Iubesc administraţia oraşului

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Eu iubesc foarte mult administraţia oraşului Chişinău. Ei sunt cei mai grijulii funcţionari şi directori de Direcţii, dar şi primar.

Ei sunt oamenii care îşi fac foarte multe griji privitor la cum arată Chişinăul.

„Eu nu voi permite niciodată demolarea clădirilor care sunt monumente istorice sau de arhitectură”, striga în gura mare timp de 4 ani un tip care şi-acum e primar.

Matincă în aceşti 4 ani au fost demolate mai multe clădiri, printre care şi câteva foarte importante.

Un scandal mare s-a pornit atunci când a fost demolată o clădire istorică de pe Bodoni. Mamă ce gălăgie s-a făcut. Proiectul, însă, nu a fost închis. Autorizaţia s-a dat, totul a fost oficial. Primarul a ridicat din umeri şi a spus că asta-i viaţa, comuniştii sunt de vină.

Un alt scandal a fost când primarul s-a întâlnit cu Victor Bodiu, candidat la primărie. Mare scandal s-a făcut şi-atunci, pentru că primarul umbla printr-o clădire istorică demolată şi dădea indicaţii.

La întrebarea lui Bodiu „De ce permiteţi să se distrugă astfel de clădiri?”, domnul primar a spus „Eu sunt autoritatea şi dacă vreau permit, dacă nu – nu.”

Vreo trei săptămâni în urmă, vis-a-vis de clădirea de pe Bodoni a fost dărâmată alta, tot istorică. Nimeni nu s-a mai sesizat în privinţa ei. Mai mult, când am scris pe feisbuc (,) că administraţia este compusă din porci, am fost atacat din toate părţile. Printre declaraţii au fost „Mai bine clădiri care arată ruinate şi strică imaginea?” Care imagine? Noi avem numai blocuri locative de prin anii 80. Atât. Şi acele câteva zeci de clădiri vechi ce pot fi restaurate.

„Eeeei, pentru ce să dăm bani la restaurarea unei clădiri dacă putem da vreo 5000 de euro unui funcţionar şi treaba-i rezolvată. Construim altă clădire”.

Pe 22 iunie, echipa CurajTV a filmat cum a fost distrusă încă o clădire istorică. Este vorba de prima poştă din Moldova.Cum, prima poştă? Trăim în secolul XXI, nafiga ne trebuie aşa o clădire veche?

Eu îmi iubesc administraţia oraşului, ei au o foarte mare grijă de aspectul şi sănătatea oraşului meu. De continuitatea lui nici nu zic.

A mai scris şi Nicu.

PS

pentru cel care se v-a arunca asupra mea că nu am votat primarul:

uite de asta şi nu am votat primarul 😉

Comentarii