De la naționalismul mic la un naționalism integrator

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Din start trebuie să spun că nu îmi place noțiunea de naționalism (din cauza modernismului cu care vine termenul de “națiune”). În acest sens, naționalismul este frate direct cu liberalismul și comunismul. Totuși îl voi folosi, pentru că o altă opțiune nu există. Chiar și în perioada interbelică unii autori au utilizat termenul de “naționalism” pentru a desemna un curent care nicidecum nu reprezenta un naționalism.

Există două modele de naționalism – naționalismul mic, care aparține unor popoare neîmplinite în istorie. E un handicap care aseamănă o colectivitate cu un adolescent frustrat, care încearcă mereu să demonstreze celor din jur că este matur. Adepții naționalismului mic sunt mereu în stare de război, sunt dominați de o hartă imaginară a granițelor politice fixe (pe care le consideră “sfinte”) și reacționează isteric atunci când sunt luați în râs sau când nu li se vorbește limba – toate acestea nu sunt decât niște manifestari ale unor complexe de inferioritate.

Spre deosebire de naționalismul mic, naționalismul integrator este purtător al unei idei universale și a unei misiuni istorice. Așa a fost cazul tuturor cetăților, popoarelor care au format în decursul istoriei mari imperii. Dacă naționalismul mic luptă împotriva cuiva, naționalismul integrator luptă pentru ceva – mai exact pentru construirea unei lumi noi. Dacă cei dintâi sunt adepți a hard-power, cei din urmă preferă soft-power.

Imperiul nu este un teritoriul vast, el este în primul rând, o un principiu, o idee, care domină spații tot mai mari și reconfigurează lumea. Imperiul, în cele din urmă, este cel care dă naștere unei civilizații – principalul actor al istoriei universale.  Iată de ce naționalismul integrator a fost un produs al elitelor, iar naționalismul mic al prostimei inculte.

Germania lui Hitler a pierdut cel de-al doilea război mondial pentru că a încercat să cucerească Eurasia prin intermediul unui naționalism mic, fie el și rasial, iar adversarii săi au fost adepții unor idei universale. În acest sens, Hitler a pierdut războiul și a fost autorul unei din cele mai mari catastrofe a secolului XX anume datorită “democratismului” său, fapt evidențiat și de revoluționar-conservatorii germani.

De aici vine și problemele în integrarea unor așa spații cum ar fi Balcanii. După retragerea Imperiului Otoman, nici un stat din regiune nu a reușit să-și depășească naționalismul minor, să se ridice deasupra unor frustrări istorice și politice de dragul unei idei supreme. Grecii au încercat mereu să-și revendice statutul de “națiune sfântă”, promovând un filetism ortodox caraghios cu accente antiromânești, iar sârbii, bulgarii și românii au încercat să transforme comunismul într-un instrument al naționalismului provincial, fiecare continuând să rămână victima propriilor fixații, fapt a fost util politicii marilor puteri. Este de ajuns ca un popor din această regiune să renunțe la frustrările trecutului, pentru a aduna ca o cloșcă toți puii balcalnici, devenind o putere regională.

Eu prefer să numesc acest naționalism integrator – “conservatorism revoluționar”, pentru că un Imperiu se poate naște doar printr-o revoluție a geniului uman, care face apel la forța spirituală a strămoșilor.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Octavian Racu

Octavian Racu

-sociolog, jurnalist- Născut în municipiul Chişinău, Republica Moldova Telefon(-oane) Mobil: +373 79776454 E-mail(uri) octavianracu@yahoo.com, octavianracu@gmail.com Data naşterii 13 octombrie 1984 - 2008 – 2011 – redactor ...

Ultimele articole