Va sfârși agentul Moscovei, Igor Dodon, precum Ianukovici?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Că ceva este necurat în Republica Moldova o resimte fiecare cetățean dintre Prut și Nistru. Că la nivel de vârf însă statul moldovean este condus doar de o marionetă nu cred că cineva mai are dubii.

În mod normal, în timpuri normale și într-un stat normal, ar fi trebui ca Igor Dodon să fie reținut pentru trădare de Țară. Are cineva dubii că el se află în vârful statului Republica Moldova nu pentru cetățeni ci pentru interesele ale Federației Ruse?

Să te duci în vizite neoficiale în Federația Rusă și să te întorci cu avioane de care nimeni nu știe este la fel de ciudat. Dar acest lucru nu se poate realiza fără parteneriatul cu actuala guvernare… pur și simplu nu se poate.

În mod normal serviciile ar trebui să raporteze poporului despre ce se întâmplă acolo. Sigur că este posibil ca informare internă să existe dar factorul decident să nu țină cont de ea. Dar într-un stat normal există mecanisme precum scăparea accidentală în presă de informații care să scoată adevărul la iveală. Nu doar că nu sunt oficiale dar vizitele sunt aproape lunare, de parcă Igor Dodon s-ar deplasa la Moscova să își ia salariul.

Ianukovici s-a aflat în exact aceeași situație, adică de trădător de Țară. Știm  cum a sfârșit el.
De ce atunci nu și la Chișinău? E simplu: este nevoie ca cetățenii să identifice puterea politică cu el și nu cu așa-zișii democrați. Cel mai probabil că după alegerile din februarie și re-alegerile ce vor avea loc după puțin timp, degradarea politică a socialiștilor și a lui Dodon va începe.

Este normal, așa este în politică.

 

Comentarii

Marius Dorin Lulea

Marius Dorin Lulea

- Istoric şi specialist pe probleme de geopolitică regională, preşedinte al Centrului pentru Cultură, Istorie şi Educaţie - Sunt militant activ pentru consolidarea democraţiei din Republica Moldova, apărarea drepturilor omului şi a creşterii imp...

Ultimele articole