Un stat n-o să fie sănătos sub conducerea unei persoane bolnave.

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Constat în mod repetat că unii moldoveni au probleme serioase cu ceea ce duc pe umeri. Și mai rău este în cazul când de asemenea maladie suferă unii (pretinși) politicieni. Într-adevăr, multe lumi interioare sunt afectate de neputința de a obține ceea ce-și doresc enorm de mult. Precum și frustrarea după putere care trece treptat în psihopatie – nimic bun nu promite nici pentru susținătorii acestora, și cu atât mai mult pentru țară.
Fenomenul Năstase a devenit ceva nou pentru Moldova. Din salvatorul pur al națiunii în 2015, s-a dovedit a fi până la urmă doar încă o marionetă a oligarhilor care folosindu-se de disperarea cetățenilor avea menirea de a reîntoarce controlul asupra politicului de la Chișinău, pierdut cu atâta gălăgie de către Filat. În mod normal, sub presiunea cifelor pe care le cheltuie nașul pentru protestele lui Andrei, se așteptau la un alt rezultat decât îl au astăzi. Cel puțin un scor procentual mai bun, dar la sigur în planurile lui Andrei nu intra să se țină de fusta Maiei Sandu, trăgând-o și pe ea încet, dar sigur sub nivelul pragului electoral.
O fi poate problema în lipsa unei strategii politice adecvate sau pur și simplu cetățenii s-au plictisit să audă strigăte ca la ușa cortului la fiecare protest sau și mai simplu preferă să stea acasă cu o ceașcă de ceai, urmărind la televizor mesajele de susținere pentru Moldova care vin din Europa și SUA, nu știu. Cert este că poporul nu se mai îmbată cu apă rece, iar istoria: dacă vaca n-a fătat, Plahotniuc e vinovat – nu mai este actuală. La fel ca și demnitatea și adevărul lui Năstase, care s-a arătat în toată splendoarea, aruncând pumni și batjocore verbale în jurnaliștii care primesc salarii în altă parte decât la Jurnal Trust Media și, în general, la adresa tuturor ce nu le împărtășesc psihopatia. Un mic exemplu ar fi protestul de pe 13.12.2017 din fața BNM cu amenințarea lui Cioclea cu ”celula”, care până în 2016 a lucrat în Franța și n-are nici o atribuție cu furtul bancar, Filat, Platon și Shor.
În fine, nu trebuie să fii mare psiholog pentru a înțelege că acest individ are o problemă incompatibilă cu funcții de conducere a statului și cred că nu doar eu ajung astăzi la asemenea constatări. Precum și la viziunea clară asupra priorităților care ar trebui să conducă orice guvernare, fie ea albastră, verde, galbenă ș.a.m.d, pentru a schimba măcar ceva spre bine în Moldova, ca cetățenii să nu vadă diferența atât de enormă, precum astăzi, când pleacă peste hotarele țării. Doar atât îmi doresc.

Pace 😉

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii