Campania „Vorbesc românește, sunt român” a ajuns și la Călărași

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

S-au format echipe mobile de informare a populației cu privire la recensământul din mai 2014. Este îmbucurătoare implicarea pe larg a elevilor și a studenților în această campanie, mai ales a tinerilor din raioane.

De această dată, voi pune în lumină inițiativa unor tineri din Călărași, care au împărțit materiale la Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” – Elena Lungu, Valeria Bălan, Alexadra Cutia. Ceilalți – Diana Ploșnița, Teodora Susarenco, Trifan Alexandrina, Mariana Zamfir și Carolina Ghidirim au făcut același lucru la Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”. Ambele grupuri au mers apoi în afara liceelor pentru a-și continua acțiunile în oraș.

Astfel, ne convingem că identitatea românească nu este ceva care izvorăște numai de la Chișinău, sau, cu atât mai mult, de la București. Dimpotrivă, este o conștiință de apartenență etnică dezvoltată organic în întreg spațiul românesc, prin care cei din Călărași se simt membri ai aceleiași comunități (etnice) cu cei din Cluj-Napoca, ori cei de la Briceni – cu cei de la Brașov. Tinerii din Republica Moldova se implică în această acțiune spontan, pentru că le pasă, pentru că nu vor ca identitatea lor să le fie furată în continuare, așa cum a fost timp de 50 de ani de regim sovietic.

În articolele următoare, vă voi relata mai multe mărturii și experiențe marcante din cadrul campaniei „Vorbesc românește, sunt român”.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii

Iulian Gramațki

Iulian Gramațki

Doctorand în economie la Goethe Universität Frankfurt; licențiat în Administrare de Business și Științe Politice la Saint Louis University Madrid; membru al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale și al Platformei Civice „Acțiunea 2012”. Cunoști...

Ultimele articole