Zidul Berlinului a căzut, nu și borna de la Prut

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În fotografie, la 10 noiembrie 1989, grăniceri est-germani observau mulțimea de tineri masată pe zidul Berlinului. Peste câteva ore, granița dintre cele două state germane era deschisă celor dornici de reunificare.
___________________________________

Duminică, 10 noiembrie 2019, în cursul dimineții, venind la secția de vot pentru ca să își exprime dreptul de alegător, fostul președinte al României, Traian Băsescu a declarat că generația sa și-a făcut datoria, prin intrarea țării noastre în NATO și UE, iar acum este timpul ca noua generație să reîntregească țara.

Duminică, 10.11.2019, în cursul serii, pe micul ecran, Alexandru Oșca, Dan Mircea și Andrei Vlăsceanu, adică doi colonei în rezerva Armatei României și un june vizionar în problema reunificării naționale au exprimat opinii de interes general, în contextul în care cel ce va câștiga alegerile prezidențiale are misiunea istorică de a urma exemplul unificatorului Germaniei, Helmut Josef Michael Kohl.

După cum se știe, reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul miniștrilor de externe va avea loc la sediul NATO, miercuri, 20 noiembrie 2019.

Din această perspectivă, cu calmul care îl caracterizează, noul ministru de externe al României,
Bogdan Lucian Aurescu, are obligația morală de a informa pe omologii din celelalte state membre ale NATO, că noul guvern de la București, în baza deciziei strategice a premierului Ludovic Orban va include un Departament pentru relația cu Republica Moldova.

Un context în care ar putea elegant semnala că împlinirea a trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, marcată inclusiv printr-o deplasare a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la Berlin, este o victorie a tuturor celor ce au înțeles – așa cum se scrie în “Washington Examiner”, ediția din 11 noiembrie 2019 – că:

„Bucuria care a întâmpinat căderea zidului, nu doar la fața locului, ci în întreaga lume, rămâne aproape de nedescris. Aceste cuvinte sărace nu pot face dreptate. Totuși, întreaga lume ar trebui să-și învețe lecțiile. Natura umană respinge opresiunea. Oamenii trebuie să aibă șansa să se străduiască. Libertatea dată de Dumnezeu nu poate fi respinsă pentru totdeauna. Uneori, însă, este nevoie de curaj și voință extraordinară, la conducători și muncitori și milioane de credincioși, pentru ca libertatea să înflorească așa cum trebuie.”

Germania este reunificată, România încă nu.

Repet. Noul premier al României a luat decizia de înființare a Departamentului pentru relația cu Republica Moldova, în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Dacă acesta va funcționa pe principiul că România dă bani, iar la Chișinău Dodon se plimbă, cum s-a și întâmplat, cu mașini furnizate de statul român, atunci departamentul nu este decât o nouă frecție la un picior de lemn. Din câte îmi aduc aminte, cu ceva timp în urmă, Ludovic Orban a fost primit de Angela Merkel. Nu știu dacă politicianul român a avut curajul să îi reamintească redegistei Merkel de RDG-UL de azi, așa numita Republica Moldova, cu 2.687.000 de locuitori cu mândrie parțială…moldoveană.

Mai lipsește ca în fruntea departamentului să fie numit un lălăit, din seria celor cu poze multe, zâmbitoare, și dosarul reunificării poate fi închis, pentru următoarele luni.

Un adevărat bărbat de stat ar fi decis înființarea Ministerului Reunificării existent, de pildă, în Coreea de Sud. Sau măcar a Departamentului pentru reunificarea cu Republica Moldova. “Verstehst du, Frau Merkel? / Înțelegeți, doamnă Merkel?…”

Cu convingerea că altele sunt prioritățile statalității precare conduse teoretic de la București, nu puțini români de bună credință cred, aidoma înaintașilor din Epoca de Aur că acum nu este timpul favorabil reîntregirii naționale, fiind de actualitate cartea de succes a lui Mihai Stănescu, cu memorabilul titlu “ACUM NU E MOMENTUL”.

M.S.

Dar numai în urmă cu 48 de ore, “Europa Liberă” lua notă de faptul că ministrul
Bogdan Aurescu, a salutat reluarea activităţii Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor istorice, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial. Gestul este unul benefic promovării unui dialog, între România și Federația Rusă, deși relativ recent istorici ruși veniți la București au atacat virulent memoria mareșalului Ion Antonescu, trecând sub tăcere deciziile, de tristă amintire, ale dictatorului Iosif Vissarionovici Stalin.

Așa cum Moscova se raportează acum la entitatea numită Republica Moldova, ca la o fostă republică sovietică ce trebuie atrasă spre mult trîmbițata și reînviata Uniune dintre Rusia și Belarus, așa și la București trebuie să nu se uite că teritoriul dintre Prut și Nistru are o istorie aparte, ce include apartenența la România, în perioada interbelică.

Niciun guvern românesc postdecembrist nu a făcut propuneri de dialog constructiv, pentru reunificare pașnică, pe cale democratică, a celor două maluri ale Prutului, o necesitate istorică amânată din 1989 până azi, din comoditate, prejudecată, frica de puterea regională răsăriteană, lașitatea de a trimite în Congresul SUA un bărbat de stat care să se adreseze legislativului de peste Ocean, pe baza loialității dovedite de România ca membru al NATO, pe baza camaraderiei probate de militarii români față de cei americani, în Afganistan, Irak și chiar în spațiul ex-iugoslav.

Unirea nu se va face mâine, dar cetățeanul Klaus Werner Iohannis, care nu va reuși să dea drumul la robinetele prin care să curgă laptele și mierea, pentru toți mioriticii, pe timpul următorului său mandat ca președinte, ar putea rămâne în istoria românilor ca varianta autohtonă a lui Helmut Josef Michael Kohl, chiar dacă acesta din urmă conducea guvernul de la Berlin, iar președintele de azi al României are atribuții mai ales pe linia politicii externe a țării.

Ce obstacole sunt de depășit?

1. Lipsa dialogului la nivel înalt. Cu mențiunea că Moscova a dat dovadă de inteligență diplomatică când a acceptat un rol pentru România, în procesul desprinderii Republicii Moldova de conducerea lui Vladimir Plahotniuc. Primirea de către Igor Dodon a lui Bogdan Aurescu, pe atunci consilier la Palatul Cotroceni, chiar dacă nu genera vreo reacție pozitivă pe chipul momentanului prezident din stânga Prutului, era un gest public agreat tacit de Moscova.

2. Lipsa unor căi de comunicare bilaterale, periodice, la diferite nivele. Soluția dezirabilă ar putea fi aplicarea pragmatică a formulei business as usual / afaceri ca de obicei, ceea ce înseamnă că într-o situație bilaterală dificilă – marcată și de anateme istorice generate de resentimente menținute în ultimele decenii -, diplomații vor continua să acționeze în mod normal.

3. Avansurile imagologice ale unor state vecine. Serbia cultivă o relație aparte cu Rusia. Ungaria menține orgoliul unui dialog de la egal la egal, între șeful guvernului de la Budapesta și președintele de la Kremlin. Bulgaria a optat pentru o diplomație bazată pe evitarea animozităților cu Federația Rusă. Iar dincolo de valurile Mării Negre, Turcia preferă cazaciocul la nivel înalt.

4. Absența unei poziții clare, oficiale, privind reunificarea. Una prin care România să își asume dorința apropierii complexe de teritoriul dintre Prut și Nistru, cu beneficii sociale, economice și pe alte planuri, pentru europenii care trăiesc acum în entitatea aflată la est de granița NATO, dar sub presiunea trupelor foste sovietice din Transnistria.

5. Conceperea unei oferte de reunificare greu de refuzat. Un asemenea proiect de țară reîntregită nu poate fi o simplă declarație electorală, demagogică, lipsită de substanță. Dimpotrivă. Este nevoie de un document pe puncte, cu responsabilități clare, etape asumate cu periodicitate limpede și finanțară clară. Aici intrând și includerea unor dezvoltări care să atragă tinerii aflați la muncă peste hotare, prin salarii de nivel central european și stabilitate a noilor locuri de afirmare a creativității specifice junilor din stânga și din dreapta Prutului.

6. Asigurarea trecerii Prutului a publicațiilor, posturilor de radio și de televiziune de interes național, din România și încurajarea difuzării în țara noastră a produselor publicistice realizate în limba lui Mihai Eminescu, la Chișinău.

7. Oferirea de locuri adecvate profesioniștilor armelor, de peste Prut, în instituțiile militare de învățământ românesc, în condiții similare tinerilor cetățeni români.

8. Conectarea celor 16 ministere de la București cu structurile similare de la Chișinău, pe proiecte comune finanțate de România sau din fonduri ale Uniunii Europene.

9. Instituirea unui Dialog Național, la nivel academic, pentru încurajarea compatrioților care au idei, soluții și planuri de interes național, pentru reconectarea pragmatică a României de Est, cu Țara Mamă.

10. Organizarea, în fiecare an, pe 27 martie, la București, în Parlamentul României, a unei reuniuni comune a legislativelor din cele două state românești, pentru evaluarea eficacității măsurilor de eliminare a diferențelor artificial menținute, între europenii despărțiți de Milcovul de azi, Prutul.

Sigur că enunțurile de mai sus sunt minimale și pot fi amplu dezvoltate, nuanțate și temeinic finanțate. După cum în spatele fiecărei inițiative trebuie să fie experți de bună credință, nicidecum personaje animate doar de visul gloriei personale.

Germania s-a reunificat pentru că a avut bărbați de stat și demonstranți estici ahtiați de o libertate visată, nu trăită.

România este încă marcată de mentalitatea temerii de imperiul estic, chiar dacă acesta are altă denumire azi, iar europenii dintre Prut și Nistru au nevoie de soluții concrete, vizibile, realiste.

Cel ce va câștiga alegerile prezidențiale din țara noastră are misiunea istorică de a urma exemplul unificatorului Germaniei, Helmut Josef Michael Kohl.

_______________________

7.11.2019
7 noiembrie 2019. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a întâlnit cu cancelarul german Angela Merkel. În imagine, fosta cetăţeană a RDG parcă îi spune oaspetelui cum vede Europa, de la Berlin…

_______________________

Nici Berlinul, nici Parisul nu pot opri un președinte puternic să afirme voința națiunii care l-a ales în fruntea sa.

Niciun ambasador american, de aici sau de la Chișinău, nu poate descuraja eforturi de reunificare inteligentă, treptată, pe cale democratică, a României membră a NATO, aliat loial SUA, cu România de Est, încă supusă diversiunii de tip sovietic, eficace și azi pentru cei care, cu trei decenii în urmă știu că au trăit în URSS.

Inamicul public al viitorului președinte nu este un partid sau altul, ci comoditatea, inerția, dorința de a nu supăra un cancelar sau un președinte, atunci când țara care tace, nu cea mimată pe micul ecran, așteaptă lucid reîntregirea națională.

Pilda lui Helmut Josef Michael Kohl este încă vie.

__________

* Rânduri publicate concomitent la București și Chișinău.

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole