De ce trebuie adoptată legea nediscriminării?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Desigur, nimeni nu poate nega faptul că toţi cetăţeni sunt egali în faţa legii, indiferent de ceea ce sunt şi ceea ce fac. Nimeni nu poate fi supus violenţei, tratamentului inuman şi înjositori. Chiar dacă persoana a săvârşit o infracţiune, cât de oribilă nu ar fi aceasta, ea are dreptul la un tratament conform valorilor universale umane.

Cine poate nega faptul că maniacul, pedofilul, narcomanul, fumătorul, prostituata, canibalul, teroristul, necrofilul nu trebuie să fie subiecţi protejaţi de lege? Cu toate astea, în societate, în spaţiul mediatic sunt foarte des emise imagini şi afirmaţii care ar putea îndemna la ură şi violenţă împotrivă acestor categorii. Reamintesc, în faţa legii toţi sunt egali şi nimeni nu poate fi supus unui tratament inuman. Spre exemplu: campaniile antifumat ar putea provoca ura şi marginalizarea persoanelor care practică fumatul având drept consecinţă excluziunea socială a acestora. Din cauza psihozei mediatice, teroriştii pot fi chiar lipsiţi de viaţă chiar şi în momentul în care nu săvârşesc nici un act de agresiune. Nu mai vorbim de maniaci, pedofili şi canibali, care ar putea fi discriminaţi în toate domeniile vieţii sociale după ispăşirea pedepsei. Ei nu pot desfăşura activitatea didactică, iar autorităţile îi supun dese ori unui tratament discriminatoriu.

Proiectul legii nediscriminare vine să protejeze aceste categorii, prin cenzurarea conţinutului produselor media, prin acţiuni afirmative (introducerea în instituţiile de învăţământ a cotelor obligatorii de angajare a pedofililor, spre exemplu), prin sancţionarea persoanelor care au sau exprimă o atitudine negativă faţă de aceste categorii sociale.

Iată de ce este binevenită şi înfiinţarea a unui Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care să aibă funcţia de control asupra exprimării opinii în spaţiul public şi să izoleze de societate persoanele care au atitudini ostile faţă oricare din categorii sociale.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Octavian Racu

Octavian Racu

-sociolog, jurnalist- Născut în municipiul Chişinău, Republica Moldova Telefon(-oane) Mobil: +373 79776454 E-mail(uri) octavianracu@yahoo.com, octavianracu@gmail.com Data naşterii 13 octombrie 1984 - 2008 – 2011 – redactor ...

Ultimele articole