Istoria Ateneului Român. ”Dați un leu pentru Ateneu”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În 1865 un grup de oameni de artă şi cultură, pun bazele Societăţii Culturale „Ateneul Român“. Toţi doreau ca viitoarea societate să-şi aibă sediul într-un „edificiu care va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii“.
Primăria donează terenul pe care erau deja turnate fundaţiile viitorului manej, edificiu aparţinând Societăţii Ecvestre Române. Proiectul prevăzuse dimensiuni considerabile. Destinaţia iniţială a terenului se schimbă însă şi se hotărăşte ca în locul manejului să se ridice clădirea Ateneului Român. Palatul Ateneului Român s-a clădit cu bani dintr-o subscripie publică, în urmă organizării unei loterii naţionale (500.000 de bilete în valoare de un leu).

image
Apelul a fost adresat cetăţenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societăţii Ateneul Român, sunând că o chemare populară, printr-un slogan de-a dreptul simplu, dar eficient: “Daţi un leu pentru Ateneu!”. Ideea apelului s-a transformat surprinzător într-o lecţie de unitate, de trezire a conştiinţei naţionale.

image

Dintre toate proiectele prezentate, a fost ales cel al arhitectului francez Albert Galleron, cel care mai realizase în Bucureşti Palatul Băncii Naţionale (1880–1885). Noul proiect va utiliza fundaţiile existente. Descriind un cerc, ele vor sta la baza sălii de concerte.
Albert Galleron va fi asistat de o comisie tehnică formată din arhitecţi şi ingineri români Membrii acestei comisii aveau studiile făcute la Paris şi aveau concepţii artistice şi tehnice comune cu autorul proiectului. Piatra de temelie fiind pusă la 26 octombrie 1886, construcţia poate începe pe vechile fundaţii, rezultând un corp central circular. Au fost două etape de construcţie: prima între 1886–1889, în care a fost ridicat corpul principal şi cupola ce-l acoperă, iar a doua etapă între 1893–1897, când se ridică anexa aflată în spatele Ateneului.
Ca sistem constructiv, Ateneul se sprijină pe zidărie portantă de cărămidă. Cupola are structura metalică, realizată de o firmă specializată în astfel de construcţii. Contractul cu această firmă a fost încheiat la 9 februarie 1887. Proiectant era I. Schwalbach, cel care a şi supervizat montajul, început în iunie 1887 şi terminat după şase luni.

image

Arhitectul francez recomanda folosirea structurii metalice circulare peste tamburul de cărămida, ca fiind cel mai indicat în această situaţie, deoarece: „această osatură constituie un ansamblu foarte solid şi indicat în particular ţărilor supuse cutremurelor de pământ“. Astfel, el a fost printre primii proiectanţi care a luat în calcul riscul seismic specific zonei ţării noastre, precum şi oraşului Bucureşti. Prima etapă a construcţiei se termină în noiembrie 1887, urmând ca finisajele interioare şi exterioare să fie terminate pe parcurs.

image

Alexandru Odobescu marchează inaugurarea oficială din 14 februarie 1888 printr-o conferinţă. După un an, la 5 martie 1889, va fi terminată şi sala de concerte, iar orchestra filarmonică dirijată de Eduard Wachman va susţine primul concert. În anii următori au fost finalizate şi celelalte lucrări de către arhitectul Leonida Negrescu: este vorba de cele două aripi cu două nivele aflate în stânga şi dreapta intrării principale.

image

Ateneul Român bombardat în 1944

Fresca prevăzută încă de la inaugurare, în interiorul sălii de concerte, de către Alexandru Odobescu, trebuia să fie, în viziunea sa şi a lui Constantin Esarcu, „o imagine a specificităţii sufletului românesc“. Suprafaţa pictată este de 75 metri lungime si 3 metri înălţime. În 1901, pictorii Ştefan Popescu şi Costin Petrescu îşi prezintă proiectele, acceptat fiind proiectul celui din urmă. Acesta avea în vedere ca fresca să prezinte 25 de episoade din istoria românilor. Începută târziu, abia în 1933, fresca este inaugurată la 26 mai 1938.
De menţionat este faptul că, atât fresca, cât şi medalioanele din mozaic ale celor patru domnitori şi ale regelui Carol I au fost acope­rite în timpul comunismului: fresca cu o draperie pe toată lungimea de 75 metri, iar mozaicurile cu capace rotunde din lemn. Printr-o întâmplare fericită, au fost salvate de la distrugere, putând fi admirate şi în ziua de azi.

image

Ca stil, arhitectura Ateneului Român este neoclasică, cu ornamente şi detalii specifice sfârşitului de secol XIX francez. Acest stil se întâlneşte la majoritatea clădirilor reprezentative ale Bucureştiului. Este o perioadă puternic influenţată de arhitectura franceză, de occidentalizare, precum şi de înflorirea vieţii social-economice a Regatului României.

image
Faţada dinspre vest are ca element principal porticul cu cele opt coloane ionice. Frontonul triunghiular sprijinit pe acestea aminteşte de vechile temple ale antichităţii. La baza frontonului se află inscripţia „Ateneul Român“. Cupola, aflată în spatele frontonului, este dominantă prin mărimea sa, iar prin arhitectura sa barocă se impune ca element central al construcţiei. Înălţimea totală a edificiului este de 41 metri, iar diametrul, de 29,16 metri. Înălţimea cupolei este de 13 metri.

image

Tamburul este prevăzut cu douăzeci de ferestre rotunde, fiecare având câte o liră stilizată ca element decorativ. Partea superioară a cupolei, în punctul ei cel mai înalt, este prevăzută cu un luminator circular cu geamuri mate. Atât cupola, cât şi luminatorul sunt executate din tablă de zinc, ca de altfel şi elementele decorative de pe ele.

image

Sub cupolă, la interior, se află sala mare de concerte, iar la parter, un hol monumental. Acesta este prevăzut cu douăsprezece coloane dorice dispuse circular, având miezul din metal. Accesul la sala de concerte se face prin patru scări în spirală, impresionante ca mărime şi ca realizare. Scările se desfăşoară în jurul unui element central realizat din marmură de Carrara. Un element nou şi deosebit în realizarea scărilor îl constituie palierele-balcoane care duc spre sala de concerte.
Holul este dominat de scara de onoare, de asemeni din marmură de Carrara. Scara are două rampe, una spre stângă, cealaltă spre dreapta, care pornesc de la podestul unde, între doua coloane ionice, se află bustul compozitorului George Enescu, cel care a organizat subscripţia pentru achiziţionarea unei orgi. Aceasta, construită în 1939, este singura orgă de concert de mari dimensiuni construită de renumitul Oscar Walcker şi s-a păstrat în întregime până în zilele noastre.

image

Impresionantă este sala de concerte, atât prin proporţii, cât şi prin elementele decorative şi realizarea plastică a acestora. Diametrul sălii este de 28,5 metri, iar înălţimea liberă, de 16 metri. Bolta este bogat ornamentată cu elemente zoo- şi antropomorfe, din stucatură policromă, realizate conform dorinţei lui Alexandru Odobescu.

image

Toate elementele decorative, care creează un ambient deosebit, au fost executate din stuc şi finisate cu un deosebit simţ artistic, în aşa fel încât să se armonizeze cu ansamblul din care fac parte.Elementul central şi cel mai impresionant al sălii de concerte este fără îndoială fresca realizată de Costin Petrescu. Aceasta începe şi se termină pe cele două laturi ale scenei, dând senzaţia că îmbrăţişează toată sala, iar cele o sută douăzeci şi patru de becuri aflate la partea ei supe­rioară o pun şi mai mult în valoare, printr-o iluminare discretă.
Din înaltul ei, sala este dominată de un candelabru impunător, cu cele două sute de becuri ale sale. A concerta pe podiumul Ateneului Român din Bucureşti echivalează astăzi în arta lirică cu apariţia pe scena Teatrului Scala din Milano. Templul din inima Capitalei, zidit în urmă cu 127 de ani, s-a transformat în “cartea de vizită” nepieritoare a României contemporane.

image

 

Comentarii

Marius Lister

Marius Lister

Economist si jurnalist de investigatie, pasionat de istorie si geopolitica. Sunt moldovean nascut in Iasi si patriot roman. Imi doresc ca toti romanii sa traiasca intr-o singura tara, unita. Imi iubesc tara, oamenii ei si pe Dumnezeu!...

Ultimele articole