VIDEO: Privind diferit viitorul României răsăritene

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Cheia decriptării răspunsurilor consistente la întrebări fireşti, privind viaţa politică de la Chişinău o poate obţine doar cine are răbdare, câteva zile, până la apariţia, în arena publică, a câte unui actor, cu statut de politician, care, cu lejeritatea dată de la înălţimea locului său, în legislativul republicii dintre Nistru şi Prut, explică celor mulţi, necăjiţi şi păcăliţi, cum trebuie să accepte viitorul societăţii, din care fac parte, în acest an.

De pildă, la întrebarea privind care ar fi fost avantajul numirii lui Vladimir Plahotniuc, pe postul de şef al executivului moldovean, cel ce conduce oficial Partidul Democrat, Marian Lupu, susţine că astfel cel menţionat şi-ar fi spălat, în patru sau cinci luni, imaginea ponegrită. Cu alte cuvinte, liderul de jure al democraţilor recunoaşte, indirect, problemele de integritate ale celui ce conduce practic nu doar formaţiunea politică amintită.

Sigur că este un gest frumos luarea apărării, în mod public, a celui despre care Marian Lupu afirmă că a fost demonizat la maximum, dar de aici la compararea lui Plahotniuc cu Winston Churchill este o mare distanţă, din mai multe motive, printre care realitatea că Republica Moldova nu are nici în clin, nici în mânecă cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, la niciun reper istoric, politic, social, economic. În plus, Winston Churchill a câştigat, alături de aliaţi, ultima conflagraţie mondială, pe când, în actuala statalitate, dintre Ucraina şi România, războiul vizibil este unul propagandistic, nu între forţe politice distincte, de dreapta sau de stânga, ci între lorzi ai afacerilor, unele demantelate din ordinul evident al părţii adverse.

O altă interogaţie, a nu puţini europeni trăitori la Bucureşti şi Chişinău, este aceea privind identitatea persoanei care îi va succede lui Nicolae Timofti, la încheierea mandatului acestuia, ca preşedinte, probabil cel mai bun, din scurta istorie, de un sfert de veac, a republicii foste sovietice, răspunsul oferit de acelaşi Marian Lupu, oracolul de pe Bîc, fiind că va fi o altă persoană decât „rânza personală”, sau, ca să îl parafrazez, aceea a lui Vlad Plahotniuc. În esenţă, totul rămâne momentan în ceaţă, dar faptul că a fost înţeleasă nedorinţa unor voci aparte, în comunitatea euroatlantică, privind utilitatea menţinerii lui Plahotniuc în afara fotoliilor de preşedinte şi de premier al republicii născute prin ruperea, manu militari, de către Homo sovieticus, a României răsăritene, constituie un pas înainte, spre normalitate.

Mai există întrebarea privind dialogul real, dintre Traian Băsescu şi Vladimir Voronin, pe tema reîntregirii naţionale, dincolo de detaliile pitoreşti, cert fiind mesajul că, aşa cum este şi natural, după reunificare, parte din responsabilităţile şi funcţiile aferente, în ierarhia statului român, vor fi exercitate de conaţionali din stânga Prutului de azi.

Vizita, din 26 ianuarie 2016, a şefului guvernului de la Chişinău, la Bucureşti, pentru a avea întrevederi cu premierul român, dar şi cu preşedintele României, indică realitatea că, în momente dificile, tot fraţii de sânge sunt mai aproape, pentru depăşirea unor sincope economice cunoscute.

Iar dacă Igor Dodon a ajuns să folosească pagina proprie, de pe Facebook, pentru a semnala solicitarea convocării unei şedinţe extraordinare, a Parlamentului de la Chişinău, pe 28 ianuarie, cu scopul de a anula investirea guvernului Filip, atunci înseamnă că îşi exercită liber dreptul la exprimare, în faţa internauţilor care îl mai citesc, nu prea mulţi, de vreme ce mai are nevoie de 10 semnături de deputaţi pentru a concretiza intenţia sa, altfel democratică, dar disperată, semn că viscolul estic momentan nu mai are suflu.

Cum se văd, de pe malul Dâmboviţei, frământările de la Chişinău şi evoluţiile posibile în viitor puteţi vedea – în imaginile video inserate mai sus – urmărind dialogul purtat cu DORU DINU GLĂVAN, VICTOR CRĂCIUN, EUGEN TOMAC şi ANDREI VLĂSCEANU, patru europeni, de la Bucureşti, relevanţi pentru modul în care este evaluată Republica Moldova în societatea României de azi.

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole