Duminică, 6 aprilie 2014, este ziua reafirmării demnităţii noastre naţionale

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Legile vieţii şi ale supravieţuirii afirmă că proprietăţile principale ale materiei vii sunt autoconservarea şi autoapărarea. Aceste două instincte transcend cadrul biologic şi caracterizează nu doar indivizii, ci şi grupurile.

Locuitorii spaţiului în care există acum Republica Moldova au fost supuşi, în perioada ocupaţiei sovietice, unor măsuri de represiune care au vizat atât cadrul biologic, cât şi pe cel social, identitar. Într-un deceniu, o treime din populaţia de etnie română a teritoriilor ocupate în 1940 a fost nimicită fizic, exterminată. Sute de mii de oameni au fost ucişi prin intermediul execuţiilor, deportărilor, foametei organizate.

Aici s-a desfăşurat un genocid. Cei care l-au pus în practică au fost reprezentanţii statului sovietic, ocupant al acestor teritorii. Cea care i-au masacrat pe locuitorii de aici, români şi de alte etnii, creştin-ortodocşi şi de alte confesiuni şi religii, a fost Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, stat al cărui continuator juridic este doar Federaţia Rusă – ea şi-a asumat acest rol în 1991.

Judecând după ultimele informaţii venite din Crimeea pe filiera unui regizor din Republica Moldova care se află acolo, statul rus aplică în teritoriile ocupate ale Republicii Ucraina aceleaşi metode pe care le-a aplicat în anii 1940-1952 între Prut şi Nistru, apoi în 1991-1992 în Transnistria: terorizarea populaţiei autohtone, furturi, pătrunderea elementelor criminale şi preluarea controlului asupra proprietăţii private.

În condiţiile în care există pericolul real al declanşării unor evenimente de natură militară, pe Nistru, care să justifice o intervenţie în forţă a Rusiei şi, posibil, ocuparea militară deplină a Republicii Moldova, cetăţenii de aici sunt datori să demonstreze comunităţii internaţionale că se opun unui asemenea scenariu.

Ca să se poată spera la ajutor (de orice fel), trebuie să se arate că acest ajutor este dorit. Trebuie să se arate că oamenii de aici reprezintă materie vie, în sens social.

Aceste lucruri se pot demonstra comunităţii internaţionale participând la manifestaţia de duminică, 6 aprilie 2014, cu genericul „Aici nu e Crimeea”. 

Marşul este organizat de mişcarea „Tinerii Moldovei” şi va începe la ora 14.00, în faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii