Zilele acestea Alexei Mateevici, Cîntărețul Limbii Noastre și-al chemării la dezrobire a basarabenilor, a împlinit 130 de ani de la nașterea lui pămîntească, iar Casa-Muzeu de la Zaim și liceul ce-i poartă numele—30 de ani de la fondare.
Mulțumesc Consiliului raional Căușeni și scriitorului Ioan Găină, directorul acestui important așezămînt de cultură din Țara Bugeacului, pentru invitație.
Care mi-a înmînat și Medalia „Alexie Mateevici”, acordată pentru apărarea valorilor spiritualității creștin-ortodoxe, de către președintele raionului Căușeni.
Cu acest prilej am izvodit două poezii, precum urmează:
Doina din Zaim
(La 130 de ani de la nașterea pămîntească a lui Alexei Mateevici)
Cîte buruiene sînt
Atîți ani am pe pămînt,
Cîte flori– la orice cruce
Atîtea lacrimi pot duce,
Să le tot bea Dumnezeu,
Dumnezeu și Neamul meu!
Descălecarea Poetului Alexei Mateevici
În nopți tîrzii, cînd liniștea domnește
Și noi, visînd, pe cartea lui dormim,
De nimeni auzit și-mpărătește
Descalecă Poetul la Zaim.
El poartă patrafir și-o cruce mare
Străluminînd, ca soarele, la piept,
Predica lui e în desfășurare,
Cuvîntul ce-l rostește este drept!
El vine, cînd răsare-ntîia astră
Și vrea să afle de un veac, mereu,
Zaimul de mai știe Limba Noastră
Și-n el de mai trăiește Dumnezeu,
De nu s-a stins făclia îndurării,
Pe care-a tot aprins-o mîna sa
La ora milostivă a iertării,
Cînd frații merg spre-a se cumineca,
Și el, luîndu-le din suferință,
Le spune tuturor, neîncetat,
Că între Poezie și Credință
Nici o deosebire s-a-ntîmplat.
Acesta-i Alexei, proorocul Slovei,
Care de-atîtea ori s-a împlinit
Și-a înviat, prin Ea, Țara Moldovei
Și Neamu-ntreg, de el blagoslovit!
…În nopți tîrzii, cînd liniștea domnește
Și noi, visînd, pe cartea lui dormim,
De nimeni auzit și-mpărătește
Descalecă Poetul la Zaim.
El din cerescul Har face risipă
Și ne imploră sufletu-i duios
Să nu mai deznădăjduim o clipă,
Fiindcă avem tot Raiul în Christos!
Și graiul îl avem: în revărsare,
Aur din cel mai nobil, adunat
Din munți străbuni pînă-n străvechea mare,
Așa precum Poetul l-a cîntat!

