VIDEO Nu ignoraţi Operaţiunea Atlantic Resolve

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Federaţiei Ruse i-au reuşit, în ultimul an, câteva lucruri. Anexarea manu militari a peninsulei Crimeea. Ruperea de Kiev a Ucrainei răsăritene. Inducerea fricii de agresiunea rusă în statele baltice, Polonia şi Republica Moldova. 

Afirmaţia conform căreia România este vulnerabilă la diversiuni răsăritene este o glumă bună de Radio Erevan, pentru simplul motiv că partenerul strategic numărul 1 al statului românesc, cu capitala la Bucureşti, îl constituie Statele Unite ale Americii, care nu se angajează cu efective militare pe teritoriul unui stat care ar avea situaţia internă fluidă sau cu o prognozată insurgenţă menită a prefaţa un conflict comparabil cu cel existent în Donbass, diferenţa fiind că separatiştii ar vorbi o altă limbă, evident nu cea rusă.

În România nu există centre de putere ruseşti, doar investitori răsăriteni care mai nou îşi desfiinţează filialele unor afaceri iniţial de anvergură.

În Republica Moldova, dincolo de bâlbâielile parlamentarilor din Chişinău, de vizibila prudenţă a liderilor partidelor parlamentare, de propaganda ce umflă artificial imaginea alesei din Găgăuzia şi fericirea mimată, a celor care trăiesc în zona ocupată militar de Moscova, în Transnistria, există o aşteptare.

Nu a noii ofensive militare ruse, care va fi, ca şi precedenta, o surpriză, posibilă în altă parte a teritoriului fost sovietic, precum în arealul baltic sau chiar în Polonia, ci a ceea ce va urma după ce noi frontiere vor fi voit anulate, asta pentru că, de pildă, dincolo de declaraţiile pentru uzul opiniei publice, Occidentul dă semne că nu mai speră la revenirea peninsulei Crimeea la Ucraina.

Ceea ce va urma are doar pentru naivi legătură cu corupţia unor politicieni locali, cu minciunile presei stipendiate de Moscova sau cu aroganţa unor oligarhi neliniştiţi practic de propriul lor viitor.

În anul 2014, Unchiul Sam – Statele Unite ale Americii – nu anticipa amploarea ofensivei decisă la Kremlin, nici reuşitele acesteia.

Acum, în 2015, după ce Berlinul şi Parisul s-au umilit la Minsk, de două ori, pentru a amâna inevitabilul, Washingtonul – sprijinit constant de Londra şi având drept piloni defensivi credibili pe aliaţii loiali, Polonia şi România – a derulat demonstraţia de forţă numită „Călătoria Dragonului”, cu perindarea blindatelor americane ultramoderne, prin Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Cehia, punctul final al marşului impresionant fiind la o bază militară din Germania.

Concomitent a continuat şi nu este încheiată Operaţiunea Atlantic Resolve, care include exerciţiile derulate de militarii americani cu camarazii din statele membre ale NATO situate la frontiera de est a Alianţei.

„Călătoria Dragonului” şi Operaţiunea Atlantic Resolve confirmă public predicţia Pentagonului, că ofensiva imperială rusă va continua, probabil cu aceleaşi manifestări imprevizibile, cum a fost cazul omuleţilor verzi, în Crimeea, practic excelenţi militari ai forţelor speciale ruse.

Dacă Rusia vrea recuperea spaţiului fost sovietic şi resupunerea fostelor ţări socialiste, din estul Europei, iniţial economic, apoi prin dezirabila rupere de umbrela NATO, Statele Unite ale Americii sunt în postura de a demonstra public că îşi respectă angajamentele internaţionale, situaţie în care Moscova – ce promovează dreptul forţei – este în confruntare directă cu Washington D.C., care promovează forţa dreptului internaţional, graniţa răsăriteană a Alianţei Nord-Atlantice fiind de pe acum un aliniament al concentrării de trupe, tehnică de luptă, escadrile militare şi nave care ţin de dispozitivul defensiv iniţial al aliaţilor.

Cine pare îngrijorat de soarta României ori nu are informaţiile adecvate, ori are ca intenţie inducerea unei stări de nesiguranţă în opinia publică mioritică,  o intenţie bine stimulată financiar.

În ecuaţia strategică actuală, vulnerabilitatea numărul 1 o are Moscova, care deşi îşi doreşte stăpânirea Basarabiei de Sud, pentru controlul gurilor Dunării, deşi stimulează secesiunea Găgăuziei şi sprijină administraţia comică de la Tiraspol, nu uită că americanii prezenţi şi cei planificaţi a fi dislocaţi în România nu sunt destinaţi să contemple reinstaurarea Uniunii Sovietice, prin dezintegrarea Ucrainei şi reintegrarea teritoriului, dintre Prut şi Nistru în Rusia extinsă a lui Putin.

Situaţia de acum nu se judecă la nivelul ameninţărilor pentru o ţară sau alta, ci la nivelul provocărilor Federaţiei Rusiei la adresa NATO, ţinta vizată fiind…Casa Albă, pentru ca principalul locatar de acolo să accepte exigenţele geopolitice, bazate pe dreptul forţei, ale omologului de la Kremlin, recent operat, în perioada absenţei sale din vizorul opiniei publice.

Republica Moldova nu este în NATO, dar cine crede că diplomaţia americană este aidoma celei ruse, înlocuind normele de drept internaţional, tratatele actuale, cu legea bunului plac adorată de Vladimir Putin se păcăleşte singur.

După cum nici preşedintele rus nu trebuie privit ca dracul gol, ci precum cel prudent, pentru că dacă va depăşi o limită, pe care generalii ruşi au inclus-o deja în calculul viitoarelor operaţiuni militare, inevitabile, reacţia SUA va fi peste aşteptările Kremlinului.

Soarta Republicii Moldova nu a fost decisă, în rău, de nimeni.

Intenţiile lui Putin nu sunt încă materializate, iar Statele Unite ale Americii au dat destule dovezi, pe plan militar, în Europa, că nu sunt departe, ci aici, cu trupe din ce în ce mai numeroase, gata de luptă. Pentru democraţie şi pentru libertate.

Povestea cu federalizarea Republicii Moldova era un basm de referinţă în anul 2014, acum fiind un reper pentru ceea ce intenţiona Moscova, undeva, cândva, înaintea angajării masive a SUA, din 2015, în statele baltice, Polonia şi România.

Chiar dacă la 9 mai 2015, parada de la Moscova va fi o demonstraţie de forţă a armatei lui Vladimir Putin, care se va mândri cu cea mai nouă tehnică de luptă, ce va urma depinde de Unchiul Sam. Care nu alocă fonduri, trupe, pentru operaţiuni în care Kremlinul să fie luminat de artificiile concesiilor gândite, din raţiuni economice, de cancelarul german şi preşedintele francez.

Traian Băsescu nu a mers la Chişinău pentru o medalie, o cetăţenie, sau o altă invenţie a presei  evident derutate din Republica Moldova, ci ca un emisar, neoficial, al celor care prefigurează cum va arăta lumea de mâine.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole