Unionismul și progresul Republicii Moldova

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Un joc gratuit, tolerat cu bucurie de clasa politică

O democrație are nevoie de o viață democratică care să pulseze energic atât în instituții, cât și în piețe. Atunci când nu există demonstrații, proteste, critică în mijloacele mass media, atunci o democrație e ca și cum nu ar fi. În Republica Moldova democrație există. Căci uite, chiar duminica trecută, pe 16 septembrie, a avut loc la Chișinău un marș unionist. Erau așteptați 10 000 de participanți, dar au fost de zece ori mai puțin. Poliție însă ajungea pentru zece mii. E al treilea marș unionist din acest an. Mă întreb însă dacă aceste marșuri unioniste sunt cu adevărat pozitive pentru democrația noastră, pentru societatea moldovenească sau, din contra, constituie o periculoasă capcană.

Pentru a conduce țara fără mare bătaie de cap, guvernul nostru și-ar dori ca în piețe să se facă tot marșuri unioniste în fiecare zi. Da, aceasta e impresia mea. Pentru că unioniștii nu cer nimic de la guvern, iar chiar dacă și ar cere, guvernul ar ști cum să le răspundă. „Nu putem face unirea pentru că pentru această opțiune, conform sondajelor, nu ar vota decât mai puțin de 10% din populație. Și apoi nu depinde numai de noi, depinde de România, Uniunea Europeană, Statele Unite și Rusia.” Așa, prin urmare, marșurile unioniste sunt adresate ca și cum lui Dumnezeu, guvernul nu are nicio treabă cu ele, trebuie doar să aibă grijă ca lumea să nu se ia la bătaie. E ca și cum un profesor ar intra în clasă și ar zice: „Copii, azi nu vom face lecția de matematică, ne vom juca de-a unioniștii și stataliștii. Uite, cei dinspre fereastră sunt unioniști, cei dinspre perete sunt stataliști. Ia să vedem care din voi spune lozinca cea mai ingenioasă și cine țipă mai tare. Dacă o să vă placă jocul, nu mai facem matematică de azi încolo. ” Și guvernul nostru nu face matematica. Doar urmărește leneș cum clasa, adică poporul, se joacă de-a unioniștii și stataliștii. Pentru ca unioniștii și stataliștii să nu se bată, guvernul a pus lângă fiecare manifestant câte un polițist. Iar pentru a nu-și asuma nicio responsabilitate morală pentru marș, pentru a nu fi învinuit că le cântă în drâmbă unioniștilor, premierul Filat s-a detașat ușurel de aceștia. Nu l-a costat un mare efort.

Dar unionismul nu convine doar partidelor de la putere. Convine de minune și opoziției de stânga, care, grație unioniștilor, se poate erija în apărătoarea statalității și nu mai trebuie să caute alte idei și obiective politice care să-i justifice existența. Îi este suficient moldovenismul.

De ce nu ne batem pentru niște obiective realiste?

Să ne imaginăm însă că în loc de marșuri unioniste cetățenii ar bloca câteva din drumurile care se află de ani de zile în lucru dar pe care se circulă totuși, cu infinite supărări. Ar fi suficient ca pichetele cetățenilor să blocheze șoseaua care leagă Orheiul de Rezina, cerând finisarea ei urgentă, pentru ca guvernul să simtă că are o mare problemă. Ar tenta cumva s-o rezolve, poate. Marșurile unioniste însă nu cer finisarea reparației drumului, și deci guvernul va guverna în liniște și pace. Ar fi suficient ca societatea civilă să-și exprime cerințele cu mai mult curaj, pentru ca un șir de probleme care macină ani de-a rândul societatea moldovenească să se rezolve în grabă.

Să luăm de exemplu faimosul articol 13 din constituție, unde se lăfăiește în modul cel mai obscen expresia „limba moldovenească”. Dacă energia protestelor ar fi  pusă în slujba statalității moldovenești și îndreptată contra acestei răsunătoare erori – care ne înscrie în mod automat pe toți moldovenii în rândul analfabeților! – atunci cred că parlamentul s-ar trezi din toropeală și ar repune limba română în drepturile ce i se cuvin. Dar, îmi veți replica, participanții la recentul marș au cerut anume amendarea articolului 13! Da, de acord, dar au dat astfel dovadă de incoerență. Unirea este revendicată  pentru a anula statalitatea moldovenească. Iar introducerea limbii române în Constituție are ca scop perfecționarea statalității moldovenești. Ori vrem una, ori alta.

Ziceam de viața liniștită a guvernanților și parlamentarilor noștri. Care ar fi avut obligația morală de progresiști liberali și vajnici luptători pentru cauza națională ca să schimbe odată și odată învechita și nepotrivita lege a funcționării limbilor, celebra lege care a supraviețuit Uniunii Sovietice. Nu au făcut-o până acum. Dar dacă mii de manifestanți ar cere în fața Parlamentului adoptarea unei legi care să favorizeze integrarea lingvistică a rusofonilor, atunci da, clasa politică moldovenească s-ar simți cu adevărat deranjată, pentru că s-ar vedea silită să se apuce de treabă. Din contra, unionismul n-o deranjează, pentru că-l știe compus doar din vorbe goale, din „Basarabia, pământ românesc” și din „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească …”

În felul acesta, jocul de-a unioniștii se arată a fi o puternică diversiune, menită să sustragă energiile națiunii de la edificare și de la progres. N-o afirm numai eu. Constantin Tănase, directorul ziarului „Timpul”, de orientare naționalist-românească de dreapta, a exprimat mari dubii asupra acestor marșuri lipsite de o coordonare comună moldo-română, lipsite de susținerea unor mari partide și personalități, lipsite de proiecte serioase și politică serioasă. Ca un om cu adevărat serios, domnul Tănase a prevenit înainte de marș că acesta s-ar putea transforma într-un alt 7 aprilie. Prin urmare, concluzia logică a temerii dumisale era că trebuie de băgat cât mai multă poliție, pentru ca 7 aprilie să nu se repete. După marș însă domnul Tănase a zis că era poliție prea multă și că democrația noastră e de fapt „democratură”. Ha, poliție era cât trebuie, Maestre, unioniștii erau cam puțini!

O comparație cam exagerată

…În zilele acestea a izbucnit în lumea musulmană cazul protestelor furioase contra unui filmuleț neserios apărut în SUA, care ar jigni credința și prorocii islamului. Să cheltuiești atâta energie pentru a-i insulta pe americani, să cheltuiești banii pentru a cumpăra drapele americane și benzină pentru a le da foc, să ucizi cu atât mai mult niște oameni pentru a-ți exprima dezacordul cu conținutul acelui film mi-a părut a fi culmea absurdului și culmea superficialității. Și am îndrăznit să compar superficialitatea protestelor musulmane cu superficialitatea unionismului basarabean. Am găsit cam aceeași afecțiune exclusivistă pentru niște valori trecute, aceeași teamă de modernitate. Dacă musulmanii absolutizează coranul, unioniștii noștri sunt tributari mitului României întregite. Și după cum se tem de globalizare și modernitate musulmanii, tot așa și unioniștii noștri stau la o parte de bătăliile civile din Republica Moldova; de exemplu, nici Vitalia Pavlicenco, nici Anatol Petrencu nu au scris niciun rând în favoarea adoptării legii antidiscriminare.

Unioniștii moldoveni consideră Republica Moldova un proiect eșuat din start și nu pun mâna la construcția țării. Ei consideră că toate problemele noastre pot fi rezolvate pe ocolite, prin șiretlicul unirii la o țară mai mare și mai modernă. Dar dacă, printr-o minune, Unirea s-ar face mâine, unioniștii basarabeni s-ar pomeni încadrați în tabăra politică cea mai reacționară din România. Tot așa după cum unionista basarabeancă Leonida Lari s-a pomenit la un moment dat în partidul lui Corneliu Vadim Tudor.

Cred că, atâta vreme cât unionismul basarabean va rămâne prizonierul unor lozinci răsuflate și a unui naționalism perimat, șansele sale de izbândă vor fi minime. Prin neglijarea statalității și realităților moldovenești, unioniștii devin în mod automat o barieră în calea progresului țării. Munca de edificare a națiunii moldovenești moderne, europene, de limbă română – iată care cred că este unica soluție moral acceptabilă pentru un unionist onest. Doar după crearea unei unități naționale, a unui consens național în Republica Moldova se va putea vorbi și despre o eventuală unire cu România.

Comentarii

Victor Druţă

Victor Druţă

Am fost octombrel, pionier, comsomolist, când am citit și am scris texte. Am fost soldat în stepele Asiei, unde am citit și am scris texte. Am fost student, am fost profesor - și am citit, am scris texte. Azi sunt emigrant la Roma, și ce fac? Citesc...

Ultimele articole