VIDEO La mulţi ani, europenilor dintre Prut şi Nistru!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

La o simplă privire, diferenţa dintre majoritatea vocilor publice – din rândurile celor care vor fireasca reîntregire a plaiurilor mioritice – şi nu puţini lideri politici de la Chişinău este aceea că primii sunt optimişti, ofensivi, încrezători în soarta comunităţii tuturor românilor, în timp ce ultimii agită, în arealuri electronice şi pe unde se mai vântură, în judeţele răsăritene, pesimismul, frica de imperiul răsăritean şi dorinţa de a menţine în încremenire o republică privită cu un surâs ironic, la Moscova, dar care mai beneficiază de o susţinere momentană, conjuncturală, a status quo-ului, peste Ocean.

Adversarii unionismului, de pe tărâmul stăpânit, până acum un sfert de veac, de emisarii şi trupele Kremlinului, au de partea lor frica de schimbare, necunoaşterea viitorului lor concret, în cazul reîntregirii, teama venirii unor diriguitori necunoscători ai realităţilor din România răsăriteană şi lista acestor fantome ale trecutului, bine menţinute în mentalul colectiv, explică voturile acordate automat unor personaje care, în condiţiile unei informări obiective, complexe, multilaterale, nicidecum a dominaţiei posturilor TV estice, nu ar primi nici măcar un post de consilier local, la vreo comună cu case acoperite încă, din păcate, cu stuf.

Adepţii reîntregirii, tineri şi maturi, junii fiind coloana vertebrală, seniorii fiind aidoma cumpenei dreptei judecăţi, au de partea lor încrederea într-un viitor mai bun, un proiect de ţară democratic reîntregită, conştiinţa faptului că landul dintre Prut şi Nistru va fi administrat tot de oamenii locului, iar cei mai buni dintre aceştia vor avea locurile cuvenite în administraţia prezidenţială de pe Dâmboviţa, în executivul de la Bucureşti, în ministerele unde este nevoie de expertiza specialiştilor din stânga Milcovului de azi, cel pe care trece graniţa NATO şi frontiera UE.

Realitatea de la Chişinău indică, din păcate, faptul că la nivelul liderilor partidelor politice parlamentare şi al celor care le susţin, din umbră eforturile, se preferă repetarea jocurilor de culise, posibile în condiţiile în care SUA şi Rusia par a avea alte priorităţi pe masa negocierilor, atunci când se întâlnesc şefii diplomaţiilor americană şi rusă, respectiv John Forbes Kerry şi Serghei Victorovici Lavrov.

Realitatea de la Bucureşti sugerează opţiunea pentru păstrarea apelor liniştite ale politicii externe, fiind reiterată expectativa oficialilor din ultimii 25 de ani, atunci când cei de la Chişinău se răţoiesc public, unii la alţii, ca acum.

Pentru prima oară, în istoria românilor, reîntregitorul de neam nu se află, deşi ar putea apărea, la vreunul din palatele puterii de azi, ci în rândurile celor care au presimţit, înţeleg şi acţionează pentru ca aşa cum Germania a fost reunificată şi România să revină la condiţia sa interbelică, în primul rând, de data asta, dintr-un interes strategic major, acela al stabilizării unei zone geopolitice unde Rusia, după ce a trimis şi menţinut trupe în Transnistria, în 1992, a procedat la fel, ulterior, în Georgia, prin consolidarea manu militari, în august 2008, a zonelor forţat separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, a răpit Ucrainei, în 2014, peninsula Crimeea şi a dislocat Donbasul de sub autoritatea Kievului, iar în 2015 a câştigat un nou inamic, alt stat riveran la Marea Neagră, respectiv Turcia.

Cu toate asigurările oficiale, occidentale şi estice, că în 2016 va fi păstrat echilibrul relativ strategic, realitatea va bate filmul temperatelor preziceri, tocmai pentru că este ultimul an al prezenţei preşedintelui Barack Obama, la Casa Albă, iar ingeniozitatea imprevizibilităţii omologului său, de la Kremlin, ţine de acum de Cartea Recordurilor, varianta geopolitică.

În mod paradoxal, în stânga Prutului pare a se reveni la atmosfera politică ce a precedat protestele de la Chişinău, din 7 aprilie 2009, când 30.000 de europeni vorbitori ai limbii lui Mihai Eminescu au determinat plecarea, în cele din urmă, a lui Voronin de la putere.

În dreapta Prutului, conştiinţa opiniei publice este încă marcată de ciudata dramă de la clubul Colectiv, acolo unde un incendiu rapid extins a trimis, dincolo de Styx, zeci de tineri nevinovaţi, şi a generat manifestaţii care au obligat un premier şi un guvern să revină la condiţia unor simpli cetăţeni, puterea fiind preluată de tehnocraţi cu o tacită simpatie liberală.

Încremenirea în proiectul unei republici iniţial sovietică, acum expirată, la Chişinău, ca şi evitarea unor gesturi publice aşteptate de comunitatea tuturor românilor, inclusiv a celor din diaspora, la Bucureşti, poate duce la o explozie socială, la reiterarea acelui 7 aprilie 2009, context în care nu vor mai fi la masa deciziilor viitoare cei care trag cu dinţii de conexiunea tot mai puţin viabilă a României răsăritene, de spaţiul mai degrabă asiatic al urmaşelor republici ale URSS.

Şi la Chişinău şi la Bucureşti sunt frumoşi visători, care cred în minunea îngerească a anului 2018, deşi nimic, în istoria tuturor românilor, nu a fost aidoma unei invitaţii la vals.

Urmează ani grei, din punct de vedere geopolitic, iar 2016 nu va fi lipsit de surprize, singura şansă a europenilor din stânga şi din dreapta Prutului fiind să rămână uniţi, în cuget, în simţiri şi să nu îşi piardă încrederea în victoria libertăţii naţionale.

Trăiască naţia! Sus cu ea!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole