Cum am fost înjosit ieri pentru că am îndrăznit să vorbesc în română

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.
Moldovenii să se ducă la piaţă pentru cumpărături. Să nu îndrăznească să meargă la magazin unde e cald şi bine…
Fac reparaţie în casă. Cei care au trecut prin asta ştiu ce înseamnă. Un prieten m-a sfătuit să merg să văd tapete la magazinul „Lumea Tapetelor„, de pe strada Salcâmilor, 28 (Botanica, lângă Centrul Registru, unde se dau permisele de conducere). Aşa am făcut.
Un magazin superb din exterior, iar când intri e şi mai superb. Civilizaţie, ce naiba! Capitalism! Viaţă!
Numai că entuziasmul meu a fost potolit rapid. Am umblat vreo5 minute printre rafturi. Căutam pe cineva care să mă ajute, că sincer, nu mă pricep absolut deloc la tapete. N-a venit nimeni. Atunci m-am apropiat eu de o vitrină (probabil), unde îşi căutau serios de jocul la calculator 3 doamne. Am dat „bună seara” respectuos, însă răspunsul a întârziat să vină. Nici nu m-au băgat în seamă. Am mai spus o dată „bună seara”, la care mi s-a răspuns printre dinţi: „zdrastvuite, cito vî hoteli?” (bună, ce-aţi dorit?).
Am continuat intenţionat să vorbesc în română, deşi, de obicei, trec la rusă. Am întrebat-o pe doamnă cum pot să iau o mostră a unei tapete care mi-a plăcut? Doamna, în vârstă de vreo 5 de ani, mai întâi mi s-a răstit în rusă că ei nu dau mostre, apoi m-a întrebat brusc: de ce îmi trebuie? Sunt cumva şef de şantier (prorab)? I-am spus că nu. Sunt un simplu om care face reparaţie în casă. Şi am întrebat-o: dacă eram şef de şantier, primeam mostra? Mi-a răspuns din nou răstit: nu. Atunci de ce mă întrebaţi, doamnă? Mi-a tras o privire de parcă i-am mâncat jumătate de viaţă. Ce a urmat însă a fost culmea.
M-am dus înapoi printre rafturi să văd măcar cum se numeşte tepetul care mi-a plăcut. Imediat a venit o altă doamnă după mine şi mi-a zis că la ei în magazin NU am voie să scriu denumirea mărfii. Cum aşa?, i-am zis. Nu puteţi să-mi interziceţi să scriu ce vreau eu. Atunci doamna a început să mă ameninţe că va chema poliţia şi că la ei în magazin, la cald, să fac cum zice ea sau să mă duc la piaţă să caut tapete! Când am văzut isteria asta am priceput de ce erau agresive: le-am vorbit doar în română. Am zâmbit şi am plecat, dar le-am promis că voi scrie neapărat despre asta. Ceea ce am şi făcut.
Morala. O las pentru voi s-o faceţi în „comentarii”. Păcat doar că încă mai sunt astfel de oameni cu mintea îngustă. Înainte de a pune problema principală – naţionalismul – sau prostia – câţi clienţi pierde patronul magazinului? Sau poate el a dat astfel de indicaţii?

Comentarii