Unde sunt ”banii diasporei”? (Mitul diasporei atotțiitoare 2)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Aserțiunea conform căreia diasporei i se datorează existența ”asistaților” din patrie a intrat ca o axiomă în uzul oratorilor cu limba lată și încâlcită. Urmând logica, se cer și plecăciuni în adresa recent declaratei ”forțe motrice”. Dacă nu vrei să încuviințezi, ești dojenit: ”Îți plac banii diasporei?”.

Eu, însă, până nu demult, de fiecare dată când auzeam teza cu banii diasporei, rămâneam contrariat. Pe de o parte, parale cheș intră în țară, incontestabil, iar suma este impresionantă, peste un miliard de dolari. Pe de altă parte, mulți, foarte mulți cetățeni moldoveni se plâng de sărăcie, iar în ceea ce mă privește, iertați-mă, nu mă intersectez în nici un fel cu acești gologani. Nici în mod direct, nici prin mecanisme indirecte. Din cauza asta am acel sentiment ciudat creat de faptul că la modul abstract sunt beneficiarul unui gheșeft ce se calculează în miliarde, iar la modul concret mă descurc din ceea ce îmi produce doar propriul efort. Având în vedere circumstanțele, nedumerirea trece ușor în starea definită de expresia ”și fără bani, și cu inteligența ofensată”.

Presupun că nu puțini sunt cei care, la fel ca mine, se macină: cum e posibil să se întâlnească la un loc zornăitul de galbeni grămadă și sărăcia lucie? Este posibil și explicabil.

Practica altor state care au reușit să valorifice capacitățile diasporelor a consfințit prezumpția că injecția de capital în aceste țări din partea gastarbaiterilor contribuie într-o măsură determinantă la dezvoltarea economică. Această constatare se vrea proiectată prin tehnici de manipulare și la cazul cu diaspora moldovenească, evident în scopuri politice aducătoare de voturi. Proiecția se face însă doar la nivel de campanie propagandistică, căci la nivelul economiei reale procedeul rămâne a fi doar un artificiu.

Din punctul de vedere al economiei palpabile, perfuziile financiare sunt utile și asimilate pe câteva căi simple, cunoscute și relativ ușor de urmărit. Să le abordăm sumar ca să vedem dacă se întâmplă și la noi aievea.

  1. În primul rând, aportul cel mai consistent și mai benefic îl constituie investițiile în producerea de bunuri și servicii.

Investițiile reprezintă forma cea mai nobilă a activității umane deoarece din perspectivă economică înseamnă locuri de muncă, salarii, taxe și impozite, iar din punct de vedere social contribuie la conturarea unei comunități de oameni civilizați. La noi nu cred că există statistici în acest sens pentru că nu prea există nici investiții realizate din redevențe. Nada întreprinderi, nada măcar o brutărie sau o sifonărie. Nada.

Diasporenii nu s-au dovedit a fi întreprinzători și nu s-au arătat motivați nici măcar de programul guvernamental 1+1. Deși programul în sine este o palmă pe obrazul beneficiarilor dat fiind că una din cifrele ecuației înseamnă de fapt banii de la bugetul statului, adică din buzunarul celor pe care diaspora pretinde că-i întreține.

Nada investiții înseamnă nada locuri de muncă, înseamnă nada salarii, înseamnă nada impozite și taxe, înseamnă nada o societate emancipată și înseamnă, în fond, nada relație inteligibilă între economiile diasporei și dezvoltarea economică a RM.

Ce facem madam diasporă, ”adoptăm” o investiție?

  1. O altă modalitate prin care diaspora ar putea participa la bunăstarea cetățenilor moldoveni, astfel încât să-și permită uneori să le mai arate și vărguța, ar fi contribuțiile la fondul social.

Acel fond social din care pensionarii primesc pensii. Cred că cifra plătitorilor din diasporă este zero, sau cel puțin putem vorbi de o cifră foarte aproape de zero. Iar mărimea pensiilor este mică din cauza faptului că sistemul de pensii se ține doar pe contribuțiile angajaților ”de la Moldova”. Contribuțiile unor ”trândavi” cărora diaspora le dă lecții de ”civism”.

Apropo, ar trebui să anticipăm că diasporenii care vor reveni la baștină vor invoca că au muncit din greu și vor cere pensii de la stat. Și trebuie să li se spună că e adevărat că ei muncesc și fac bani mulți, dar ceilalți cetățeni nu au nici o treabă cu acești arginți, căci deținătorii cheltuie cheșul în propriul beneficiu? În aceste condiții, de unde bani pentru pensiile actualilor pensionari sau pentru pensiile viitoare ale actualilor diasporeni?

Ce zici madam diasporă, nu vrei să ”adopți” o pensie?

  1. Acțiuni de solidaritate în beneficiul instituțiilor cu caracter social sau educațional.

Îmi amintesc că mulți ani la rând s-a tot discutat faptul că există mulți copii lipsiți de atenția, grija și educația părinților fiind vizați în mod special copiii persoanelor plecate la muncă în străinătate.

Nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a-i acuza pe tații și mamele care au uitat de pruncii lor pentru că m-am gândit la un lucru mult mai rezonabil. Am zis că poți să pleci presat de nevoi, dar poți și să compensezi măcar în parte lipsa căldurii părintești cu preocuparea pentru educația copiilor într-o instituție specializată și constituită conform cu experiența comunităților care cunosc ceea ce înseamnă solidaritatea și caritatea.

La un calcul superficial n-ar fi imposibil. Dacă admitem că fiecare părinte plecat ar destina din suma de o mie de dolari măcar una sută dolari unui asemenea scop, raportat la un miliard de dolari de remitențe ar rezulta ceva frumos.

Mi se pare edificator din perspectiva interesului moldovenilor pentru educația și instruirea propriilor odrasle faptul că în spațiul nostru tema în cauză este indezirabilă.

Ce ai putea să ne spui, cocoană diasporă, cine crezi că trebuie să-ți întrețină și să-ți educe copiii?

  1. Un mecanism prin care resursele diasporei ajută la creșterea economică îl constituie procurarea de bunuri și servicii din țară.

Acest sistem funcționează doar în contextul unei economii solide și al unui consum prin care redevențele intră în circuitul economic și se distribuie către alți cetățeni prin intermediul sistemului economic și comercial, a sistemului fiscal, care percepe taxe și impozite, și prin intermediul bugetului de stat din care se fac plăți de tot felul, inclusiv salarii.

În condițiile în care avem o economie bazată pe structura definită de formula ”cumpără și vinde”, iar consumul este de o calitate execrabilă, redevențele circulă într-o zonă restrânsă a păpatului de servicii de proastă calitate, respectiv ”asistența” diasporei către ”amărâți” este minimă și din această perspectivă.

Rezultatul e la vedere: cel mai animat ”centru economic și comercial” dintre Prut și Nistru este Piața Agricolă Centrală situată în inima Chișinăului. Jumătate din locuitori vinde, cealaltă jumătate cumpără, iar în ansamblu rezultă un comerț abject și dezonorant.

La chestia asta ce ne spui, stimată diasporă, ai vreo părere?

(va urma)

Comentarii