Inițiativele mișcărilor de tineret din Moldova, în atenția Președinției (VIDEO)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Propunerile organizațiilor de tineret din Moldova privind marcarea „Anului Ștefan Cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”, în 2018, au fost discutate în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Președinției, informează Noi.md.

Subiectul a fost abordat de consilierul președintelui în domeniul educației, Corneliu Popovici, la o întîlnire cu liderii mai multor organizații patriotice din țară, printre care mișcările de tineret„Voievod” și „Urmașii lui Ștefan”. Consilierul șefului statului a optat pentru implicarea activă a tinerilor în viața culturală și educațională a țării, precizînd că Președinția va acorda tot sprijinul necesar acestor organizații.

„Inițiativele tinerilor din mișcarea «Voievod» sînt destul de interesante, m-au impresionat cele care țin de promovarea modului de viață sănătos, a unor stiluri de sport bazate pe tradițiile noastre, proiecte de dezvoltare a turismului rural. Am discutat și despre implicarea tinerilor în susținerea inițiativelor care se încadrează în programul anului 2018 – Anul Ștefan cel Mare și Sfînt. Am apreciat inițiativele de promovare a patrimoniului nostru cultural. Tinerii din aceste mișcări de tineret s-au implicat deja ca voluntari în reconstrucția unor monumente de patrimoniu, atît de la noi, cît și din alte regiuni unde și-a desfășurat activitatea Ștefan cel Mare”, a remarcat Corneliu Popovici.

Președintele Mișcării de Tineret „Voievod”, Nicolae Pascaru, a menționat la rîndul său că „Anul Ștefan cel Mare” trebuie să devină o sărbătoare națională, de o mare rezonanță în societate, astfel încît fiecare moldovean să fie mai aproape de istorie.

„Pentru Republica Moldova, pentru cetățeni este necesar să putem face lumină asupra evenimentelor care au marcat poporul moldovenesc, asupra istoriei, tradițiilor, virtuților acestui popor. Cunoscîndu-le mai bine, se poate schimba ceva în societate. Această mică civilizație moldovenească a fost construită prin diferite lupte pentru apărarea Patriei, pentru independență și suveranitate. Un lucru este cert – pentru bunăstare trebuie să muncim mult, trebuie să luptăm”, a relatat Nicolae Pascaru.

Igor Dodon a semnat anterior un decret prin care anul 2018 a fost declarat „Anul Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”. O comisie de stat urmează să elaboreze în următoarele luni programul de acțiuni consacrate sărbătorii.
http://noi.md/md/news_id/243240

Nicolae Pascaru

Nicolae Pascaru

CURRICULUM VITAE Numele: Pascaru Prenumele: Nicolae Data şi locul naşterii: 18 iulie 1975, s. Chircăeşti, r-l Căuşeni Cetăţenie: Republica Moldova 1998 – 2002 Universitatea de Studii Umanistice din Moldova, Facultatea de drept, licenţiat în dr...

Ultimele articole