Vladimir Vasilevici Gonța, un alt IUDA al Neamului Românesc?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

 

Îmi spunea  ieri cineva că la înmormîntarea  poetului  Dumitru  Matcovschi  în satul său de baștină, Vadul-Rașcov, poporul  cînd l-a văzut pe Roșca aplecat să-l sărute pe unul dintre  puținii apostoli ai Reunirii Basarabiei  cu Patria-mamă a strigat într-un unic  glas:

„Iuda, cară-te  la sapă,/Că te dăm pe tine-n groapă!”

Doamne, Ferește, să ajungă  cineva  așa zile,  zic  tuturor celor care-au crezut 20 de ani în Frontul Popular din Moldova, în Partidul Popular Creștin și Democrat, în publicațiile BUNE și FOARTE BUNE  ale acestor organizații social-politice, în toate acțiunile de pînă la votul diabolic dat pentru  realegerea  satrapului Voronin în postul de președinte al guberniei din 2005.

Deși  el avea  voturi   suficiente și fără cele ale lui Roșca, Filat, Serebrian, Klipii, Aramă și alții.

Acum cîteva zile Ștefan Secăreanu,  unul dintre votanții   lui Voronin de atunci,  s-a  pocăit public  pentru inutilitatea acelui act politic al PPCD-iștilor.

Vladimir Vasilevici  Gonța  mai  tace.

Gîndurile lui, în cel mai sărac stat de pe continent, sunt numai  la nunta cea de-a doua din februarie curent.

Gîndurile lui Roșca, în cel mai corupt stat de pe continent, sunt numai la nunta cea de-a doua din martie curent. El a dat în arendă toate sediile partidului ce nici nu-i  aparține, asigurîndu-se că bani destui pentru marea sărbătoare națională a celor doi se vor găsi.

Asta chiar dacă are  de plătit  drept despăgubiri morale pentru  calomnierea  poetului  Grigore  Vieru 200 mii lei, alături de alți doi ziariști de-ai săi, care, la rîndul lor, au de achitat cîte 100 mii lei fiecare.

Vladimir  Vasilevici Gonța  ÎNCĂ n-a fost condamnat de nici o instanță.

 Încă, repet.

Nici în Basarabia, nici în România cea  Mică.

Deși  lumea  crede că nu doar 1, 5 miliarde lei furați din Banca Poporului  datorează  acesta alegătorilor săi.

Două  IUZI, zice poporul,  mai  răsucindu-și  o țigară de foi.

Două  IUZI, pe care nu le va scăpa de pedeapsa poporului  și-a lui Dumnezeu nici un  Voronin și nici un Timofti.

Două  IUZI, una mai ticăloasă ca alta.

Au nu Vladimir Vasilevici  Gonța l-a pupat, frățește,  pe Roșca la cei 50 de ani împliniți?

Ca și Voronin, cu cîte-un cogniac Suvorov” de 50 de ani  în mîini.

Jurîndu-se  că de toate relele acestui pămînt vîndut felie cu felie vinovați  vor fi  totdeauna  doar alții, doar… alții, doar…alții și  numai  ei niciodată  în veac???

 

 

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Traian Vasilcău

Traian Vasilcău

traianus, tot el Traian VASILCĂU minicatastif de autor: sunt aproape strămoș: am un car de ani, poeţii aşa de mult nu trăiesc. ador Libertatea, fug cît pot de lichele, dar dau mai tot timpul de fraţii lor: de minciunoşi, agresori, pîrîtori şi h...

Ultimele articole