Demnitate

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Azi nu e o zi simplă, e 24 ianuarie, e data când se serbează Mica Unire. Evenimentul care a pus bazele istoriei moderne a poporului român. Nu vreau sa polemizez pe tema unirii, românismului ci vreau sa scot la evidența un lucru de care homo iphonus mcdonaldus românus a uitat. Am uitat ce înseamnă demnitate și verticalitate, am uitat să fim bărbați și să nu cedăm niciodată. Motivul care m-a făcut să scriu despre aceasta este revenirea fenomenului Roșca în prim plan. Acel Roșca cu discursurile lui înflăcărate care ne băga drapelele în mâini și ne scotea de la ore (învățasem la Prometeu pe atunci, vizavi de sediul PPCD). Acest Roșca care cândva m-a făcut să mă simt mândru că sunt român, ne-a trădat, cu toții cunoaștem povestioara.

Mica Unire a fost înfăptuită de către adevărați eroi, oameni care au rămas în istorie. De ce ducem lipsă de astfel de persoane în aceste momente? Unde mai este bărbăția românului, moldoveanului de altă dată? Cât timp încă vom mai rămâne fricoși și lași?

Din păcate suntem contemporani cu o generație de trădători care își urmăresc doar interesele personale, un reprezentant proeminent este Roșca. Vă propun să faceți diferența dintre curajul lui Roșca și al acestui tânăr ofițer român http://www.stiridecluj.ro/social/un-ofiter-de-la-campia-turzii-a-protestat-in-uniforma-in-bucuresti-vezi-ce-a-declarat-alexandru-gheorghe-video

Atât doctorul Arafat cât și acest ofițer ne-au oferit adevărate lecții de curaj, patriotism și demnitate. Aici peste Prut oare când vor ajunge aceste 3 concepte ???

În numele strămoșilor care au luptat pentru acest pământ, în numele buneilor care și-au dat viața pentru acest petic de pământ, în numele părinților noștri care ne-au învățat să vorbim românește și au luptat în Transnistria, măcar noi, cei tineri, să dăm dovadă de demnitate și verticalitate

Comentarii