Al meu 7 Aprilie 2009, discuții și idei

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Iată că se împlinesc 7 ani deja de la acele evenimente din Aprilie 2009. Le-aș numi evenimente tragice, evenimente de glorie (le-ar spune unii), evenimente de prostie și debandadă; în foarte multe feluri le putem numi acele evenimente, și adevărul este în fiecare din aceste afirmații cîte oleacă.

Să povestesc acum felul cum mi s-a întîmplat mie acel 7 Aprilie acea Marția Neagră care a avut loc în Moldova.

În perioada aceea îmi făceam armata, atîta armată cît mi-a oferit statul în calitate de om de universitate adică Catedra Militară. De ce o spun cu un asemenea ton? Fiindcă părerea mea este că avem nevoie de armată prin care să treacă fiecare tînăr indiferent de faptul că face universitate sau nu, un semestru de studii ar putea fi petrecut de băieții apți într-o cazarmă ceea ce îi mai învață disciplină și minte pe oameni. Eu am făcut Catedra Militară (contra plată) și am făcut-o bine căci mi-au dat Sergent la sfîrșit. Ei bine despre armata mea voi povesti în alt articol.

Era o primăvară care se anunța frumoasă, vreme bună, caldă, soare totul înverzea deci era frumos. În scena politică foarte insistent își făceau loc dînd din coate noile forțe politice care pe atunci erau în opoziție, în mare parte desprinși din același partid de guvernare sau din nomenclatura de prin ministere care au simțit că se va schimba ceva și din simpli nomenclaturiști vor deveni oameni mari.

Era și situația așa că toți s-au săturat de corupția și guvernarea de atunci și oamenii doreau o schimbare, dar și presingul internațional era de așa o natură că se presupunea că ni se vor închide toate căile dacă poporul liber nu va alege altceva.

Pe data de 5 Aprilie au avut loc alegerile parlamentare atunci, era duminică și tocmai era ziua unei cunoscute la care ne-am dus și am tras o mamă de beție … asemenea zile vesele nici atunci nici acu nu sînt o raritate pentru căminul nr 2 al UTM unde trăiam te atunce. Nu știam încă de rezultatele alegerilor care au avut loc în ziua aia, dar sigur știam că vor fi proteste. Eram și eu dorit de schimbări și chiar mă gîndeam să susțin unele mișcări de schimbare spre bine. Nici idee nu aveam ce va urma.

A doua zi pe 6 Aprilie era luni, m-am dus la universitate frumos, aflasem rezultatele preliminare, am zis în sinea mea ceva de tipul mmmda, n-a fost să fie. Dar atmosfera deja era încordată la maxim, opoziția amenința cu proteste.

S-au depus lumînări seara în centrul orașului, lumînări cred că în amintirea alegerilor sau mai știu eu ce vroiau ei. Spiritele erau foarte incitate, pe a doua zi adică pentru 7 Aprilie se preconiza pentru ora 10:00 un miting de amploare pentru a protesta contra rezultatelor alegerilor.

A doua zi, dimineață mă duc eu la universitate, dar aceasta cam pustie, sălile goale, studenții au plecat la miting, unde și unde cîte un profesor mai era în bloc, mmmda, ei fie am liber pe azi mi-am zis. Deoarece univerul e chiar lîngă guvern adică lîngă PMAN am plecat să văd care e situația acolo. Ei, un miting ca orice miting te atunci, emoții cu duiumul de la microfon, și mulțime exaltată, steaguri, și niște lideri care deja îmi păreau niște ratați care au pierdut alegerile. Am stat cît am stat, m-am săturat să-i ascult și am plecat pe treburile mele, mai importante decît să-i ascult pe ăia de acolo. (Pe atunci mitinguri erau multe și dese, am participat practic la toate să văd ce se mai aude în politică, și deja mă deprinsesem cu așa evenimente)

Ceea ce m-a mirat acu a fost coloanele de manifestanți care veneau spre centru din diferite sectoare, așa de exemplu pe Bulevardul renașterii veneau coloane de studenți, liceeni bine organizați și cu pancarde pentru miting și cu denumirea instituției lor. Așa lucru am văzut pînă atunci doar la protestele PPCD-ului din 2002. Opa, asta deja e serios, înseamnă că nu doar la ai noștri li s-a dat liber organizat spre miting. Am înțeles că mitingul va fi un pic mai măricel ca de obicei. Și nici 2 ore nu trecuse cînd întîmplător văd pe un portal de știri internațional despre protestele violente de la Chișinău, ceva de genul revoluție etc.

Am mers imediat spre centru să văd care e situația. Președinția era deja devastată. Am intrat prima dată în clădirea care mă fascina cu frumusețea ei di exterior, păcat că am văzut-o anume așa, prima dată la prima vizită în interiorul acesteia. Erau doar cioburi de sticlă, mobilă și uși stricate, unele bucăți arzînde (mocneau) și apă pe jos. Oameni care erau sigur de la SIS deja controlau situația și nu lăsau pe nimeni din acei vizitatori al de mine să mai intre undeva mai adînc în președinție. Era o priveliște care te îngrozea, un monument de clădire pe care îl vedeam doar de la TV și care era ceva unic, acu era ca după război. Oamenii simpli erau și ei zguduiți de cele văzute și au rămas fără cuvinte.

Imediat am observat că la clădirea Parlamentului se aud zgomote și bubuituri, am înțeles că se ia cu asalt clădirea. Mulțimea era adunată pe întreaga porțiune de stradă între Parlament și Președinție. Am plecat imediat mai aproape de eveniment, de focar să văd ce se întîmplă și dacă văd studenți de-ai noștri să-i opresc poate din a distruge clădirea pe care foarte bine îmi dădeam seama că o vor repara tot din banii noștri.

Am trecut ușor printre protestatari, eram cu un prieten Anatolii care de asemenea rămas uimit de cele văzute. Marea majoritate a protestatarilor stăteau într-o parte și priveau scenele desprinse parcă din filme despre țările sălbatice. Iar în față erau indivizi care știau foarte bine ce și cum trebuie să facă, să zic drept erau vre-o 100 poate din cei care conduceau cu balul. La aceștia li s-au mai alăturat unii slabi de fire sau psihologic mai instabili care în mod sigur nu erau printre organizatori dar au venit să arunce și ei o piatră, să spargă o sticlă, să mai pună o poză de tipul Eu în Parlament care să strîngă klass-uri și like-uri. Oameni proști au fost în toate timpurile și în toate locurile. Numai că în asemenea situații ei au devenit arme în mîna cuiva.

Liderii opoziției pierduse controlul asupra acelor protestatari violenți, era clar. Apoi lîngă parlament a fost distrusă o mașină de pompieri. Au dat foc (protestatarii) unui camion, nu mai știu ce era cu acel camion deoarece ardea cu pară cînd l-am văzut în dosul clădirii.

Cei care distrugeau clădirea (parlamentului) nu erau atît de mulți, dar erau bine organizați, cineva arunca cu pietre, iar cineva le dobîndea, adică fărîmau plăcile de pavaj care erau enorm de mari (circa 100kg fiecare) și le dădeau altora care le aruncau, pentru asta aveau ranga la ei și ciocane. M-am apropiat de unul din acesta care cu greu extrăgea cu ranga un pavaj din acela și îi zic ce faci măi? Știi că ce distrugeți amu va trebui să punem din buzunar ca să facem la loc? S-a uita foarte mirat și lung la mine, chiar surprins cu o privire de tipul cine ești bre? Și îmi spune sec Așa trebuie de făcut. Apoi au început să zboare pietrele și am înțeles că situația este serioasă. Și am plecat repejor de acolo. Am văzut pe net poze cu mine lîngă parlament pe 7 Aprilie. În lateral (partea dinspre parc) Anatol a observat mulți militari în căști metalice și haine de protecție stăteau gata să intervină, erau peste 60 de oameni acolo.

Poliția echipată cu bastoane și scuturi se baricadase în interior, Agitatorii și provocatorii aruncau cu sticle incendiare spre ferestrele parlamentului, spre ușă mai ales, au distrus raletul și încercau să distrugă o bară de la ușă, să o tragă legată fiind de un braț de furtun anti-incendiu, nu le reușea sărmanilor. Aha era să uit, marea majoritate a celor care știau bine ce fac erau cu fețele acoperite, pe atunci era foarte straniu pentru mine de ce să-ți acoperi fața dacă știi că lupți pentru dreptate. La primele etaje clădirea ardea în unele cabinete, dar nu aveau nici o șansă să o ia acei țîncani care o asediau. Iar poliția trebuia să stea pur și simplu cîteva ore pînă se făcea seară și potăile care erau cele mai agresive aveau să piardă controlul asupra multor oameni care se aventurase doar dintr-o bravadă așa, o slăbiciune psihică în a distruge clădirea. Poate ar fi fost bine atunci să acționeze lunetiștii ca să mai liniștească pe cei care erau mai agresivi din mulțime, căci nu luau clubul din sat cu asalt ci clădirea parlamentului. Dar nici Militarii din lateral nu au intervenit, nici polițiștii din interior nu au stat pînă la urmă. Au cedat clădirea în mîna unor descreierați. Ce a urmat, s-a văzut pe multe canale TV și filmulețe pe youtube. Sala de ședințe distrusă, calculatoare și vaze cu flori aruncate pe fereastră de la toate etajele. Documente oficiale date foc inclusiv Declarația de Independență.

Principial nu am vrut să intru atunci în clădirea parlamentului așa cum au alergat mulți setoși de senzații tari, puteam să susțin orice miting numai nu un așa scenariu.

Nu am vrut să privesc mai departe cum se distruge acel edificiu, nu era casa vre-unui lider de atunci, era o clădire a întregului popor pe care cineva a hotărît să o cedeze în acest joc. Iar 100 de vandali și-au făcut treaba. Consider că poliția nu trebuia să se retragă din clădire. Am văzut toate în ziua aceea, cum se arunca cu bucăți de pavaj (2kg) în poliție care a creat carapacea, cum s-a incendiat camionul, cum a plecat poliția din clădire.

Am plecat cu colegul în PMAN, unde era mitingul liniștit al opoziției de atunci, anumite trofee de la devastarea clădirilor de stat au ajuns și în PMAN, toți au văzut steagul din președinție, stema din parlament și altele. Pe drum am fost abordați de unul din protestatarii mascați pe față, se apropie de noi din grupșorul lui care strigau acolo și ne spune

–          Noroc.

Mă uit cam straniu la el, dacă e cu masca pe față nu-l știu ce fel de noroc, apoi își arată fața și cu un zîmbet enorm pe față îl recunoaștem pe nimeni altul decît Kolea Antibachus (de fapt Nicolae Olaru).

–          Noroc, Ce faci tu aice way? Îl întreb eu mirat.

–          Ei, ai să vezi, uite ce interesant este, facem treabă…

–          Way dap tu parca n-ai treaba cu tăti variantele iestea, cum ai ajuns aici?

–          Așa trebu, ei hai ca mă duc înapoi, mai vorbim noi. Hai noroc.

Și a plecat printre alții mascați să strige lozincile momentului cu Jos și cu sus și cu toate chestiile alea. Am rămas și mai mirat. Acest personaj Antibachus își căpătase numele după un anumit obicei foarte bine arătat în filmul „Văleu, văleu nu turna” adica îi plăcea omului păharul (pe atunci cînd îl știam) a intrat se pare că la mecanică nu a rezistat un an acolo și a lepădat apoi trăia pe la cunoscuții noștri de la etajul 6 din cămin fără bon de cazare sau orice alt document, la așa tipuri li se spunea Левый пассажир. Dar era un om total departe de orice politică sau idei naționale, europene, sau orice altă idee social politică deci un personaj total altfel decît cineva social activ, permanent nu prea avea bani și umbla cu împrumut cînd de la unul cînd de la altul. Dispăruse pe un timp din cămin înainte de Aprilie și băieții răsuflase ușurat, și cînd colo îl văd în postura de agitator mascat al mulțimii. Atunci nu înțelegeam încă deplin această informație abia apoi au venit idei cum ar fi nimerit el acolo sau ce rol avea.

Am aflat că orele pentru catedra militară în acea zi au fost anulate, aveam ziua liberă(se zvonea că ne pot scoate și pe noi tipa un fel de mobilizare, bine că n-a fost). Era deja seară  și unii spuneau să rămînem pînă tîrziu. Dar am spus atunci: Aici va fi prăpăd la noapte, să vezi ce va face poliția sau forțele speciale noaptea asta. Se va acționa dur și chiar foarte dur. Trebuie să ai sau un exces de curaj sau exces de sănătate să rămîi pe noapte în acel loc devastat dar și în general în perimetrul centrului după asemenea evenimente. Era clar că va urma o acțiune de forță în care nu vor sta să se lămurească mult de a cui ești și cine ești, știu că nu e corect dar era logic de așteptat asta. Am plecat eu și am recomandat și prietenilor care se adunase să facă același lucru, să stea acasă noaptea sta.

Au urmat ororile de după. Maltratări și bătăi în comisariate, procese rapide, pierderi de vieți omenești.

Au trecut 7 ani, și nimic nu este clar, s-au organizat comisii de cercetare una după alta, se spune că polițiștii care au bătut prin comisariate pe protestatari lucrează și azi. Nu știu. Dar nu am văzut nici un proces echitabil nici o condamnare pentru organizatori. Nimic. Nimeni judecat și nimeni condamnat, a fost omorît Valeriu Boboc, poate și alții dar toți tac.

<iframe src=’http://protv.md/embed/925381.html‘ frameborder=’0′ width=’600′ height=’440’></iframe>

 

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole