Întru susţinerea artiştilor autohtoni: Intraţi în grevă generală !

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Se pare că artiştii s-au luat cu nunţile şi au uitat complet de greva generală promisă acum ceva timp. Puţin  totuşi pentru a face uitată o măsură care ar ‘’revoluţiona’’ produsul muzical autohton.

Aşa cum au convenit, din septembrie, în cazul în care  instituţiile abilitate nu le satisface dorinţa de a majora cota de difuzare rezervată artiştilor autohtoni, de altfel cum s-a şi întâmplat, ar fi trebuit ca marile talente să intre în grevă generală în semn de protest faţă de autorităţi. Ei bine, de acestă grevă nu o să avem parte după cum bine vedem, deoarece pe lângă faptul că toamna artiştii le ia banu’ tinerilor însurăţei, greva generală presupune abţinere de la orice.

De la evenimente ca ziua vinului unde ştim cu toţii că e un eveniment de o importanţă deosebită în Moldova, la cumetrii, botezuri, zile aniversare şi multe astfel de evenimente care umple agenda oricărei vedete care se respectă. Şi da, e foarte greu să renunţi tocmai atunci când cererea e la cote maxime. Ce-o fi fost în capul lor atunci când au scos pe gură o astfel de promisiune nu ştiu să răspund. Dar cu siguranţă intenţia de a pătrunde fraudulos (din punctul meu de vedere) pe o piaţă unde cerere nu există a fost şi cred că şi rămâne.

Sau poate greşesc. Poate că au înţeles şi ei că în Moldova greva nu ajută la nimic din moment ce este o formă de protest pasivă, în sens că nu deranjezi pe nimeni şi au constatat la rândul lor că protestul a fost subminat de diferiţi împătimiţi ai timpului pierdut, neşcoliţi care din pură prostie s-au dus la protest ca la dineu şi alţi cetăţeni absolut respectabili care au tratat protestul ca fiind o formă de manifestare bizară împotriva a orice însă nimic la concret, ceea ce a dus la călirea actualilor guvernanţi proeuropeni şi imunizarea lor la astfel de manifestaţii din partea cetăţenilor ale căror interese le reprezintă.

Sau ar mai fi o variantă, deşi mi-e greu să cred că s-au prins, că în cazul în care ar intră în grevă, ar muri de foame instantaneu. E o constatare absolut reală, statistic vorbind. Marele lor venit fiind din ‘’evoluţii’’ în săli mici, cu un public dezinteresat unde adesea se urează ‘’casă de piatră’’ şi desigur, unde sunt plătiţi în plic.

Oricare din variante ar fi, eu totuşi sper că în viitorul apropiat, măcar şi după ce strâng banii de la mese, să facă un efort şi să intre în grevă. Nu de alta, dar îmi place să cred că odată intraţi în grevă ar fi o şansă ca ei să rămână acolo pe mult timp înainte sau măcar până îmi pierd eu interesul faţă de audiovizualul de profil.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii