De ce am decis să rămîn în Moldova(3)? Oamenii

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Azi am citit la Nicu un articol şi acolo era aşa o frază: “Sunt zile în care mi-aș lua rucsacul și aș dispărea cu plăcere pe vreo 3 ani.”

Şi această frază a lovit dureros într-o rană a mea mai veche: plecarea din Moldova.

După clasa a 9-a, după liceu, după universitate am fost tentat să plec. Unde o fi numai să plec din ţara asta. Dar de fiece dată alegeam să rămîn. Şi am rămas.

De ce am rămas? Pînă acum doi ani puteam explica raţional. Aveam un plan şi vedeam foarte clar cum şi de ce. Acum, pe zi ce trece, tot ami puţin imi pot explica.

Probabil am rămas pentru că văd… nu, deja nu mai văd… simt! Da, simt că Moldova are o perspectivă şi un viitor. Şi acest viitor înseamnă oamenii de aici.

Oamenii din Moldova, au ceva inexplicabil care îi face speciali. Aşa oameni nu am mai văzut în altă parte. Ei au o lumină interioară puternică, care emană un fel de căldură părintească. Această lumină îi face să fie buni la suflet, înţelegători, amabili, prietenoşi, harnici, ospitalieri, responsabili, cinstiţi şi binevoitori. Şi deoarece fiecare omuleţ are această lumină în sine – toată Moldova e un furnicar de luminiţe calde şi luminoase.

Drept că aceste luminiţe sunt ascunse sub o mantie de piele neagră, drăpănată şi zgrunţuroasă pe care fiecare moldovean o poartă în public. La început mantia era din piele fină şi subţire. Dar cu trecerea timpului ea s-a îngroşat, s-a murdărit, s-a jerpelit şi acum emană în jur mirosuri de minciună, zgîrcenie, obrăznicie, lene, prostie, duşmănie, invidie şi orgoliu.

Din cauza acestei mantii luminiţele noastre nu se prea văd. Doar în anumite momente ele reuşesc să străbată de sub cojocul ţepos şi atunci se întîmplă lucruri tare frumoase: scuze, iertări, ajutoare, susţineri, zîmbete, optimism.

poză-simbol preluată de pe un blog

Încet dar sigur moldovenii luptă cu sine înşişi să se lase de aceste cruste zgrunţuroase ca să lasă luminiţele să strălucească şi să-i încălzească.

De ce am rămas în Moldova? Pentru că simt că putem face asta. Putem să scoatem luminiţele din noi şi să-i încălzim pe cei din jur cu ele.  Pentru că nici un fel de vinuri, mîncăruri, frumuseţi ale naturii sau clădiri monumentale nu se compară cu valoarea oamenilor din Moldova.

Trebuie doar să scoatem cojocul care ne ascunde luminiţa.

Comentarii