Unde eşti, Democraţie? Cu votatul tău cu tot…

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Iar electoratul, încolonat, trece pe sub răscrăcănatul tău, cel cu un picior pe culmea naivităţii lor, celălalt pe creasta propriului cinism. Trece pe sub răscrăcănat precum sub Podul Mirabeau (ca să facem, în fine, şi ceva poezie, domnule Apolinaire…).”, Leo Butnaru, „Ruleta Românească” (Prut Internaţional, p.286)

Cititorul atent şi asiduu (dacă presupunem că ar exista) al acestor pagini a observat, sper, o constantă, cam de la crearea blogului încoace : o permanentă chestionare referitoar la evoluţia raporturilor sociale care ne electrizează existenţa.

(Aş fi spus „care ne defineşte”, dar este oarecum straniu să ne definim printr-un set de contradicţii… Unicul lucru care ne uneşte este dezbinarea… Ireductibili şi vulnerabili luptători cu celălalt! Într-atît de maniabili, încît orice tîmpit este adus şi aşezat chiar de noi în fotoliul suprem din momentul în care ştie să ne spună mai clar cine este acel „celălalt”.)

Votul parlamentarilor de astăzi nu mai contează chiar într-atît, dacă e să stai şi să gîndeşti „drept”. Din simplul motiv că rezultatul său, oricare ar fi el, guvern ales ori ba, nu este o consecinţă logică a unui proces democratic, ci un joc sombru de-a negociatul (cu corolarul său inevitabil: „cumpăratul”) unde alegătorul este ignorat în cel mai cinic şi dezgustător mod.

Din păcate, nu este un fenomen nou, ci mai degrabă o realitate construită treptat, care atinge astăzi proporţii halucinante. Dezangajarea cetăţeanului din viaţa politică ori socială (în afară de cazurile cînd aceste angajamente urmăresc scopuri meschine şi mercantile) este rezultatul direct al acestui fenomen, care mai generează şi alte năpaste: una din consecinţele directe fiind emigrarea masivă ori individualismul acerb şi agresiv dominant din societate.

Am putea aduce exemple numeroase la acest capitol, cele mai vii în memoria noastră rămînînd faimoasa „trădare” a PPCD-ului şi ignorarea totală a voturilor denumite „A4” din străinătate.

S-a vorbit mult despre caracterul vetust al sistemului electoral în bază de liste de partid. Am scris şi eu la acest subiect. Dar pînă la urmă şi acest sistem îşi are legitimitatea sa. Preferinţa pentru sitemele electorale în bază de liste de partid sau pe circumscripţii nu sînt decît discuţii teoretice, ambele prezentînd atît avantaje, cît şi dezavantaje.

În ambele cazuri însă Măria Sa Alegătorul acordă un mandat de executare prin intermediul votului: în primul caz individului, în al doilea – unui partid. Sînt doua lucruri distincte: în primul caz delegarea puterii se efectuează în baza unui gaj de încredere în integritatea individuală. În cazul doi individul nu mai contează atît de mult (comodă situaţie, bineînţeles), în schimb se presupune executarea unui program, ori identificarea cu un set de valori de ordin ideologic.

Pare simplu şi elementar…

Ceea ce avem noi, în rezultatul a 20 de ani de „istorie” naţională, nu mai ţine cont de niciun principiu democratic… Erodarea graduală a mecanismelor de delegare a puterii a dus la situaţia patologică de astăzi, cînd cetăţeanul nu mai pune preţ pe nicio instituţie de Stat, pe niciun mecanism de exercitare a puterii, devaluînd periculos însăşi principiul democraţiei şi ignorînd actul ei suprem: alegerile.

Să vedem: în urma ultimului scrutin niciun deputat independent nu ajungea ales în Parlament. Astăzi, printr-un joc continuu de-a vîndutul/cumpăratul, ne pomenim cu o armată de deputaţi independenţi şi alţi „răzvrătiţi” mai numeroasă decît unele partide alese de popor! Statutul cărora mai este încă protejat de Constituţie – un atavism din fericitele timpuri ale scrutinului pe circumscripţii, probabil. Ce mai contează voinţa alegătorului?

Urmînd logica „listelor de partid”, un deputat ce pleacă din formaţiunea politică ar trebui să depună şi mandatul de deputat, eliberînd locul pentru următorul de pe listă… Nu cred că s-ar fi găsit barem unul din actualii „independenţi” care ar fi făcut-o. În schimb, ar fi fost poate mai motivaţi să modifice lucrurile în interiorul formaţiunii politice.

În condiţiile în care alegătorul nu mai înţelege ce şi pentru cine a votat, în condiţiile cînd nu există niciun mecanism legal care ar obliga deputaţii să respecte principii democratice elementare, orice scenariu, cel mai fantasmagoric (dar oare poate întrece ceva vodevilul moldovenesc care durează de la 2009 încoace?), poate deveni realitate.

Şi devine. Moldoveneşte.

Mă întrebaţi dacă m-a bucurat alegerea noului executiv? Nu ştiu. Eu sînt alegătorul.

 

Imagine: Magritte, „Le fils de l’homme”

Vezi blogul autorului: Un Punct din .FR

Comentarii