VLAD PLAHOTNIUC SCHIMBĂ AGENDA DE LUCRU A POLITICIENILOR MOLDOVENI

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Membrii Cabinetului de Miniștrii vor merge în raioanele Republicii Moldova pentru a avea întâlniri cu cetățenii. Întâlnirile vor avea loc în fiecare zi de luni iar la ele vor participa miniştrii, secretarii generali şi secretarii de stat. Până la acest anunț, doar deputații efectuau vizite de lucru în teritoriu. Primul ministrul Pavel Filip este și vicepreședinte al Partidului Democrat.

Sunt cel puțin două motive pentru care conducerea Partidului Democrat organizează întâlniri ale deputaților și miniștrilor lor în provincie. Unu: asumarea responsabilității pentru angajamentele luate de actuala majoritate parlamentară la București și Bruxelles. Doi: pregătirea Partidului Democrat din Moldova pentru alegerile parlamentare de anul viitor.

Membrii de vază ai PDM se întâlnesc cu locuitorii raioanelor moldovenești pentru că ei sunt alegătorii de mâine. Ergo: în acest mod sunt identificate problemele locale și se verifică potențialii candidați ai acestui partid pentru desemnarea participării lor la alegerile parlamentare din circumscripțiile uninominale.

Care altă formațiune politică mai face asta? În vara lui 2017, echipa condusă de Andrei Năstase s-a deplasat de câteva ori în provincie. Dar această activitate nu a mai continuat. Maia Sandu nu a îndrăznit să calce în teritoriu, sunt voci care afirmă că locuitorii raioanelor moldovenești țin minte că ea a fost cea care le-a închis școlile din sate, de asta, fostul ministru al educației evită să calce prin acele localități.

Un alt jucător electoral a fost la începutul toamnei în Ialoveni și Soroca. Traian Băsescu a anunțat deja că, pe 12 noiembrie, va ajunge la Cahul. Foarte bine. Observ însă, că fostul președinte al României vizitează doar raioanele în care locuiesc majoritar moldovenii care au și cetățenie română. Aștept ca Băsescu să facă vizite și în raioanele roșii, cele din nordul Republicii Moldova. Că doar și locuitorii din acele regiuni au redobândit cetățenia română!

Socialiștii moldoveni, prin vocea președintelui Dodon, au anunțat că vor da startul unei campanii de colectare a semnăturilor pentru instaurarea republicii prezidențiale. Este și asta o formă de încălzire a simpatizanților lor.

Concluzia este la vedere, Vlad Plahotniuc a impus partidelor politice moldovenești agenda momentului. Care să fie motivul pentru care liderul Partidului Democrat a schimbat agenda de lucru a politicienilor moldoveni? Să fie vorba de un start neoficial al campaniei pre-electorale? Probabil că da, vizitele în provincie vin să identifice temele de campanie electorală al partidelor și verifică modul lor de funcționare. De asemenea, se face, în fața electoratului viitor, ajustarea comportamentului viitor al posibililor candidați în circumscripțiile uninominale. Chiar dacă mai este un an până la startul oficial al alegerilor parlamentare, principalele formațiuni politice moldovene își verifică de pe acum puterile.

Plahotniuc le-a dat deșteptarea politicienilor moldoveni. Cine a înțeles asta, bine – va avea timp pentru a se pregăti mai bine pentru viitoarea campanie electorală, una suficient de grea. Cine nu a înțeles, va zbura, definitiv, din politica moldovenească. E și acesta un semn că anul 2018 este anul unei mari curățenii politice, a unei definitivări – doar cei mai puternici vor rezista.

Să sperăm că Maia Sandu și Andrei Năstase vor trece rapid peste supărările care vor apare la alcătuirea listei comune de candidați și vor reuși să identifice, în timp util, candidații în circumscripțiile uninominale.

Vorba veche: iarna, car și vara, sanie. Că cine se trezește dis de dimineață are bun rezultat electoral.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Victor Nichituş

Victor Nichituş

Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii...

Ultimele articole