat de această temă, fiind conștient că, mai devreme ori mai târziu, discuția asta se va inflama și în stânga Prutului. Am considerat că este una mult prea sensibilă și de natură să scoată la iveală trăsături mult prea urâte ale semenilor mei români. Iar desfășurările mi-au demonstrat că am avut dreptate. De aceea, m-am abținut de la a turna și eu gaz pe foc și tot de aceea, voi încerca să am o abordare pe cât se poate de neutră.

Chiar dacă, trebuie să precizez din start că eu mai degrabă aș fi împotriva predării ortodoxiei în școli, fie aceasta chiar și ca materie opțională, am încercat mereu să înțeleg și argumentele celorlalți. Așadar, să recapitulăm care sunt acestea.

Unu: poporul român este profund religios, poate chiar credincios. Obiecția mea este că majorității românilor le place să se declare sau sunt declarați ortodocși, dar substanța lor este profund anti-ortodoxă și chiar profund anti-orice altă religie. Mă refer aici, evident, la caracterul viciat al societăților de pe cele două maluri ale Prutului, pe care supremația bisericii ortodoxe n-a reușit nicidecum să-l curețe de rele.Mai mult, manifestările, unele dintre acestea publice, ale reprezentanților clerului, sunt rușinoase și nedemne de a fi numite fără de păcat, în accepțiune ortodoxă. Mi se va răspunde că nu toți sunt la fel. Așa este, în mod cert. Dar faptul că cei mai puțin viciați tac, acceptând dezmățul „colegilor” și mai ales al superiorilor lor, identificându-se cu ei și abținându-se de la a cere sancționarea celor pentru care păcatul e un mod de a fi, mă face să cred că cei decenți sunt minoritari. Respectiv, n-am niciun motiv să respect o instituție predominată de niște indivizi viciați. Fie ea și denumită, generic, biserică ortodoxă. Mai ales când în fruntea ei, atât în România, cât și în RM, se află doi indivizi certați cu morala, decența și chiar cu legea (a se vedea investigațiile privind evaziunea fiscală, însușirea abuzivă a terenurilor și alte asemenea ocupații). Soluția ar fi auto-curățarea bisericii ca instituție și reapropierea acesteia de valorile general-umane.

Doi: predarea ortodoxiei în școli îi va ajuta pe elevi să distingă mai bine dintre bine și rău, le va dezvolta orizontul de cunoaștere și îi va ajuta să devină niște oameni pur și simplu mai buni. Obiecția mea ține de faptul că, în forma în care se arată astăzi, lucrurile stau tocmai invers. Într-adevăr, credința în forța binelui suprem reprezentat de Dumnezeu, precum și respectarea celor zece porunci, pot fi niște repere importante în viața fiecăruia dintre noi. Spun asta pentru că eu însumi încerc să trăiesc urmând principiile care decurg din cele zece porunci, dar și din convingerea că binele va triumfa, indiferent de numele sau personificarea pe care i le atribuim. Ceea ce regăsim astăzi, însă, în manualele de religie ortodoxă, n-are nicio legătură cu ceea ce înțeleg eu prin bine.

Câteva exemple. Laitmotivul unui Dumnezeu răzbunător, care te pedepsește dacă nu respecți ce zice biserica: dacă nu mergi la biserică duminica, ci alegi să faci treburi gospodărești, te calcă mașina; iar însănătoșirea poate veni doar dacă vreo rudă se roagă la Sfinți și cere iertare pentru păcatul pe care l-ai săvârșit; dacă nu chemi preoții să te ungă cu mir atunci când îți este rău, nu te va ajuta nimic altceva și riști ce-i mai rău; cauza secetelor, cutremurelor și ale altor fenomene naturale este pur și simplu caracterul păcătos al oamenilor. Laitmotivul intoleranței față de semenii tăi: este greșit să porți la gât alte semne decât sfânta cruce; există mai mulți Dumnezei, dar numai Dumnezeul ortodocșilor este cel adevărat. Iar lista poate continua. Soluția ar putea fi introducerea unei materii de istorie sau sociologie a religiilor, care i-ar putea interesa mult mai mult pe tineri și care le-ar îmbogăți, inevitabil bagajul de cunoștințe, pe lângă certitudinea că i-ar face mai toleranți și nu s-ar mai simți, în mod neargumentat, buricul Pământului.

Trei: Predarea ortodoxiei în școli reprezintă un gest de repunere în drepturi a religiei ca manifestarea unei evoluții spirituale, după câteva decenii de ateism științific și marxism-leninism. Această idee s-ar putea să fie cea mai perversă dintre toate, ascunzând o realitate cruntă, pe care n-o acceptăm doar din nevoia de a păstra iluzia unei legături „directe” cu Dumnezeu. Legătura aceasta se vrea a fi, desigur, biserica. De altfel, în campania de manipulare publică pe care a lansat-o biserica recent, unul dintre spoturile video transmite anume această idee: comunismul ne-a furat religia, iar astăzi biserica este singura care ne poate readuce credința și valorile adevărate. Parcă ar avea sens, doar că nu are, din mai multe motive. În primul rând, marasmul în care viețuiește clerul a depășit orice limite. Acesta percepe taxe imense pentru niște „servicii” de înșelăciune, se lăfăie în lux și „materialism” marxist, suge banii contribuabililor de toate confesiunile pentru un proiect arhitectural grandoman și luxos (Catedrala „Mântuirii neamului”), înființează firme monopoliste de estorcare a banilor enoriașilor naivi (lumânări, veșminte, articole, mir, apă sfințită etc.). Și, culmea culmilor, capii bisericilor din stânga și dreapta Prutului sunt un general KGB (reprezentant al structurii care a transformat odinioară bisericile în grajduri), respectiv un turnător la poliția politică ceaușistă, care a profitat din plin de avantajele lingușirii pe lângă un regim criminal, plimbându-se prin Europa pe banii concetățenilor săi fugăriți de aceeași poliție politică. Soluția este similară celei enunțate la problema unu: auto-lustrația bisericii înainte de a lansa mesaje de solidaritate și împăcare.
Până atunci, însă, ideea introducerii orelor de religie ortodoxă în școli rămâne una dăunătoare.

Sursa: tudorcojocariu.eu

Comentarii

Tudor Cojocariu

Tudor Cojocariu

Român din Moldova. Absolvent al liceului româno-francez "Gh. Asachi" din Chişinău. Licenţiat în Sociologie (Universitatea București). Master în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (SNSPA, Bucureşti). Responsabil de proiecte la Departamentul...

Ultimele articole