Un cercetător italian, Alberto Basciani, despre Basarabia și România Mare, 1918-1940.

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Recent am citit, mai exact am studiat un manual utilizat la Facultatea de Ştiinţe politice (sau Politologie dacă doriti) a Universităţii de Stat ‘’Roma 3’’ din Roma: ‘’Dificila unire. Basarabia și România Mare( 1918-1940)’’ (La difficile Unione. La Besserabia e la Grande Romania (1918-1940)) scris de către cercetătorul italian de istorie a Europei orientale, Alberto Basciani. Țin să menţionez că acesta din urma, nu are nici un interes în falsificarea istorie, este un cercetător imparţial. Domnia sa a consultat nenumărate resurse la scrierea acestei opere: îndeosebi arhive de la București și Chișinău, dealtfel a întreţinut lungi convobiri cu istorici moldoveni, români și nu numai.

Manualul este compus din patru capitole, care ne redau un tablou complexiv al perioadei istorice: capitolul întîi tratează anii 1878 – 1918, transformarea Basarabiei, din gubernia a Imperiului rus în Republică autonoma; capitolul doi se ocupă de anii 1918-1923, Basarabia încorporată în România Mare, anii de urgenţa continuă; capitolul trei descrie tentativa guvernului de la București de normalizare a regiunii caracterizată de tensiuni (1924-1934); iar capitolul patru tratează perioada anilor 1933-1940, apusul prezenţei române pe teritoriul dintre Prut și Nistru.

Sfatul Țării la 27 martie 1918 a votat unirea proaspetei Republici Democratice Moldovenești cu România, dînd naștere unui nou Stat, România Mare. Acest teritoriu subdezvoltat încercă să păstreze propria individualitate impotriva forţelor cotropitoare: dintr-o parte Imperiul rus/Uniunea Sovietică; din cealaltă parte Regatul României. Alberto Basciani descrie amănunţit sfera politică, socială, culturală si economică a Basarabiei înglobată în România Mare. Basarabia era o regiune necunoscută opiniei publice românești, cît și puterii centrale. Dealtfel era privită cu suspect (și pe bună dreptate), ca pe un virus bolșevic în corpul sanătos a proaspătului Stat român. Funcţionarii români utilizau orice mijloc disponibil, însă fara succes, pentru a absorbi provincia în noul Stat naţional. În politică au monopolizat puterea și au ignorat realităţile locale, amintim cum a fost descompus organul central, Sfatul Țării; au creat o birocraţie caracterizată de abuz și rea-voinţa; în relaţiile economice privilegiau propriile interese și neglijau sarăcia răspindita pe teritoriile de peste Prut, cercetătorul amintește cum taxele erau mai scumpe ca însăși arenda pămîntului; sub profilul cultural au promovat limba română și au construit noi școli ca instrument de integrare, dar astfel făcînd au înstrăinat simpatiile minorităţilor etnice, dar și a moldovenilor care înţeleseseră situaţia arbitrară. Manualul evidentiază faptul ca autorităţile române, civile si militare, suspectau permanent minorităţile lingvistice, în special pentru numeroasa comunitate evreiască. Funcţionarii români din Basarabia, necalificaţi, prost platiţi și extrem de corupţi, în repetate rînduri și în mod indiscriminat au speculat pe seama populaţiei, aducîndu-i la disperare (astfel se explică aderarea multor basarabeni la grupurile teroristice si bolșevice) și la sapa de lemn. Nemulţumirea localnicilor era cu atît mai mare cu cît reforma agrară se desavîrșea lent, și doar parţial. Dealtfel deputatul C. Petrescu a denunţat în Parlament, sustragerea animalelor, a utilajelor și a altor bunuri ce aparţineau ţăranilor din partea autorităţilor nu pentru o reală necesitate ci pentru a privilegia pe protejaţii lor.

Între anii 1941 și 1944 efemera ocupaţie română este caracterizată de razbunare și culminată intr-un masacru înspaimintător a evreilor din Basarabia și Transnistria. Jandarmii români utilizau des si in mod indiscrimanat forţa, iar romanizarea era extrem de agresivă.
Alberto Basciani, crede că, chiar și în prezent, dupa prăbușirea Imperiului Sovietic și cu obţinerea independenţei Republicii Moldova, continuă să existe frontiere politice și bariere mentale de neinvins între cele doua State.

Am incercat să fiu sumară, nu știu cît mi-a reușit. Dacă ar fi sa trag o concluzie pe marginea subiectului tratat, aș aferma că Basarabia, pentru România, nu a fost decît o colonie. Intelectualitatea româna nu s-a demostrat binevoitoare cu noua provincie bătută de soartă, ci și-a demonstrat partea cea mai urîtă, partea cea mai meschină. Basciani a compus un tablou descris de bunicul meu cîţiva ani în urmă. Iată de ce nu-i înţeleg pe extremiștii de dreapta, pro-unire, care afirmă că cea mai stralucită perioadă a Moldovei a fost in componenţa României Mari. Desigur opera cercetătorului italian nu trebuie considerata un adevăr absolut, însă o altă caramida la construirea istoriei noastre, a conștiinţei naţionale moldovenești! Voi conclude cu urmatoarea maximă: ‘’Credeţi celor ce caută adevărul, și nu celor ce l-au găsit.’’( Andrè Gide)

Comentarii