Despre totalitarismul neobolşevic al ‘societăţii deschise’

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În ultimii ani, a devenit o modă combaterea a tot felul de „fobii” sociale. Eradicarea acestor „vicii” sociale a devenit un adevărat sport de performanţă pentru aşa-numita „societate civilă” de carton, care asemenea politrucilor sovietici, veghează atent cu creionaşul şi carnetul în mână asupra „corectitudinii politice” a „poporului truditor”. Aceşti politruci cred sincer în sinea lor că stârpirea oricăror „stereotipuri” va institui egalitatea absolută într-o societate care, în viziunea lor, ar trebuie să fie alcătuită din oameni care vor fi conduşi în exclusivitate de raţiune (lipsiţi de emoţii, tradiţii, valori, prejudecăţi etc.), ceea ce, potrivit lor, va aduce mai multă libertate şi fericire tuturor oamenilor. Anume aceasta ar fi definiţia a ceea ce ei numesc „societate deschisă” – un model social utopic, un continuator al comunismului, chiar dacă aparent reneagă dogmatismul marxist. De aici, probabil, vine şi excesul de zel în războirea cu rămăşiţele „societăţii patriarhale” şi „arhaismele medievale”, care, în opinia, noilor politruci, reprezintă „rădăcinile tuturor relelor”.

„Nimeni nu poate institui un criteriu al moralităţii”, zic ei. Atunci, ne întrebăm noi, care este sursa „binelui” pe care ei pretind că l-ar „propovădui”? Precum spunea Dostoievski, prin gura unui personaj de-al său – în romanul „Fraţii Karamazov”„Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis”. Dacă tot luptăm cu tradiţiile şi „elementele arhaice”, care reprezintă nişte criterii pentru determinarea frontierei dintre „bine” şi „rău” în orice societate, ce sau cine altceva ne poate spune ce trebuie permis şi ce trebuie interzis? Cine stabileşte, de facto, unde trebuie să se  termine libertatea mea şi să înceapă libertatea altui individ, libertatea unei comunităţi sau a unui stat? Constituţia? Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sau alte documente internaţionale? Să nu uităm că toate acestea nu sunt decât nişte documente temporare, care în orice moment pot fi supuse unor revizuiri sau, în cele din urmă – denunţate, fără a reprezenta o autoritate în sine. Însăşi conceptul de „drepturile omului” nu este decât un produs al unui context istoric îngust şi nu rezultatul unei „evoluţii” sau a unui „progres” al umanităţii. Consensul sau contractul social nu poate fi nici el o sursă a binelui, pentru că în aceeaşi măsură, ele pot fi şi o sursă a răului.

Binele şi răul a avut întotdeauna rădăcini metafizice, nu materiale. Anume de aici a venit şi incapacitatea ideologiilor moderne care au avut baze raţionaliste şi materialiste, de a răspunde la întrebările fundamentale ale omenirii. Raţiunea individuală şi colectivă este prea limitată în experienţe pentru a fi capabilă să răspundă la nişte întrebări complexe.  Tradiţia, în schimb, a fost cea care a răspuns la toate întrebările fundamentale ale omenirii.

Tradiţia unei civilizaţii (prin care înţelegem tezaurul experienţelor sociale, culturale, materiale şi spirituale, ale  unei comunităţi, transmise de la o generaţie la alta) este cea care instituie un criteriu pentru stabilirea limitei dintre bine şi rău. Modernitatea însă, a fost cea care a transpus Tradiţia în norme juridice.

Acum, mai nou, în jurisprudență se încearcă a înfăptui absurdul şi inimaginabilul: purificarea normei juridice de orice Tradiţie, de orice „arhaism”, astfel ca legea să devină un instrument arbitrar, un mecanism mort, „o declaraţie de intenţie” sau chiar un „manifest politico-ideologic” (cum ar fi în cazul aşa-numitei „Legi cu privire la egalitatea de şanse”), care ar servi drept un instrument de represiune împotriva celor care se opun unei ideologii ce se vrea instituită drept una „oficială” şi „absolută”. Desigur, odată cu eliminarea „arhaismelor” din lege, se presupune şi eliminarea din societate şi a indivizilor care sunt promotori ai „arhaismelor” – din motiv că ar prezenta un pericol pentru „viitorul luminos al societăţii deschise”.

Tradiţia este înlocuită cu ideologia „relativismului absolut”, egalitarismului, antitradiţionalismului şi anticlericalismului primitiv. Astfel, luptând împotriva „stereotipurilor arhaice”, politrucii nu fac decât să instituie alte stereotipuri, mult mai agresive, care, în opinia lor, ar fi „mai bune”, „mai civilizate”.

O fobie este înlocuită cu altă fobie, o discriminare vine doar să înlocuiască o altă discriminare. Ecuaţia nu se schimbă, sunt schimbaţi doar termenii ecuaţiei. Iată de ce nu trebuie să ne mirăm deloc atunci când se recurge la cenzură, violenţă simbolică şi fizică în numele „celor trei curve metafizice” (vorba lui Petre Ţuţea) – „libertate, egalitate, fraternitate”.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Octavian Racu

Octavian Racu

-sociolog, jurnalist- Născut în municipiul Chişinău, Republica Moldova Telefon(-oane) Mobil: +373 79776454 E-mail(uri) octavianracu@yahoo.com, octavianracu@gmail.com Data naşterii 13 octombrie 1984 - 2008 – 2011 – redactor ...

Ultimele articole