Hai să fim mai buni cu cei din jur!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Trăim în așa vremuri cînd problemele de zi cu zi ne înconjură și ne fac sa nu vedem unele lucruri pe lîngă care poate nu ar trebui sa trecem, sau să nu observăm. În vîltoarea de probleme și griji în cea mai mare parte artificiale nu observăm cum uneori viața poate să ne treacă pe alăturea. Iar daca nu ai facut în viața asta un bine, daca nu ai ajutat cuiva mai trist sau unica ce ai făcut este că ai demonstrat nu știu ce și nu știu cui atunci va fi greu sa faci un rezumat care să fie un argument de bine în fața Marii Judecăți.

Am ieșit eu dăunăzi din casă să plec în centrul orașului să mai cumpăr ce mai trebuie, să mai văd ce este nou și numaidecît să trec pe la lucru la oficiu că au rămas niște chestii de serviciu care nu le-am reușit în cursul săptămînii, altele lucrări cu documentele le voi face ca sa am un pic mai slab de lucru pe săptămîna care vine, că de mărog e sîmbătă și la oficiu nu e nimeni, e liniște și pot lucra fără să fiu sustras la alte lucruri, mai vin idei noi mai fac poate o strategie cev etc. Cam astea sînt ideile cu care ies din casă și cam tot la astea ne gîndim noi toți cînd plecăm afară. Am văzut că iarăși s-a spart o țeavă ceva de curge apa de lîngă casă pe strada Paris și pînă în vale cît am mers spre intersecție cu Alba Iulia tot rîu era, dar pînă vin ăștia să repare va mai curge v-o 2 zile.

Iată că pe drum văd o bătrînică care stătea jos cu niște lucruri lîngă ea, ceva de vînzare, am observat niște haine ceva, o floare în vază și alte lucruri. Dar era cam frig afară, vremea asta umedă și temperatura de 5oC nu prea e cea mai plăcută perioadă de stat afară. Era încălțată în niște caloși din care ieșeau sus colțunii de lînă, femeia bătrînă, uscățivă și pe fața ei se putea citi întristarea de zilele în care a ajuns. În mod normal am trecut pe lîngă cum faceau toți de pe acea cărare căci toți se grăbesc în treaba lor. Dar mergînd așa vre-o 20-30 de pași nu mă lăsa aceaastă imagine și gîndul că ceva nu e bine în toate astea. M-am oprit, am făcut un plan, trec drumul și merg vre-o 50 m mai în deal ca să nu mă observe și mai trec o dată pe lîngă ea și să-i dau vre-o 10 lei măcar. Zis și făcut, în timp ce mergeam în deal am văzut că femeia se mișca dintr-o parte în alta să se încălzească un pic. Părea prea inteligentă și m-am gîndit că nu pot să dau omului așa pur și simplu niște bani că s-ar putea supăra că doar ea nu cerșește acolo.

Trec, mă opresc îndrept cu locul unde așternuse ea marfa, imediat săa apropiat. M-am gîndit că fac altfel, cumpăr orice are ea acolo, imi trebuie sau nu-mi trebuie dar voi cumpăra, nu de asta că am nevoie de careva produse dar ca să aibă omul niște bani cîștigați. Am observat niște colțuni de lînă, groși așa bărbătești, pe ei am pus ochiul.

–          Cît îs colțunii iștea?

–          30 de lei, răspunse ea cu o voce care reda parcă toate greutățile zilelor ei.

–          Dar i-ați cumpărat sau i-ați împletit dumneavoastră?

–          Eu i-am făcut dragu mămucăi, iaca cu mîinile iestea. Și arătă mîinile bătrîne și obosite.

–          Hai dați-ni-i, și îi întind banii.

–          Of mulțumesc! și cu atîta bucurie i-a pus în sacoșă să mi-i dea.

Cît aranja ea cumpărătura am vrut să intru în vorbă un pic.

–          Nu vi-i frig aici?

–          E frig dar ce să fac? Din pensia asta care mi-o dau ei parcă poți trăi? Nici nu pot să-i văd pe toți ăștia care ne-au amăgit și au prădat țara asta și eu îmblu pe drum să vănd ceva ca să plătesc lumina și apa etc. Ce folos ca am trudit toată viața cinstit și cum se cade, am lucrat corector la Tipografie, la cea mai mare din Moldavskaia SSR, de aici din Chișinău, și amu la 85 de ani nu am deajuns de comunale și de mîncare.

–          Da cum așa? Nu vă duceți să cereți ceva mai mult de la ei?

–          Ei nu am fost, am fost, și acolo mi-o socotit cum o socotit ca am mulți metri patrați, aam televizor, frigider, dihovkă și ni-o spus că nu imi dă ajutor. Și m-o trimăs să mă informez de pe aista … cum ii zîși de pe imternet. Da eu, la televizor nu pre știu ghini știu numa cum să-l pornesc șicum să-l opresc, un canal îmi arată și mi-i deajuns, cît bărbatu trăie el se pricepea și poate imi lămurea el despre documentele lor și reguli și Internet, da iaca deamu 16 ani cum nu-i. Da și îs bătrînă deamu eu nu văd ghini. Mai am o găină, mai cresc o ceapă în grădină slava Domnului.

Am observat că avea chef de vorbă și că are ce povesti, dar nu are cui, așa cum toți trec pe alături, se feresc de oamenii ăștia se străduie să nu-i observe, că tipa ei, acești bătrîni, nu există și să nu le perturbeze universul confortabil al oamenilor afundați în alte griji. Și înțeleg că multe nu putem face, dar cel puțin să vorbești, să schimbi o vorbă să dai sau să asculți un sfat se poate.

Așa cum îi ignoră mulți oameni așa îi ignoră și statul ăsta al nostru care vorbește cu ei prin limbaj de programe, fonduri, proiecte de ajutor social dar care nu au nici o substanță decît vorbe goale, vorbe care pe scurt ar însemna: Lăsați-ne în pace, faceți cum știți. Nu mai prezentați interes sau pericol pentru noi.

Am luat acei colțuni, poate îi voi purta, poate îi voi da cuiva care are nevoie, tot așa, în dar. Îndemn ca fiecare din noi să se oprească un pic cînd vede unele situații în care poate interveni sau unii oameni care pot fi ajutați, căci nu funcțiile și banii vor conta atunci cînd va ajunge ceasul, ci binele și răul care l-ai făcut.

Mai am o ideie, o propunere să ajutăm și în magazine acești oameni bătrîni care au muncit toată viața lor iar statul nostru nu e în stare să facă ceva pentru ei, dacă statul nu poate atunci noi putem.

Eram în Fidesco să cumpăr ceva acolo, și văd cum o bătrînică stă lîngă raftul cu macaroane și numără banii puțini din mînă, m-am oprit fără să fie evident că o urmăresc, văd că se uită la prețul macaroanelor, iar numără banii, am observat fața care s-a întristat că ceva nu-i ajunge. Atunci m-am apropiat și i-am spus că:

–          Aiestea îs bune! Arăt înspre un pachet mare.

–          Da dar …. vroia să zică

–          Iată, luați, îi dau 40 de lei.

–          Dapcum așa? Cum să fac?

M-am întors și am plecat fără să mai întind mult vorba acolo, am auzit un Большое Спасибо. Cred că asta e bine.

Mulțumirea și împlinirea sufletească pe care am simțit-o în ambele aceste cazuri este mai mare decît orice altă bucurie de asta cotidiană, este mai mare bucuria decît dacă bei o bere cu băieții, mai mare decît că ai scos un nr de telefon de la o fată, mai mare bucuria chiar decît de la salariul pe care te bucuri cînd îl primești. Fiindcă este o bucurie a sufletului și cu fapte bune se hrănește sufletul, nu cu lupte politice, intrigi sau mai știu eu ce. Important e să faci toate astea din inimă cu suflet curat, nu din fală sau din prostie, iar exemplul bun trebuie să-l dai și altora să-i îndemni, să le arăți că se poate.

Îndemn și pe alții să facă la fel. Cînd vedeți pe cineva mai necăjit în magazin sau pe stradă că vinde ceva, ajutați cu ce puteți că n-o să vă cadă mîinile. Dați, căci de unde dai Dumnezeu îți dă mai mult.

Coltuni de lina

15 Noiembrie 2014

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole